HomeȘtiri Externe

Submarin turistic dispărut la 4.000 m adâncime. 5 persoane luptă pentru supraviețuire cu doar câteva ore de oxigen rămas

Submarin turistic dispărut la 4.000 m adâncime. 5 persoane luptă pentru supraviețuire cu doar câteva ore de oxigen rămas

Foto: Ocean Gate Submersibilul folosit pentru a transporta turişti la epava Titanicului, în largul coastelor Canadei, este dispărut de 3 zile, iar

Foto: Ocean Gate

Submersibilul folosit pentru a transporta turişti la epava Titanicului, în largul coastelor Canadei, este dispărut de 3 zile, iar vase canadiene şi americane precum şi numeroase avioane sunt implicate în căutări.

Un pilot şi patru pasageri se aflau la bordul submersibilului care a dispărut de duminică, conform Pazei de Coastă americane. Acest submarin poate rămâne sub apă timp de 96 de ore. Deocamdată nu se ştie dacă nu cumva a reuşit să iasă la suprafaţă, dar nu poate comunica cu salvatorii.

La bordul submersibilului denumit Titan se află patru turişti care au plătit câte 250.000 de dolari pentru expediţia spre Titanic. La bord se află miliardarul britanic Hamish Harding şi omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood, împreună cu fiul său, Suleman.

Avioane şi vase canadiene şi americane au început căutările de luni într-o zonă a Atlanticului aflată la aproximativ 1.450 de kilometri est de Cape Cod. Au fost lansate la apă geamanduri cu sonar care pot monitoriza până la adâncimi de 3.962 de metri, conform contraamiralului John Mauger din cadrul US Coast Guard.

Epava Titanicului, transatlanticul ce s-a scufundat în 1912, în cadrul primei sale traversări a Atlanticului, după ce s-a lovit de un aisberg, se află la adâncimea de aproximativ 3.810 metri. Submersibilul Titan are nevoie de obicei de 2 ore pentru a coborî până la epavă.

OceanGate Expeditions, compania privată care operează submersibilul, a anunţat că „a mobilizat toate opţiunile” pentru salvarea celor aflaţi la bordul lui Titan.

În noaptea de marți spre miercuri, au fost raportate „zgomote de lovituri” la intervale de 30 de minute în apropierea locului în care a dispărut Titan cu pasagerii săi.

„RCC Halifax a lansat un P8, Poseidon, care are capacități de detectare subacvatică din aer”, a precizat Departamentul pentru Securitate Internă într-un e-mail.

„P8 a desfășurat sonobooys, care au raportat un contact într-o poziție apropiată de poziția de ajutor. P8 a auzit zgomote de lovituri în zonă la fiecare 30 de minute. Patru ore mai târziu au fost desfășurate sonare suplimentare și s-au auzit în continuare lovituri”.

Marți după-amiază, căpitanul Jamie Frederick, de la Districtul 1 al Gărzii de Coastă, a estimat că pasagerii de la bordul navei Titan mai aveau puțin oxigen.

„Știm că au mai rămas aproximativ 40 de ore de aer respirabil, pe baza raportului inițial”, a spus el.

Recunoscând că zona de căutare este „mai mare decât statul Connecticut”, el a adăugat că estimarea sa privind oxigenul rămas s-a bazat pe faptul că OceanGate Expeditions a declarat că Titan avea un sistem de susținere a vieții de 96 de ore, ceea ce înseamnă că oxigenul s-ar fi terminat joi, aproximativ la ora 5 dimineața, ora Europei Centrale.

În timp ce timpul se scurge pentru pasagerii de pe submersibilul Titan care a plecat în căutarea în adâncuri a epavei Titanicului, un ultim efort de salvare care implică utilaje grele și submarine a ajuns marți seară în Newfoundland.

Trei avioane C-17 ale Forțelor Aeriene americane ar fi aterizat la un terminal de marfă din St. John’s, Newfoundland, transportând vehicule fără pilot capabile să meargă la 19.000 de metri sub apă, precum și două trolii Hyundai de mare putere pe care era inscripționat „6000 kg line pull”, o rolă uriașă de cablu și două mașini mari pe ale căror laturi scria „high voltage”, a relatat The Daily Mail. Un motostivuitor a încărcat echipamentele pe șase camioane cu platformă.

Ne rugăm pentru recuperarea în viață a tuturor ocupanților submarinului.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0