HomeActualități Americane

SUA cer ONU să activeze mecanismul de restabilire a sancţiunilor la adresa Iranului

SUA cer ONU să activeze mecanismul de restabilire a sancţiunilor la adresa Iranului

Statele Unite au cerut ONU joi, în mod oficial, iniţierea unei proceduri controversate şi cu rezultat incert prin care să se restabilească sancţiunile

Statele Unite au cerut ONU joi, în mod oficial, iniţierea unei proceduri controversate şi cu rezultat incert prin care să se restabilească sancţiunile internaţionale împotriva Iranului, pe care îl acuză că a încălcat acordul nuclear din 2015, transmite Agerpres.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a “notificat Consiliului de Securitate” o “nerespectare semnificativă din partea Iranului a angajamentelor sale” din documentul menit să împiedice Teheran să se doteze cu bomba atomică, potrivit unei scrisori obţinute de France Presse.

Această scrisoare a fost înmânată personal de către secretarul de stat american ambasadorului Indoneziei, Dian Triansyah Djani, care prezidează Consiliul de Securitate în această lună.
SUA specifică că doresc declanşarea acestui mecanism, cunoscut sub numele de “snapback”, în calitate de participant la acordul din 2015, aşa cum apare menţionat în rezoluţia prin care acest acord a fost ratificat.

Deoarece preşedintele Donald Trump a retras SUA din acest acord internaţional în 2018, dreptul Washingtonului de a revendica acest statut este contestat de majoritatea celorlalţi membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv de aliaţii săi europeni. Într-un memoriu trimis mass-media, Departamentul de Stat al SUA a asigurat că acţiunea sa este justificată.

Preşedintele Donald Trump, care consideră că acest acord este dezastruos şi promite să obţină unul “mai bun” prin exercitarea de “presiuni maxime” asupra regimului de la Teheran, a restabilit şi chiar a înăsprit toate sancţiunile americane. Ca răspuns, autorităţile iraniene au început să renunţe la respectarea angajamentelor nucleare, în special în ceea ce priveşte îmbogăţirea uraniului.

“În pofida eforturilor ample şi a diplomaţiei cuprinzătoare” ale Franţei, Marii Britanii şi Germaniei pentru a readuce Iranul pe drumul cel bun, încălcările sale persistă”, afirmă Mike Pompeo, care apreciază că “SUA nu au, prin urmare, nicio altă opţiune” decât să activeze “snapback”.

Teoretic, declanşarea acestei proceduri complexe, prevăzute de rezoluţia care a ratificat acordul din 2015, ar trebui să permită restabilirea restului măsurilor punitive internaţionale în termen de 30 de zile, aproape automat. Potrivit însă mai multor observatori, ambasadorul Indoneziei ar putea, după consultarea celorlalţi membri ai Consiliului, să respingă cererea înaintată de Washington.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0