Cu ceva timp în urmă, când ne așteptam ca la acest moment să fim inundați de valuri roșii, mulți dintre noi, cei de dreapta, ne făceam griji că republ
Cu ceva timp în urmă, când ne așteptam ca la acest moment să fim inundați de valuri roșii, mulți dintre noi, cei de dreapta, ne făceam griji că republicanii își vor pierde din elan după recâștigarea Camerei.
Primele indicii arată însă că vor să dea dovadă de coloană vertebrală măcar pentru o vreme, analizează Stephen Kruiser pentru PJ Media.
Kevin McCarthy intenționează să își țină promisiunea de a-i elimina pe unii dintre cei mai nesuferiți democrați din Cameră din funcțiile pe care le dețin în comisii. Acesta este un început bun.
GOP va începe să investigheze afacerile dubioase ale familiei Biden:
„Joi dimineață, republicanii din Camera Reprezentanților au făcut primii pași pentru a demara investigarea și tragerea la răspundere a coruptei administrații Biden.
În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții James Comer (R-Ky.), viitorul președinte al House Oversight Committee, și Jim Jordan (R-Ohio) au acuzat că președintele Joe Biden a fost implicat în afacerile dubioase ale fiului său Hunter din străinătate.
Potrivit lui Comer, denunțătorii au declarat că familia Biden ‘a prosperat și a devenit milionară prin trafic de influență’“.
Familia Biden – și democrații în general – nu au prea fost trași la răspundere în ultimii ani. După cum îi place prietenului și colegului meu Stephen Green să spună: „Joe Biden este complet vândut Partidului Comunist Chinez“.
Au existat în trecut zvonuri și despre alte afaceri cu entități străine în care Hunter Biden s-a folosit de numele tatălui său. Ar cam fi timpul pentru o investigație amănunțită.
Citește și De ce se întârzie trimiterea în judecată a lui Hunter Biden?
Pentru că totul este ca la circ acum, purtătorul de cuvânt al echipei Biden, Karine Jean-Pierre, i-a luat apărarea „Tipului de sus“ bâlbâindu-se de zor:
„Jean-Pierre a început cu o pauză (și a terminat tot cu o pauză, iar la mijlocul discursului a mai făcut o pauză; este cea mai incoerentă secretară de presă pe care a avut-o vreodată națiunea):
‘Deci, uite, ăăă, știți, ăă, există – există un – un pic de, ăăă, interesant, ăăă, știți, un fel de, gândire tipică aici, pentru că, ăă, știți, republicanii din Congres, ăă, au candidat, ăă, afirmând că vor lupta împotriva inflației. Uh, au spus că vor face din asta o prioritate. Au fost foarte clari în privința aceasta în ultimele câteva luni și, în schimb, ceea ce fac acum este că se concentrează, știți, se concentrează – își fac principala, principala prioritate din – obțin majoritatea, iar principala lor prioritate nu este de fapt să se concentreze asupra familiilor americane, ci asupra familiei președintelui’“.
Administrația va minimaliza fără îndoială știrea și va primi sprijin din partea aserviților din mass-media. De fapt, chiar am dat peste următoarea perlă a celor de la ABC News, postată pe Twitter:
„Congresmenii republicani spun că vor merge mai departe cu ancheta asupra familiei președintelui Biden, inclusiv asupra fiului său Hunter – în ciuda îngrijorărilor exprimate de unii din propriul partid“.
Acele persoane îngrijorate „din propriul partid“ sunt de fapt două: o congresmenă pensionară și un membru nou ales al Camerei, care nu va depune jurământul decât în ianuarie.
Așadar, zero membri ai grupului republican. Dar acum este timpul de construit o narațiune falsă, așa că nu contează acuratețea.
Nu există republican adevărat care să nu fie interesat de o anchetă asupra familiei Corleone din Delaware. Iar acum, când cel puțin o platformă importantă de social media nu mai este deținută de comuniști, orice știre interesantă nu mai poate fi complet îngropată.
După mascarada proceselor de punere sub acuzare a lui Trump și a Comitetului Sovietic J6, e cazul să îi vedem pe Biden și fiul său sub microscop. Ceva nu este în regulă cu ei și poate că, în sfârșit, vom ajunge să aflăm ce anume.
Cred că mama-doctor Jill este adevăratul creier din spatele întregii povești.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS