Senatul statului Texas, condus de republicani, a aprobat pe 1 aprilie legislația care ar interzice urnele de colectare a buletinelor de vot prin cores
Senatul statului Texas, condus de republicani, a aprobat pe 1 aprilie legislația care ar interzice urnele de colectare a buletinelor de vot prin corespondență și majoritatea votării tip drive-through, măsură despre care republicanii spun că „asigură integritatea alegerilor“, în timp ce democrații afirmă că este o piedică și că îngreunează procesul de vot în cazul persoanelor cu dizabilități și al minoritățile etnice, informează TheEpochTimes.
Proiectul de lege, care a fost aprobat de partide cu 18 la 13, va merge acum la Camera Reprezentanților din stat. Audierile comisiei urmează să înceapă atunci când parlamentarii se vor întruni, pe 6 aprilie.
Legea, potrivit senatorului de stat Bryan Hughes, republican, este „concepută pentru a aborda domenii din proces de care persoane răuvoitoare pot profita, pentru că vrem ca oamenii din Texas să aibă încredere că au parte de alegeri corecte, oneste și transparente“.
Legislația „standardizează și clarifică“ regulile de vot astfel încât „fiecare texan să aibă o șansă corectă și egală de a vota, indiferent de zona din stat în care locuiește.“
De asemenea, va solicita alegătorilor cu dizabilități să demonstreze că nu pot accesa secțiile de votare în persoană ca să se califice pentru un buletin de vot prin poștă, și va necesita, de asemenea, autorizație din partea liderilor sus puși ai statului care vor fi alertați cu privire la orice finanțare privată de peste 1.000 de dolari către departamentele electorale, potrivit KXAN.
Statul a cerut deja ca alegătorii să specifice un motiv pentru a putea vota prin poștă, de exemplu să aibă vârsta de 65 de ani sau mai mult, să aibă o boală sau un handicap, cei aflați în închisoare sau care se află în afara Statelor Unite în perioada alegerilor.
Democrații și activiștii pentru drepturile alegătorilor au acuzat republicanii din Senat că pun piedici procesului de vot.
„Fiecare texan eligibil are dreptul să își spună cuvântul la vot – indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, sex, vârstă, venit sau partid. SB 7 îngreunează procesul de vot pentru toți texanii“, arată o declarație a Partidului Democrat din stat.
„Am luptat agresiv împotriva acestui proiect de lege, deoarece știm că el va priva de dreptul la vot minoritățile rasiale și etnice și alegătorii cu dizabilități, inclusiv veteranii“.
Senatorul de stat Borris Miles, un democrat, a spus: „După cum văd acest proiect de lege, este un caz clar de suprimare. Conține câteva lucruri care sunt de-a dreptul jignitoare“. Alți democrați au comparat legislația cu legile Jim Crow, care impuneau segregarea rasială în sudul Statelor Unite.
Partidul Democrat din Texas a încercat să extindă votul prin corespondență în perioada pandemiei și a intentat procese împotriva statului. Ei au susținut că lipsa imunității la COVID-19, boala cauzată de virus, erau o situație care punea în pericol sănătatea alegătorilor.
Dar Curtea Supremă din Texas a respins în cele din urmă argumentele democraților și a decis că lipsa imunității nu constituie o dizabilitate fizică.
Tribuna.US
COMMENTS