Statul birocratic: Legiuitorii pe care nu i-a votat nimeni

Constituția Statelor Unite atribuie Congresului, ramura legislativă, puterea de legiferare. Acest lucru garantează că cei care fac legile trebuie să răspundă în fața alegătorilor. Președintele, șeful ramurii executive, are rolul de a aplica legile, nu de a le elabora. Constituția anticipează că acesta va avea „oficiali“ care să îl ajute să aplice legile într-o anumită măsură. Dar, în ultimii 200 de ani, atribuțiile acestor oficiali și ale subalternilor lor au metastazat în ceea ce unii numesc „statul birocratic“.

„Statul birocratic“ descrie de obicei numeroasele agenții ale puterii executive. Termenul evidențiază, de asemenea, faptul că părem a fi guvernați de persoane pe care nimeni nu le-a ales, în loc de Congres și președinte. Cum s-au schimbat lucrurile atât de mult de la fondarea țării?, analizează Lathan Watts, ADF.

Primul lucru pe care trebuie să îl reținem legat de statul birocratic este faptul că, deși la început, ramura executivă era formată din doar câteva instituții, acestea s-au multiplicat exponențial. Printre ele se numără Departamentul Sănătății și al Serviciilor Sociale, al Educației, al Muncii, al Finanțelor, al Agriculturii și multe, multe altele. Unii estimează că am avea peste 400 de agenții federale.

Al doilea lucru de care trebuie să ținem cont este că aceste agenții exercită o putere legislativă – ele elaborează legi. De-a lungul timpului, Congresul și-a delegat autoritatea de legiferare către aceste agenții ale ramurii executive prin adoptarea unor legi care exprimă o idee generală – de exemplu, asigurarea calității apei, extinderea asigurărilor de sănătate – și care lasă agențiilor sarcina de a defini ce înseamnă concret legea în viețile și afacerile oamenilor.

Aceste instituții decid adesea care va fi sancțiunea pe care o veți primi pentru nerespectarea normelor lor, beneficiind de o mare libertate de acțiune pentru a stabili amenzi și sancțiuni usturătoare. Pe măsură ce viața de zi cu zi și activitatea economică au devenit mai complexe, Congresul a delegat mai multă autoritate acestor agenții și a extins această birocrație deja supradimensionată.

Al treilea lucru de reținut este faptul că aceste agenții exercită, de asemenea, funcții de aplicare a legii și funcții judiciare. Pentru a ne proteja libertățile, Constituția separă Congresul, care elaborează legile, de președinte, care le aplică, și de Curtea Supremă, care le interpretează.

Părinții Fondatori au separat aceste ramuri pentru ca niciuna să nu devină prea puternică. Pe când agențiile administrative moderne fac de obicei toate cele trei lucruri în același timp. Ele elaborează legi (pe care le numesc reglementări), le aplică și decid dacă ați încălcat aceste legi – toate în cadrul unei singure instituții. Și fac acest lucru cu puțin sau deloc control intern asupra modului în care ne restrâng libertățile.

Acesta reprezintă cel de-al patrulea element al statului birocratic supradimensionat: în majoritatea cazurilor, agențiile nu dau socoteală nici măcar președintelui. De cele mai multe ori, președintele îi numește pe șefii acestor agenții, adesea membri ai cabinetului său, iar ei ar trebui să pună în aplicare politicile președintelui care guvernează domeniul lor specific de jurisdicție.

Dar Congresul a creat, de asemenea, agenții „independente“, ai căror șefi s-ar putea să nu stea în puterea președintelui să-i numească sau înlăture din funcție. Și chiar și agențiile Cabinetului au devenit atât de extinse și de puternice încât mulți dintre funcționarii care lucrează acolo de-o viață pot ignora, obstrucționa sau submina prioritățile președintelui fără nicio consecință.

Per total, aceste caracteristici ale statului birocratic reprezintă o amenințare serioasă la adresa libertății, democrației și guvernării republicane. Deși birocrații angajați de statul administrativ instituie norme și reglementări care afectează multe aspecte ale vieții în țara noastră, adesea nu există nicio tragere la răspundere la urnele de vot.

Nimeni dintre cei guvernați de aceste reguli și reglementări nu are dreptul de a vota cine le va scrie sau le va aplica. Din ce în ce mai des, singura cale de atac împotriva statului administrativ este să îl dai în judecată – să reclami acțiunile acestuia în fața unei instanțe federale și, în cele din urmă, la Curtea Supremă.

Cum a apărut statul birocratic?

La începutul anilor 1900, mișcarea politică „progresistă“ care a început în Europa a luat avânt și în Statele Unite. La alegerile din 1912, republicanul William Howard Taft, aflat în funcție, s-a confruntat cu democratul Woodrow Wilson și cu un terț candidat, fostul președinte Theodore Roosevelt. Wilson a ieșit câștigător. Fost președinte al Universității Princeton, Wilson era de mult timp un susținător al politicilor progresiste în domeniul educației și a pus în aplicare politici progresiste în calitate de guvernator al statului New Jersey.

