HomeActualități Americane

Studiu israelian: Imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer

Studiu israelian: Imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer

Un nou studiu israelian, în variantă preliminară, a constatat că persoanele care au contractat boala și au imunitate naturală la COVID-19 ar putea fi

Un nou studiu israelian, în variantă preliminară, a constatat că persoanele care au contractat boala și au imunitate naturală la COVID-19 ar putea fi de 13 ori mai puțin susceptibile la a contracta din nou virusul respirator decât cei care au fost doar vaccinați împotriva bolii, informează Shawn Fleetwood într-un articol The Federalist.

Realizat de cercetători de la Maccabi Healthcare și Universitatea din Tel Aviv, studiul ce urmează a fi evaluat de colegi a constatat că, atunci când se compară persoanele infectate anterior cu virusul și cele care au primit două doze de vaccin Pfizer-BioNTech, cei cu infecție naturală sunt mai protejați împotriva variantei Delta și reinfectării.

„Persoanele vaccinate contra SARS-CoV-2, care nu fuseseră infectate anterior, au prezentat un risc de infectare cu varianta Delta de 13,06 ori mai mare decât cei care au trecut prin boală, dacă primul eveniment (infectare sau vaccinare) a avut loc în ianuarie și februarie 2021“, se preciza în studiu.

Riscul era crescut semnificativ și în ceea ce privește forma simptomatică a bolii. Când a avut loc o infectare înainte de vaccinare (din martie 2020 până în februarie 2021), s-a demonstrat o scădere a imunității naturale, cu toate acestea, riscul de infectare pentru cei vaccinați fără a fi trecut prin boală era de 5,96 ori mai crescut, iar de a dezvolta o formă simptomatică de 7,13 ori mai mare.“

Studiul a constatat, de asemenea, că persoanele care au fost doar vaccinate „prezentau, de asemenea, un risc mai ridicat de spitalizare datorită COVID-19, comparativ cu cele care au avut boala“.

Concluzia cercetărilor a fost că „imunitatea naturală conferă o protecție mai durabilă și mai puternică împotriva infecțiilor, formelor simptomatice și spitalizării cauzate de varianta Delta a SARS-CoV-2, comparativ cu imunitatea indusă de vaccinul cu două doze BNT162b2“ și că „persoanele care au trecut prin boală și li s-a administrat o singură doză de vaccin, au obținut o protecție suplimentară împotriva variantei Delta.“

Deși Ministerul Sănătății din Israel a declarat că varianta Delta este mai probabil să provoace reinfectare la pacienții recuperați după COVID-19 decât variantele anterioare, datele arată că imunitatea naturală rămâne eficientă în a oferi o protecție robustă împotriva virusului. Potrivit Ministerului Sănătății, 4.811 israelieni au fost reinfectați cu coronavirus, ceea ce reprezintă doar 0,47% din numărul total de persoane din țară care au avut boala.

Israelul este în continuare una dintre țările cu cele mai multe persoane vaccinate, ocupând locul trei la numărul de doze administrate/100 de persoane.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0