HomeActualități Americane

Sondaj: Majoritatea americanilor consideră că dezvăluirile despre Hunter Biden au fost ignorate de mass-media

Sondaj: Majoritatea americanilor consideră că dezvăluirile despre Hunter Biden au fost ignorate de mass-media

Potrivit unui sondaj, mai mult de jumătate dintre americani consideră că mass-media nu a prezentat în mod intenționat investigația fiscală federală as

Potrivit unui sondaj, mai mult de jumătate dintre americani consideră că mass-media nu a prezentat în mod intenționat investigația fiscală federală asupra lui Hunter Biden până după alegeri, deoarece ar fi afectat șansa tatălui său de a câștiga, informează Newsweek.  

Un sondaj telefonic și online realizat de Rasmussen Reports a constatat că 52% dintre votanții americani cred că trusturile de presă au ignorat povestea pentru a ajuta campania lui Joe Biden.

Pe 9 decembrie au apărut dezvăluirile că Hunter Biden este într-adevăr investigat cu privire la finanțele sale și că există acuzații de spălare de bani și presupuse relații de afaceri cu țări străine, inclusiv China.

El neagă că s-a implicat în orice faptă ilegală.

Ancheta federală a fost lansată încă din 2018, dar anchetatorii nu l-au contactat pe Hunter Biden în săptămânile anterioare alegerilor din cauza politicii departamentale în privința alegerilor, care interzic actele investigative evidente.

Joe Biden nu este implicat în ancheta federală.

Acuzațiile au apărut pentru prima dată în noiembrie, înaintea alegerilor, fiind expuse de unele organizații de știri precum The New York Post și promovate puternic de președintele Donald Trump.

Cu toate acestea, alte câteva afirmații false prezentate de avocatul lui Trump, Rudy Giuliani, referitoare la conținutul laptopului lui Hunter Biden care a fost recuperat dintr-un magazin de reparații din Delaware, rămân nefondate.

Poate din această cauză, sondajul relevă că aproape o treime dintre americani (32%) consideră că mass-media a ignorat inițial povestea, deoarece au considerat că este o „lovitură partizană“ împotriva lui Joe Biden și a familiei sale.

Cu toate acestea, 56% dintre persoanele care participă la sondaj spun că încă mai cred că Joe Biden a fost „consultat asupra subiectului și posibil să fi profitat“ de pe urma afacerilor externe ale fiului său, în ciuda faptului că președintele ales nu a fost implicat în ancheta fiscală.

Sondajul constată că 70 la sută dintre alegători afirmă că au urmărit îndeaproape știrile despre afacerile lui Hunter Biden, iar 38 la sută au spus că le-au urmărit „foarte atent“.

Printre cei care declară că urmăresc povestea foarte atent, 76 la sută consideră că mass-media a ignorat-o în mod deliberat înainte de ziua alegerilor pentru a-l ajuta pe Joe Biden, 72 la sută considerând că este posibil ca președintele ales să fi fost consultat cu privire la afacerile respective și să fi profitat de pe urma lor.

Într-o declarație publicată după ce a fost informat de către Procuratura SUA din Delaware că este investigat, Hunter Biden a spus:

„Eu iau această problemă foarte în serios, dar sunt încrezător că o revizuire profesională și obiectivă a acestor chestiuni va demonstra că am acționat legal și adecvat în afacerile mele, având inclusiv sprijinul consilierilor fiscali profesioniști.“

Sondajul a 1.000 de probabili alegători a fost realizat în perioada 13-14 decembrie de către Rasmussen Reports.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0