Wilson considera că provocările vieții moderne din America erau mai complexe decât ar fi putut anticipa Fondatorii și că era nevoie de experți în diverse domenii pentru a elabora politici care să abordeze problemele lumii moderne. În opinia lui Wilson, oamenii de rând aleși în Congres nu erau suficient de competenți pentru a elabora legi și politici pe măsura nevoilor existente. Acest concept al unei oligarhii de experți a continuat să se dezvolte în timpul președintelui Franklin D. Roosevelt.

În timpul Marii Recesiuni, Roosevelt a pus în aplicare planul său „New Deal“ pentru poporul american. El a solicitat și a primit autorizația Congresului de a crea o multitudine de programe și agenții federale pentru a face față crizei economice.

Aceste agenții – cum ar fi Tennessee Valley Authority, Works Progress Administration și Civilian Conservation Corps – au devenit cunoscute sub numele de „supa alfabet“ a guvernului datorită acronimelor numelor lor. În anii care au trecut de la New Deal-ul lui Roosevelt, atât președinții republicani, cât și cei democrați au extins statul administrativ prin crearea de noi agenții federale și prin creșterea numărului de birocrați de carieră.

Care sunt precedentele importante setate de Curtea Supremă cu privire la statul birocratic?

Există mai multe cazuri importante ajunse la Curtea Supremă care vizează statul birocatic. Câteva dintre acestea merită menționate. Apariția agențiilor independente se datorează cazului Humphrey’s Executor vs United States, în care instanța a permis Congresului să interzică președintelui să demită directorii anumitor agenții, ceea ce înseamnă că alegătorii nu mai au aceeași putere de a-i trage la răspundere pentru acțiunile lor.

Curtea a acordat mai multă putere agențiilor în procesul Chevron U.S.A., Inc. vs Natural Resources Defense Council, Inc., context în care a declarat că, dacă o agenție interpretează una dintre legile Congresului, instanțele ar trebui, în general, să susțină interpretarea agenției, nu să decidă independent ce înseamnă legea respectivă.

În cazul Motor Vehicle Manufacturers Association vs State Farm Mutual Automobile Insurance Co. însă, Curtea Supremă a precizat că puterea agențiilor de a elabora reguli nu este absolută: reglementările pot fi anulate dacă încalcă normele prevăzute de un statut numit Actul de Procedură Administrativă (APA).

APA prevede că agențiile nu pot acționa în mod ilegal, arbitrar sau fără a permite implicarea concretă a publicului în crearea de noi norme.

Iar în recenta decizie West Virginia vs EPA, Curtea Supremă a confirmat că unele decizii sunt atât de importante încât agențiile nu le pot adopta în modul uzual – ele au nevoie mai întâi de o lege clară promulgată de Congres.

Ce sunt reglementările guvernamentale?

Reglementările guvernamentale sunt regulile pe care agențiile guvernamentale federale le creează și le aplică. Atunci când Congresul acționează prin intermediul procesului legislativ descris în Constituție și trimite un proiect de lege președintelui pentru a fi aprobat, rezultatul este denumit o nouă lege sau statut. Când agențiile ramurii executive creează norme și politici în conformitate cu Actul de Procedură Administrativă, rezultatele sunt denumite reglementări.

APA impune agențiilor să publice mai întâi o propunere legislativă și să permită comentarii publice. După încheierea perioadei de comentarii publice, agenția ia teoretic în considerare comentariile publicului cu privire la implicațiile noii norme înainte de a face publică directiva finală.

Deoarece Congresul și-a delegat puterea legislativă agențiilor și le-a împuternicit să elaboreze reguli, regulile emise de acestea au caracter obligatoriu pentru public, la fel ca o lege adoptată de Congres. Acest lucru permite agențiilor să își scrie propriile legi – ceea ce le permite să decidă politicile și regulile la care toți ceilalți trebuie să se conformeze.

Ce înseamnă depășirea autorității de reglementare?

Expresia „depășirea autorității de reglementare“ este utilizată în mod obișnuit pentru a indica faptul că o agenție federală a acționat dincolo de sfera autorității delegate de Congres. Dar, într-un sens mai larg, fraza descrie un număr masiv de reglementări federale și intruziunea lor aparent omniprezentă în viața de zi cu zi a cetățenilor americani.

O căutare rapidă pe internet arată că The Code of Federal Regulations (CFR), actualizat în fiecare an, a ajuns la peste 188.000 de pagini. Dacă ne raportăm la o estimare conservatoare de 250 de cuvinte pe o pagină 8×11, rezultă mai mult de 47.000.000 de cuvinte alcătuind norme adoptate de birocrați nealeși. Ca termen de comparație, Biblia King James conține doar 783.137 de cuvinte.

Tribuna.US