HomeActualități Americane

Situația din Chicago ilustrează pericolul existențial din spatele politicii democraților

Situația din Chicago ilustrează pericolul existențial din spatele politicii democraților

O execuție brutală, motivată de apartenența rasială, ce a avut loc pe o arteră principală din Chicago, indică încotro ne duc politicile democraților.

O execuție brutală, motivată de apartenența rasială, ce a avut loc pe o arteră principală din Chicago, indică încotro ne duc politicile democraților.

Concentrarea lor obsesivă asupra rasei, împreună cu atacurile asupra valorilor morale, justiției penale și normelor sociale, vor transforma toată America în Chicago, dacă nu refuzăm să acceptăm un program ce afectează fiecare fațetă a vieții americane, de la guvernul federal până la cel mai neînsemnat consiliu școlar, analizează Andrea Widburg într-un articol American Thinker.  

Detaliile oribilei execuții din Chicago sunt simplu de enunțat:

„Un șofer a fost executat, iar soția sa grav rănită după ce amândoi au fost scoși cu forța din mașină și împușcați de o bandă de atacatori.

Imaginile șocante par să arate momentul în care Gyovanny Arzuaga, de 24 de ani, și Yasmin Perez, de 25 de ani, au fost atacați după parada desfășurată în Chicago cu ocazia zilei Puerto Rico.

În videoclipul distribuit de Fox32, cuplul – care are doi copii mici – este scos din vehicul și împușcat deoarece, din spusele familiei lui Arzuaga, el a lovit cu spatele o mașină ce era parcată“.

Cei care cred că pot face față imaginilor pot căuta videoclipul în care se vede ce s-a întâmplat cu Arzuago și Perez. Chiar dacă nu îl urmăriți, vă rugăm să rețineți că imaginea statică postată pe Tweeter arată mai mulți oameni care stau acolo, filmând evenimentul. După aceea, toți se îndepărtează, lăsând victimele să zacă, lipsite de ajutor, în propriul sânge.

Democrații au invocat instantaneu necesitatea legii de control a armelor, dar dacă privim măcelul este clar că această mulțime i-ar fi executat cu ușurință pe Arzuago și Perez cu cuțite sau i-ar fi bătut pur și simplu până la moarte.

Ceea ce observăm aici este o revenire la brutalitatea din epoca de piatră. Ne reamintește că ființele umane posedă doar un strat foarte subțire de civilizație. Iluminismul ne-a îndepărtat de cruzimea brutală care reprezenta normalitatea pentru omul pre-modern. Cu toate acestea, după cum am văzut la Germania nazistă, adoptarea loialităților tribale și eliminarea normelor comportamentului civilizat reușesc, în doar câțiva ani, să transforme cea mai avansată și civilizată societate a lumii într-o adunătură de animale brutale, însetate de sânge, sadice.

Citește și Cum ajută Stânga la a face America rasistă din nou

Nu are a face cu culoarea pielii, având în vedere că naziștii erau albi, iar oamenii din acel videoclip sunt de culoare. Problema este, de fapt, eliminarea normelor ce blochează un astfel de comportament.

Care sunt acele norme? Un cod moral divin (adică religia), organele de aplicare a legii (forțele de ordine și justiția penală) și canoanele sociale. Începând cu anii 1960 și tot mai accelerat, atingând un ritm infernal în 2020, democrații au eliminat fiecare dintre aceste precepte.

Dacă oamenii cred că o divinitate atentă care le controlează viața eternă a stabilit un cod moral, vor încerca să respecte acel cod. Eu personal consider că, la nivel practic, cele Zece Porunci sunt un cod moral excepțional de bun pentru o societate  perfect funcțională.

Însă, dacă oamenilor li se spune că nu există Dumnezeu sau altă divinitate, aceste restricții morale devin fie sugestii care pot fi ignorate, fie legi care pot fi încălcate.

Lucrurile merg destul de rău când oamenii încalcă codul moral ce susține o societate funcțională. Ce se întâmplă dacă organul de conducere retrage forța care susține aceste coduri într-o societate? Analizați doar ce au făcut democrații pentru a afla ce se întâmplă.

Anul trecut, au eliberat infractori din închisoare; au tăiat fondurile poliției sau i-au demoralizat; și, cu ajutorul procurorilor finanțați de Soros, au refuzat să impună sancțiuni celor pe care poliția i-a arestat. Rezultatul, în mod inevitabil, este anarhia.

Și în ultimul rând, într-un act de rasism cinic, democrații au distrus normele sociale care-i unifică pe americani și duc la un minim de respect în rândul oamenilor. Pentru a face acest lucru, le-au spus celor de culoare: „Nu aveți niciun control asupra acțiunilor voastre. Problema voastră sunt albii. Dacă ne votați, le puteți face albilor orice doriți.“

Citește și Stânga îmbrățișează violența politică mult mai mult decât Dreapta

Cu greu găsești ceva mai degradant pentru o persoană decât să-i spui că propria culoare a pielii îl face incapabil de auto-guvernare, autocontrol și responsabilitate personală; și nimic nu e mai periculos decât să oferi unor astfel de oameni o țintă rasială.

Din nou, problema nu are a face cu faptul că unii sunt de culoare. Democrații aplică celor de culoare aceeași strategie folosită de partidul nazist cu nemții. Doar că, în cazul celor din urmă, naziștii le-au spus germanilor albi că problema lor sunt evreii și că pot renunța la normele civilizate pentru a elimina acea problemă.

Și nu, nu exagerez când spun că democrații le-au acordat celor de culoare permisiunea de a ucide. O figură publică a aplaudat pe Twitter măcelul din Chicago, deoarece a crezut că Arzuaga și Perez au folosit un steag al Confederației, în loc de cel al Puerto Rico. Chiar și atunci când i s-a atras atenția că realitatea era alta, el a continuat să susțină dreptul celor de culoare (sau al oricui) de a linșa persoanele albe care arborează steagul greșit.

Nicio societate nu poate rezista mult timp la ceea ce fac democrații cu America. Dacă vrem să supraviețuim ca națiune, trebuie să ne opunem inițiativelor democrate la fiecare nivel, de la Casa Albă până la consiliul școlar local. În caz contrar, ne aruncăm cu capul înainte în prăpastie. Odată ajunși la punctul acela, finalul nu poate include decât durere, sânge și moarte.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0