HomeActualități Americane

SUA nu trebuie să subestimeze amenințarea pe care o reprezintă China pentru lumea liberă

SUA nu trebuie să subestimeze amenințarea pe care o reprezintă China pentru lumea liberă

China comunistă reprezintă o „amenințare existențială“ pentru Statele Unite, a declarat recent reprezentantul american Chris Smith (R-N.J.) în cadrul

China comunistă reprezintă o „amenințare existențială“ pentru Statele Unite, a declarat recent reprezentantul american Chris Smith (R-N.J.) în cadrul emisiunii „Washington Watch with Tony Perkins“. Smith, care face parte din Comisia de Politică Externă a Camerei Reprezentanților, și-a exprimat optimismul că ambele partide politice de la Washington par să ajungă în sfârșit să realizeze că guvernul comunist al Chinei prezidat de Xi Jinping nu reprezintă o amenințare doar pentru propriul popor, ci pentru întreaga lume.

„A implementat politici monstruoase, a comis genocid împotriva musulmanilor, a persecutat creștinii și toate celelalte denominațiuni religioase… și a folosit constant tortura asupra prizonierilor politici sau religioși“, detaliază K.D. Hastings pentru Washington Stand.

Smith a amintit de subjugarea prin violență a Hong Kong-ului de către China sub conducerea lui Xi, „în ciuda promisiunilor solemne și a obligațiilor impuse de tratate“ care prevăd contrariul. „Iar acum este cu ochii pe Taiwan“, a avertizat congresmanul.

La începutul emisiunii, președintele Family Research Council, Tony Perkins, a menționat că, în timpul ședinței din 28 februarie a Comisiei pentru China din Camera Reprezentanților, fostul consilier pe probleme de securitate națională al SUA, generalul-locotenent H.R. McMaster, a declarat:

„China reprezintă o amenințare mai mare la adresa intereselor americane decât Uniunea Sovietică“.

McMaster lucrează în prezent în cadrul Hoover Institution.

Oamenii încep să conștientizeze pericolul major pe care îl reprezintă China din punct de vedere militar, a confirmat Smith, exprimându-și regretul că această țară are „o mulțime de capacități, mulțumită contribuabililor americani și marilor noastre corporații woke care le-au conferit această capacitate [militară] în tot felul de domenii“.

De asemenea, Perkins a precizat că McMasters a declarat în timpul audierilor în fața comisiei că un atac prealabil pe teritoriul american este posibil în cazul unui conflict între SUA și China privind Taiwan.

Smith consideră că, la nivel intern, China este un haos. „Aceasta este consecința oribilă a politicii un copil per cuplu, care a dus la o disparitate uriașă între bărbați și femei. Aproximativ 60 de milioane de fete au fost avortate, care acum ar fi fost femei de diferite vârste“.

Smith a declarat că a avertizat cu privire la această situație de zeci de ani, citând impactul pe plan militar al acestui dezechilibru demografic.

„Nu numai că face rău bebelușilor și mamelor lor, ci îl va determina pe Xi Jinping sau oricine ar fi dictator la momentul respectiv să încerce să atragă atenția asupra altor lucruri și să alimenteze focul naționalismului“, a explicat Smith, adăugând: „Și exact asta face“.

Citește și Marele zid de oțel și amenințarea globală reprezentată de China

„Nu există niciun alt loc de pe fața pământului în care să aibă loc un genocid masiv într-o țară care nu este în război“, a mai spus el. „Luptă cu propriul popor“.

Smith este președintele Congressional-Executive Commission on China.

„Nu le pasă deloc de propriul popor și, mai mult decât atât, nu le pasă deloc de noi“, a continuat Smith. El a afirmat că liderii comuniști nu au niciun respect pentru viața oamenilor. „Nimic nu are valoare“.

Perkins a menționat că Smith a propus un proiect legislativ care vizează o practică macabră în națiunea comunistă – recoltarea de organe – având ca țintă cetățenii chinezi asupriți.

„Este o sursă uriașă de venit pentru Partidul Comunist Chinez“, a subliniat Smith. „Se folosește, de asemenea, pentru orice înalt oficial sau orice oficial, de fapt, din partid care are nevoie de un transplant“.

