Tirania capitalismului `trezit`

Adesea pare că directorii executivi ai unora dintre cele mai mari corporații globale și-au făcut din trezire propria cauză. Și-au demonstrat disponibilitatea de a se alătura luptei prin reacția pe care au avut-o la lansarea GB News în Marea Britanie.

De îndată ce noua rețea independentă de știri a luat startul, sectoare întregi din Big Business s-au alăturat boicotului împotriva ei. S-a organizat o campanie de presiune asupra firmelor, pentru ca acestea să renunțe la reclamele de la GB News, iar companii precum Kopparberg, IKEA, Specsavers, Octopus Energy, Grolsch, Moneysupermarket, Vodafone și altele au cedat rapid, analizează Frank Furedi într-un articol Spiked.

Mulți conservatori de modă veche au fost surprinși de disponibilitatea firmelor capitaliste de a se alia împotriva GB News. Numeroși comentatori sugerează că ceea ce se întâmplă este un exemplu de „marketing trezit“ – totul e doar o acțiune oportunistă de PR. Alții afirmă că trezirea firmelor capitaliste nu va dura, sau că nu este atât de influentă pe cât pare.

Scriind pe acest subiect, un analist din Wall Street Journal a afirmat că trezirea nu a chiar reușit să prindă în comunitatea de afaceri americană: „Problema nu este corporația americană. Problema constă într-o mică, dar influentă și insuportabil de fățarnică tagmă de lideri, care au luat-o razna cu politica progresistă.“

Dar această evaluare trece cu vederea transformarea dramatică a perspectivelor ideologice care prevalează în lumea corporatistă. Oricine citește principalele publicații de management, precum Harvard Business Review, va observa că în conținutul lor se reflectă multe dintre narațiunile inspirate de politica identitară care predomină în învățământul superior.

Când un analist care scrie pentru Forbes îi informează pe cititori că un capitalism trezit este bun pentru marjele de profit, este evident că în capitalism s-a trecut la o rebrănduire masivă. Analiștii din mass-media mainstream nu au nicio îndoială că „activismul CEO a devenit Noua Normalitate“.

Datorită sprijinului puternic oferit de Big Business mișcării Black Lives Matter, mulți membri ai publicului au devenit conștienți de transformarea dramatică a ideologiei corporatiste. Firmele capitaliste nu numai că concurează între ele pentru o cotă mai mare din piață – concurează și pentru a obține expunerea maximă în baza acreditării lor drept trezite. Acest lucru a fost evident vara trecută, când fiecare firmă, începând de la Nike, până la Apple și Spotify și-a declarat sprijinul pentru Black Lives Matter.

Citește și Nike tocmai a ales o țară. Și nu e vorba de Statele Unite.

Începând cu campania prezidențială din SUA din 2020, capitalismul trezit a devenit din ce în ce mai activ în sfera politicii. În aprilie 2021, peste 120 de directori executivi, lideri de afaceri și avocați s-au adunat într-o ședință pe Zoom din 10 aprilie pentru a discuta și organiza o campanie prin care să distrugă legile electorale din statele republicane. Au discutat despre retragerea donațiilor și refuzul de a face afaceri sau crea locuri de muncă în state care au adoptat legile electorale ale republicanilor. Mai mulți dintre vorbitori au sugerat că intervenția lor era esențială pentru a asigura viitorul democrației.

Această întâlnire Zoom a oligarhilor capitaliști i-a mobilizat aproape imediat pe colegii lor corporatiști. Liderii a peste 300 dintre cele mai puternice corporații, alături de vedete celebre și membri ai elitelor culturale, au semnat o declarație care a fost publicată ca o pagină întreagă de reclamă în New York Times. Amazon, BlackRock și Google au fost printre semnatarii care își declară angajamentul față de justiția socială.

Dintr-o dată, directorii executivi ai unora dintre cele mai mari companii din lume se comportau ca și cum ar conduce un partid politic, mai degrabă decât o afacere. Până recent, clasa capitalistă a avut tendința de a adera la o diviziune a muncii între ea și clasa politică. Capitaliștii se ocupau cu a face bani, nu cu discuții moralizatoare despre modul în care publicul ar trebui să se comporte și să gândească.

