Guvernatorul Greg Abbott a anunțat recent pe Twitter o decizie a Curții de Apel a Circuitului 5, conform căreia interzicerea mandatelor de obligativit
Guvernatorul Greg Abbott a anunțat recent pe Twitter o decizie a Curții de Apel a Circuitului 5, conform căreia interzicerea mandatelor de obligativitatea a măștii în școli rămâne în vigoare, informează Rebecca Downs într-un articol Townhall.
După cum a relatat Brian Lopez de la Texas Tribune, în decizia completului de judecată alcătuit din trei judecători s-a constatat că elevii cu dizabilități nu sunt afectați:
„Cazul a fost intentat inițial în august de către Disability Rights Texas, care a acuzat că ordinul guvernatorului și aplicarea interdicției de către Texas Education Agency au pus copiii cu dizabilități în pericol și le-au blocat accesul la educația publică.
Hotărârea completului de judecată a precizat că nu exista ‘nicio vătămare concretă, sau reală sau iminentă, ca urmare a implementării’ ordinului executiv al lui Abbott.
‘Analiza instanței districtuale se bazează pe premisa greșită că singura soluție disponibilă pentru reclamanți este capacitatea școlilor lor de a impune mandate de mască’, se menționează în decizia comisiei.
Decizia reprezintă doar un alt capitol al disputei juridice de luni de zile dintre părinți, o organizație pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și oficialii din Texas, cu privire la încălcarea de către stat a Legii din 1990 Americans with Disabilities Act, cunoscută și sub numele ADA.
Disability Rights Texas a acuzat statul de încălcarea legislației ADA și Rehabilitation Act, care interzice organizațiilor și angajatorilor să excludă sau să refuze persoanelor cu dizabilități șanse egale de a beneficia de ajutoarele și serviciile oferite de program“.
Decizia comisiei, așa cum au subliniat Emily Donaldson și Talia Richman pentru The Dallas Morning News, a anulat o ordonanță a judecătorului federal Lee Yeakel, care hotărâse că interzicerea mandatelor de purtare a măștii încălca drepturile elevilor cu dizabilități.
Potrivit lui Donaldson și Richman:
„În hotărârea sa, Yeakel a concluzionat că ordinul executiv al guvernatorului a interferat cu abilitatea școlilor de a-și îndeplini obligațiile ce le revin în baza legii federale privind persoanele cu dizabilități.
Judecătorii Circuitului 5 au respins însă ideea că absența mandatelor de purtare a măștii ar aduce vreun prejudiciu elevilor implicați în proces.
‘Riscurile ca acești reclamanți să se infecteze cu COVID-19 sunt cu siguranță reale, dar pretinsa vătămare adusă reclamanților prin implementarea [ordinului guvernatorului] este, în acest moment, mai mult abstractă’, au scris judecătorii.
Citește și Texas: Guv. Abbott interzice complet mandatele de vaccinare impuse de orice angajator
Ei au contestat, de asemenea, ‘ordonanța la nivel general’ a lui Yeakel, care interzicea aplicarea interdicției lui Abbott în toate școlile publice din Texas, considerând decizia mult prea amplă.
Interdicțiile trebuie să fie adaptate la o situație restrânsă, au scris ei, adăugând că ordonanța lui Yeakel e posibil să fi fost necesară pentru doar șapte elevi implicați în caz și districtele lor școlare.“
Mandatele de obligativitate a măștii din Texas au fost blocate în instanță de ceva timp deja și au ajuns astfel pe prima pagină a ziarelor.
În mai, guvernatorul Abbott a semnat un ordin executiv care menționa că „Texas Education Agency își va revizui recomandările astfel încât, începând cu ora 23:59, 4 iunie 2021, niciunui elev, profesor, părinte sau altui membru al personalului sau vizitator nu i se va putea impune să poarte mască.“
Curtea de Apel a Circuitului 5 a emis recent și o suspendare în favoarea procurorilor generali de stat care au intentat proces luna trecută pentru a pune capăt mandatului de vaccinare impus de președintele Joe Biden angajatorilor privați. Texas a fost unul dintre statele implicate în proces, alături de Carolina de Sud, Louisiana, Mississippi și Utah.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS