HomeActualități Românești

Simona Halep: „Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit!”

Simona Halep: „Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit!”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat astăzi, 18 iulie a.c., campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române în cad

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat astăzi, 18 iulie a.c., campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale, conform agenției de știri Basilica.

„Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut”, a afirmat Simona Halep.

„Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc… „Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!”, a încheiat campioana.

Părintele Patriarh a punctat: „Simona este pentru mulți tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenței și speranței… Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat”.

„Vă dorim ani mulți, cu sănătate și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu!”, i-a urat Preafericirea Sa la oferirea Crucii Patriarhale.

Câștigătoarea turneului de la Wimbledon a mulțumit pentru distincția primită mărturisind că este onorată și în același timp foarte emoționată.

La eveniment au fost prezenți atât părinții Simonei Halep și alți apropiați ai campioanei, cât și consilieri patriarhali, clerici, ostenitori ai Reședinței Patriarhale.

SURSA: Averea Bisericii

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0