Acum, mulți dintre ei par hotărâți să invadeze viața politică pentru a influența direct legislația și guvernarea. Sunt hotărâți să se asigure că opiniile lor, mai degrabă decât cele ale politicienilor aleși și ale poporului, sunt cele care prevalează. Și, după cum arată evenimentele recente, aceste firme au chiar puterea de a cenzura președinți americani și de a-i obliga pe legiuitorii de stat să renunțe la anumite politici.

O oligarhie corporatistă trezită nu este prietenul democrației. Nu numai că Twitter și Facebook i-au interzis accesul pe platformă lui Donald Trump – Amazon a decis și să interzică cărțile conservatoare din punct de vedere social. Deci, de ce s-au implicat atât de direct liderii unora dintre cele mai cunoscute corporații în campanii politice? De ce au decis să înceapă să-și exercite puterea economică pentru a promova o varietate de cauze identitare?

În ultimele decenii, centrul războaielor culturale a fost universitatea. Învățământul superior a oferit terenul pe care politica identitară putea înflori și unde o gamă largă de idealuri ce contestă civilizația occidentală și valorile dominante putea prospera. Oponenții acestor evoluții erau încredințați că totul se datorează faptului că învățământul superior a fost subminat de radicalii din campus. Ceea ce au trecut cu vederea mulți critici ai culturii de anulare din campusuri a fost faptul că aveau loc evoluții similare și în alte sfere ale vieții publice. Mai exact, aceștia păreau să nu observe evoluțiile din sectorul privat.

A durat trei decenii până când peste universitate a pus stăpânire ceea ce a fost cândva anti-cultura, dar care a devenit acum cultura. Dar în mai puțin de un deceniu mediul de afaceri a mers pe aceeași cale. În cartea sa Dictatura Capitalismului Trezit: Cum a pus stăpânire corectitudinea politică pe marile corporații, Stephen Soukup subliniază că această evoluție era de mult pe rol:

„Transformarea celor de pe Wall Street nu a fost întâmplătoare. A fost produsul unui proces lung, atent, a unui marș prin diferite alte instituții, care le-au dat peste cap până când titanii „capitalismului“ au fost pe deplin convinși că predarea lor față de cultură nu era doar inevitabilă, ci constituia singura cale legitimă din punct de vedere moral.“

Citește și Iluzia diversității și goana după mediocritate

Dar ceea ce lipsește din teza lui Soukup este că ascensiunea capitalismului trezit a fost indusă de forțe culturale puternice, mai degrabă decât să fie un marș orchestrat prin instituții.

Subliniind puterea acestor forțe culturale, profeticul analist social american Daniel Bell a subliniat în anii 1970 starea fragilă a autorității culturale a capitalismului. Cartea sa Contradicțiile Culturale ale Capitalismului (1976) prezenta o analiză pertinentă a conflictului dintre creșterea economică capitalistă și ostilitatea culturală față de aceasta. El a remarcat că puterea „culturii potrivnice“ ostile capitalismului a „spulberat“ literalmente cultura burgheză până la punctul în care aproape nimeni nu este pregătit să o apere. El a concluzionat că, în lipsa unui sprijin cultural semnificativ , capitalismul nu avea o „justificare morală a autorității“.

Intuițiile lui Bell au fost anticipate de economistul politic austriac, Joseph Schumpeter. În Capitalism, Socialism și Democrație (1942), Schumpeter a explicat că, prin devotamentul său față de raționalizare, calcul și eficiență, capitalismul își subminează „propriile mecanisme de apărare“, deoarece „creează o stare de spirit critică care, după ce a distrus autoritatea morală a multe alte instituții, în cele din urmă, se întoarce împotriva alor sale proprii“.