El a explicat că practica macabră a recoltării de organe înseamnă „prelevarea forțată a organelor interne ale unei persoane, cum ar fi ficatul, inima, plămânii, orice altceva, împotriva voinței acesteia și determinând aproape întotdeauna moartea persoanei respective“.

Legea „Stop Forced Harvesting Act of 2023“, despre care Smith a spus că va fi adoptată „în manieră accelerată“ în Camera Reprezentanților, se preconizează că va fi adoptată și în Senat cu sprijin bipartizan.

Aceasta ar impune sancțiuni oricărei persoane sau entități implicate în activități de acest gen, care provoacă anual moartea a aproximativ 100.000 de chinezi.

„Vorbim de o adevărată industrie“, a detaliat Perkins, explicând că recoltarea de organe generează Chinei venituri de un miliard de dolari.

„Oamenii merg acolo pentru a obține organe“. El a precizat că cetățenii din țările musulmane se duc în China pentru transplanturi de organe datorită regimului alimentar restrictiv al uigurilor, care sunt vizați de aceste practici letale.

Smith a adăugat că „grupurile oprimate din China, printre care Falun Gong, uigurii… creștinii și alții“ sunt țintele prelevării forțate de organe, de care beneficiază cel mai adesea oficialii partidului comunist.

„Este o practică barbară. Amintește de ceea ce făceau naziștii“, a avertizat el. „Iar Xi Jinping este direct responsabil pentru că situația s-a înrăutățit și mai mult în timpul regimului său de teroare“.

Citește și ONU îi abandonează pe Uigurii persecutați de China

Semnalând problema fentanilului cu care cartelele mexicane de droguri inundă orașele americane, Smith a afirmat că este ușor de reconstituit traseul acestui drog ilicit până în China.

Cetățenii americani mor din cauza unor droguri chinezești, a subliniat el, criticând administrația Biden pentru că nu a făcut nimic concret pentru a stopa acest flux letal.

Perkins l-a lăudat pe Smith pentru perseverența cu care a avertizat că nu se poate avea încredere în China:

„Ați tras un semnal de alarmă cu privire la China de mult timp… cu mult înainte ca baloanele să plutească deasupra națiunii și să atragă atenția oamenilor asupra intențiilor lor de a ne spiona“.

Smith este unul dintre cei mai vechi doi membri ai Camerei, reprezentând Districtul 4 din New Jersey din 1981.

El a condamnat „impresia eronată că, dacă extindem comerțul cu China, aceasta va trece de la o dictatură grosolană la democrație“, adăugând: „Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Nu se întâmplă nici acum“.

El a amintit de decizia administrației Clinton de a corela drepturile omului și comerțul, în mai 1994, spunând: „Atunci am pierdut China“.

Liderii corporațiilor americane – unul după altul – au căutat să mulțumească fiecare dictator chinez, în speranța de a obține favoruri pe plan economic, a explicat el.

Congresmanul a declarat că nu va uita niciodată momentul în care Barack Obama, avându-l alături pe președintele chinez de atunci, Jintao Hu, la Casa Albă, a răspuns la întrebarea unui reporter referitor la abuzurile comise de națiunea comunistă în ceea ce privește drepturile omului, spunându-i acestuia că Beijingul are „o cultură diferită și un alt tip de guvernare“.

În cadrul conferinței de presă din 11 ianuarie 2011, Obama i-a spus reporterului Ben Feller de la Associated Press:

„China are un sistem politic diferit de al nostru. Se află într-un alt stadiu de dezvoltare comparativ cu noi. Avem culturi foarte diferite, cu istorii foarte diferite“. Președintele american a continuat: „Vor exista domenii în care nu vom cădea de acord“.

„Cum îndrăznești să insulți cultura poporului chinez, ca și cum nu ar înțelege drepturile fundamentale ale omului?“, a spus Smith despre Obama, continuând: „Uitați-vă la episodul din Piața Tiananmen, când toți acei tineri s-au adunat și apoi atât de mulți au fost uciși pentru încercarea de a-și obține drepturile fundamentale“.

Perkins a subliniat că problema o reprezintă Partidul Comunist Chinez, nu poporul chinez. „Poporul chinez tânjește să fie liber. Ei încearcă să se debaraseze de acest regim represiv. Dar tacticile totalitare sunt atât de represive, încât este destul de dificil“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0