HomeȘtiri Externe

Suedia renunță la tablete și revine la manualele școlare clasice

Suedia renunță la tablete și revine la manualele școlare clasice

Foto: Leon Seibert/Unsplash Ministrul suedez al educației, Lotta Edholm, ia măsuri, în contextul în care se pare că abilitatea copiilor suedezi de

Foto: Leon Seibert/Unsplash

Ministrul suedez al educației, Lotta Edholm, ia măsuri, în contextul în care se pare că abilitatea copiilor suedezi de a citi se deteriorează, informează Carl Deconinck, Brussels Signal.

„Criza cititului“ o determină să solicite ca în timpul orelor de curs să se apeleze cât mai puțin la mijloacele de predare digitale.

Tabletele reprezintă practica standard de mai bine de un deceniu în școlile suedeze, însă guvernul conservator dorește să revină la metodele tradiționale de predare. Odată cu începerea noului an școlar, manualele școlare revin în prim plan.

Guvernul de centru-dreapta alocă echivalentul a 58 de milioane de euro în acest an pentru ca școlile să poată cumpăra manuale noi. Anul viitor vor suplimenta cu 44 de milioane de euro. Fiecare elev ar trebui să aibă la dispoziție un manual pentru fiecare materie.

Edholm a descris utilizarea tehnologiei digitale în școlile suedeze drept „un experiment“ și s-a declarat deranjată de „atitudinea lipsită de spirit critic, digitalizarea fiind considerată un lucru bun, indiferent de conținutul ei“, ceea ce a dus la „renunțarea totală“ la manualele școlare, despre care a amintit că prezintă „avantaje pe care nicio tabletă nu le poate înlocui“.

În ciuda faptului că elevii suedezi se află pe locul trei în Uniunea Europeană ca nivel de comprehensiune a lecturii, acesta a scăzut.

Potrivit clasamentului PIRLS (Progress in International Reading Literacy) al Asociației Internaționale pentru Evaluarea Performanțelor Educaționale, publicat la începutul acestui an, procentul copiilor de 10 ani cu dificultăți la citit a crescut de la 12% la 19% în cinci ani.

În ultimii cinci ani, abilitățile de comprehensiune a lecturii în rândul copiilor suedezi au scăzut de la nivelul „ridicat“ la „intermediar“.

În trecut, Suedia a avut în vedere planuri de a interzice efectiv cărțile în școli, susținătorii acestora declarând că instituțiile de învățământ „trebuie să îmbrățișeze viitorul“.

Suedia și Finlanda sunt considerate de ani de zile exemple de succes în ceea ce privește educația, însă standardele au început să scadă. Pe lângă declinul nivelului de comprehensiune a lecturii, competențele în domeniul științelor și al matematicii sunt, de asemenea, pe o pantă descendentă.

Citește și Binele și răul din tehnologie

În 2017, Suedia a lansat Strategia Națională de Digitalizare a Sistemului Școlar ca parte a unei noi Strategii Digitale, în care obiectivul general era ca Suedia să fie „pe primul loc în lume în ceea ce privește implementarea diverselor oportunități de digitalizare“.

În decembrie 2022, Agenția Națională pentru Educație a redactat o nouă strategie națională de digitalizare a sistemului școlar pentru perioada 2023-2027.

Studiile efectuate au arătat că multitasking-ul de genul combinării utilizării tabletei cu lecțiile predate fizic în clasă interferează cu atenția și memoria de lucru, afectând în mod negativ rezultatele școlare, prestația la teste, memoria, capacitatea de comprehensiune, luarea de notițe și stăpânirea de sine.

Aceste efecte au fost constatate atât în timpul activităților la clasă (în principal în timpul predării lecțiilor), cât și atunci când elevii studiază.

Pe lângă problemele de natură academică, ziarul suedez Expressen a atras atenția că: „Potrivit Raportului de Sănătate Publică (2023), doar 44% dintre preșcolari îndeplinesc cerințele privind recomandarea de activitate fizică zilnică“.

Datele științifice empirice acumulate și experiența concretă arată că cei mici își dezvoltă cel mai bine abilitățile de bază, cum ar fi abilitățile de relaționare, atenția și concentrarea și, mai târziu, capacitatea de a citi, scrie și număra, prin „activități analogice în medii analogice“.

Conform autorităților, copiii cu vârsta sub doi ani nu ar trebui să fie expuși deloc la ecrane, iar în cazul copiilor de vârstă mai mare, această expunere ar trebui să fie limitată la cel mult una sau două ore pe zi.

Societatea Suedeză de Pediatrie a comparat digitalizarea pentru copiii mici cu a învăța să conducă o mașină înainte de a învăța să umble și să meargă pe bicicletă.

Alții sunt mai sceptici și spun că interzicerea ecranelor și a tabletelor ar putea fi contraproductivă, întrucât digitalizarea este din ce în ce mai răspândită în afara mediului școlar.

În plus, experții recunosc că ar putea fi prematur să se evalueze rezultatele reducerii gradului de utilizare a tehnologiei digitale, deoarece nu există niciun precedent în care alte state să fi luat astfel de măsuri și apoi să fi analizat în detaliu consecințele.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0