Schumpeter a susținut că „burghezii constată, spre uimirea sa, că atitudinea raționalistă nu se oprește la prerogativele de rege și papă, ci merge mai departe, atacând proprietatea privată și întregul sistem de valori burgheze“. Schumpeter se temea că acest lucru ar distruge „acele loialități și acele obiceiuri mentale… care sunt totuși esențiale“.

După ce a slăbit loialitățile tradiționale, capitalismului i-a lipsit propriul fundament normativ convingător din punct de vedere intelectual. Această înstrăinare a devenit foarte vizibilă la sfârșitul anilor 1960, când multe dintre valorile capitalismului au fost contestate în mod explicit de mișcarea anti-culturală. Din acel moment – în ciuda episoadelor periodice de expansiune și creștere economică – capitalismul a fost rareori în măsură să își afirme încrezător pretenția de autoritate morală. Începând cu sfârșitul anilor 1960, i-a fost din ce în ce mai dificil să contracareze farmecul adversarilor anti-culturali.

Primele dovezi ale capitalismului trezit au fost vizibile în anii 1970 – o eră în care a avut loc un compromis istoric între vechile valori culturale burgheze și cele ale Noii Clase. Principala forță motrice din spatele acestui compromis nu au fost grupurile de activiști sociali, ci influențele interne din marile companii. Mai precis, mulți dintre liderii instituțiilor capitaliste deveniseră defensivi când erau criticați cu privire la activitățile lor. Au devenit conștienți de nevoia de a-și justifica activitățile și de a atrage de partea lor opinia publică.

Companiile mari au reacționat la numeroasele atacuri îndreptate asupra lor îmbrățișând narațiunea „responsabilității sociale“ și promovându-se ca susținători ai „capitalismului părților interesate“. În acest fel, marile afaceri sperau să nu mai fie considerate indiferente față de orice cauză sau ideal care îi împiedica să obțină profit.

Citește și Istoria Corectitudinii Politice și de ce a mers prea departe

La vremea respectivă, o minoritate vehementă de antreprenori capitaliști și adepți ai liberalismului economic a început să se îngrijoreze că, în loc să justifice capitalismul, doctrina responsabilității sociale ar stârni îndoieli în ceea ce privește cultura afacerilor. Această îngrijorare a fost exprimată de economistul liberal american Milton Friedman într-un lung eseu –  „Responsabilitatea socială a mediului de afaceri este să-și mărească profiturile“ – care a fost publicat în New York Times pe 13 septembrie 1970.

În vizorul mâniei sale se aflau antreprenorii capitaliști care declarau că preocuparea lor nu era doar profitul, ci și promovarea obiectivelor sociale dezirabile. Aceste obiective includeau „asigurarea de locuri de muncă, eliminarea discriminării, evitarea poluării și orice altceva erau cuvintele cheie ale culturii contemporane de reformatori“. Friedman a avertizat că „oamenii de afaceri care vorbesc astfel sunt marionete involuntare ale forțelor intelectuale care în ultimele decenii au subminat baza unei societăți libere “.

El a scris că doctrina unui capitalism social responsabil încerca să neutralizeze „actualul climat de opinie, cu aversiunea sa generalizată față de ‘capitalism’, ‘profituri’, ‘corporația fără suflet’“. Cu toate acestea, el a considerat acest proiect ca lipsit de viziune, întrucât recunoștea implicit ilegitimitatea motivului profitului. Friedman a afirmat că „ajută la solidificarea concepției deja prea răspândite, conform căreia a urmări profitul este un lucru rău și imoral și trebuie limitat și controlat de forțe externe“.

La vremea la care el scria, în 1970, Friedman nu-și putea imagina că oamenii pe care i-a descris drept „managerii pontificatori“ vor ajunge să domine cultura afacerilor. Susținătorii liberalismului economic au subestimat puterea culturală care alimentează capitalismul responsabil social. Începând din anii 1970, criticii capitalismului părților interesate au fost vizibil marginalizați în lumea afacerilor. Cohortele recente de absolvenți MBA cel mai probabil că au frecventat școli de afaceri în care filozofia capitalismului responsabil social sau etic are un statut autoritar.

O proporție semnificativă de oameni de afaceri sunt în prezent nu doar activi din punct de vedere politic, ci și activi în campanii și cauze identitare și culturale. După cum a evidențiat un studiu:

„Este demn de remarcat faptul că, deși corporațiile și directorii executivi au fost asociați în mod obișnuit cu conservatorismul economic, activismul CEO este aproape întotdeauna direcționat spre cauze politice progresiste. Varietatea de chestiuni abordate recent de activismul CEO indică acest lucru, așa cum arată de exemplu concentrarea pe imigrație, controlul armelor, avort, toleranța rasială și etnică, drepturile LGBTQI și schimbările climatice.“

Reticența multor directori executivi de a se identifica în mod explicit cu ideile capitaliste de piață liberă indică faptul că ideologia mediului de afaceri a fost transformată radical.

Începând din anii 1970, au putut fi identificate trei faze distincte în genealogia capitalismului trezit. În aceste faze diferite, marile corporații au început să adopte un scenariu cultural care promova responsabilitatea socială, capitalismul etic, sustenabilitatea și diversitatea. Aceste valori au fost promovate activ de o nouă clasă de consultanți, formatori și consilieri. Deseori, grupurile de lobby și ONG-urile erau angajate de corporații pentru a se asigura că imaginea și reputația lor le reflectă. Această încercare de a cultiva o identitate corporatistă vandabilă a funcționat în paralel cu dezvoltarea politicii identitare.

Cele trei faze ale capitalismului trezit

Deși aceste faze diferite se suprapun, există, aș argumenta, o distincție clară între diferitele etape ale capitalismului trezit.

În primul rând, au fost anii 1980 și 1990. În această perioadă, corporațiile au devenit din ce în ce mai ospitaliere față de anumite valori „progresiste“. Acesta a fost momentul la care declarațiile misiunii corporatiste au început să sublinieze angajamentul luat de instituție față de ecologism și sustenabilitate. De asemenea, companiile au început să ia mai în serios egalitatea rasială și de gen. Prin intermediul resurselor umane, aceste valori au fost integrate în cultura corporatistă.

Apoi, în deceniile care au urmat, corporațiile și-au transformat radical structura internă. Relațiile de la locul de muncă au devenit din ce în ce mai formale, iar codurile de comportament au limitat treptat rolul pălăvrăgelilor tradiționale și al politicilor de birou. Atunci s-au proliferat codurile de conduită privind hărțuirea și intimidarea. În același timp, multe corporații s-au angajat să protejeze interesele diferitelor „părți implicate“. Cel puțin la nivelul retoricii, a existat o schimbare perceptibilă de la capitalismul acționarilor înspre cel al părților implicate.

A treia și ultima fază include ultimii 10-15 ani. În această perioadă, corporațiile au început să-și însușească perspectivele politicii identitare. Treptat, tot mai mulți CEO au îmbrățișat cauzele trezite. Cea mai importantă realizare a acestei ere a fost intensificarea activismului politic al corporațiilor. Companiile au căutat întotdeauna să influențeze procesul politic din culise. Dar, în această perioadă, activitatea lor politică a devenit publică și categorică la modul conștient.

Ultimul deceniu a adus cu sine o răsturnare dramatică în Statele Unite în ceea ce privește atitudinile republicanilor și democraților față de puterea corporatistă. Sondajele arată că sprijinul conservator pentru mediul de afaceri este în scădere. După cum raportează Financial Times, ponderea republicanilor care declară că au încredere în America corporatistă a scăzut de la 53% în octombrie anul trecut la 39% în mai 2021. În același timp, democrații sunt mai înclinați acum să aibă încredere în mediul de afaceri.

Acest lucru reflectă nu doar transformarea culturii afacerilor, ci și transformarea oamenilor de afaceri, în special a directorilor executivi din lumea corporatistă. Personalități precum Bill Gates de la Microsoft, Tim Cook de la Apple, Larry Fink de la BlackRock și Brian Moynihan de la Bank of America înfățișează un nou tip de director executiv. Ei sunt hotărâți să redefinească scopul unei corporații, de la a servi acționarii, la o noțiune difuză de datorie publică.

Acești directori reflectă atitudinile culturale promovate în învățământul superior, școlile de afaceri și mass-media. Opiniile acestor așa-ziși capitaliști etici au fost promulgate în august 2019, când directorii executivi ai aproape 200 de corporații multinaționale au semnat o declarație prin care se angajează să își conducă companiile în beneficiul clienților, angajaților, furnizorilor și comunităților, nu doar al acționarilor. Această idee a reverberat, de asemenea, în „Scopul universal al unei companii în timpul celei de-a patra revoluții industriale“, proclamația Forumului Economic Mondial din 2020.

Citește și Opinie: E timpul să răspundem Americii corporatiste cu ceva ce doare cu adevărat

Directorii executivi treziți se bucură de statutul lor de celebrități culturale și le face plăcere să denote un anumit dispreț față de tradițiile societății. Când ascultați un antreprenor din Silicon Valley sau pe cei implicați în noile start-up-uri din Londra, ei se mândresc cu angajamentul de a fi avangardiști și de a sparge tiparele. Această idee este în mod constant subliniată de industria de PR și publicitate, care încurajează marile companii să-și facă publice angajamentele de justiție socială și să afișeze imaginea unor distrugători de taboo-uri.

Unii critici susțin că toată această semnalizare corporatistă a virtuții cu privire la căsătoria homosexualilor, controlul armelor sau Black Lives Matter este pur și simplu un exercițiu de oportunism și relații publice. Recent, Vivek Ramaswamy, care a renunțat în ianuarie la funcția de CEO al firmei sale de biotehnologie Roivant Sciences, a declarat într-un articol publicat de New York Post că este „sătul“ de o America corporatistă care pretinde că îi pasă de justiția socială pentru a-și spori profiturile. Acesta este argumentul noii sale cărți, Woke, Inc .: Inside Corporate America’s Social Justice Scam.

Fără îndoială, mulți CEO care-și pleacă genunchiul sunt persoane pragmatice și oportuniste. Dar ei sunt, de asemenea, produsul unui mediu cultural ospitalier față de politica identitară și ostil față de valorile tradiționale conservatoare și chiar față de cele clasice liberale. Prin educația lor școlară și universitară, mulți dintre directorii executivi de astăzi au fost socializați în normele care stau la baza culturii de anulare. Ei nu doar că înșală mișcarea de justiție socială – ci au devenit membri ai ei plătiți integral.

Odată cu aportul recent al unei forțe de muncă din categoria Millenials, capitalismul trezit a ajuns la maturitate. Mulți dintre aceștia, care lucrează în corporații mari precum Apple și Google, cer ca mediul de afaceri să devină zone sigure pentru identitatea lor. De asemenea, se așteaptă ca propriile companii să susțină cele mai recente mode privind trezirea.

Capitalismul trezit și intervenția acestuia în viața politică reprezintă o amenințare directă mult mai mare la adresa democrației decât lucrările culturii de anulare din campusuri. Puterea corporatistă poate avea un impact formidabil asupra instituțiilor politice și asupra legislației. Corporațiile au mușchiul economic necesar pentru a amenința mijloacele de trai ale oamenilor și a forța comunitățile să li se supună. Limitarea puterii acestor corporații trezite este una dintre cele mai importante provocări cu care ne confruntăm aceia dintre noi dedicați cauzei democrației.

Unii critici ai capitalismului trezit și-au pus speranțele în mobilizarea puterii acționarilor împotriva liderilor treziți. Aceasta este o strategie menită să eșueze, deoarece multe dintre fondurile mari de investiții, precum BlackRock, care dețin majoritatea acțiunilor, sunt, de asemenea, trezite.

Nu, modalitatea de a contracara capitalismul trezit este să ne opunem lui pe față, cu un mesaj populist care expune perspectiva anti-democrată a acestor oligarhi fățarnici.

Traducere și adaptare
Tribuna.US