Călătoriile cu trenul pe distanțe scurte și medii în Spania vor fi gratuite timp de patru luni, începând cu luna septembrie, a anunțat premierul spani
Călătoriile cu trenul pe distanțe scurte și medii în Spania vor fi gratuite timp de patru luni, începând cu luna septembrie, a anunțat premierul spaniol Pedro Sánchez.
Atât spaniolii, cât și turiștii străini pot accesa aceste bilete gratuite.
Toate trenurile de navetă (Cercanías și Rodalies) și liniile regionale pe distanțe medii care acoperă călătorii mai mici de 300 km (rutele Media Distancia) operate de operatorul feroviar național Renfe vor fi gratuite de la 1 septembrie până la 31 decembrie.
Reducerea de 100% este disponibilă doar pentru biletele cu mai multe călătorii, nu și pentru cele singulare. Călătoriile pe alte servicii, inclusiv pe trenurile de distanță lungă și pe cele operate de alte companii, nu vor fi incluse în aceste măsuri.
Acest lucru ar putea însemna călătorii gratuite cu trenul între orașe precum Barcelona și Sevilla sau Madrid și Bilbao – dacă sunteți dispus să vă cumpărați un abonament.
O reducere de 50% la biletele de tren Renfe a fost deja introdusă în luna iunie, într-un efort de a ajuta navetiștii. Dar, după ce a analizat situația financiară a țării, premierul Sánchez a decis ca, pentru o anumită perioadă, călătoriile să fie complet gratuite.
O altă țară europeană, Germania, are în vigoare până în luna septembrie un abonament lunar gratuit pentru călătoriile cu trenurile regionale din Germania. Costul unui abonament este de 9 euro.
Tribuna.US
COMMENTS