HomeDreptul la viață

„Toleranța” progresiștilor: Actrița Jane Fonda insinuează că americanii pro-viață ar trebui uciși

„Toleranța” progresiștilor: Actrița Jane Fonda insinuează că americanii pro-viață ar trebui uciși

Recent, Jane Fonda a părut să sugereze că „asasinarea“ ar fi o reacție adecvată la anularea deciziei Roe vs Wade – iar când unul dintre prezentatorii

Recent, Jane Fonda a părut să sugereze că „asasinarea“ ar fi o reacție adecvată la anularea deciziei Roe vs Wade – iar când unul dintre prezentatorii emisiune unde era invitată a spus că actrița „glumește“, Fonda nu a răspuns, informează Katie Jercovich, Daily Wire.

Într-o secvență stânjenitoare din cadrul talk-show-ului ABC, gazdele au stat de vorbă cu actrița în vârstă de 85 de ani pe tema recentei decizii a Curții Supreme SUA care a anulat Roe vs Wade ca urmare a cazului Dobbs vs Jackson Women’s Health Organization.

Hotărârea confirmă faptul că nu există un drept constituțional la avort și redă statelor autoritatea de a decide, așa cum se știe deja.

„Decenii întregi am avut controlul asupra propriului corp, am putut hotărî când și câți copii să avem“, a explicat Fonda.

„Știm ce înseamnă asta, știm ce efect a avut asupra vieților noastre“, a adăugat ea. „Nu ne vom întoarce de unde am plecat; nu mă interesează ce zice legea. Nu ne vom întoarce la vremurile acelea“.

Sonny Hostin a zâmbit apoi și a arătat cu degetul înspre Fonda, declarând: „Iată o adevărată activistă. Probabil că va primi un premiu Nobel“.

„Acesta e adevărul, acesta e adevărul“, a exclamat Fonda. „Vom lupta“.

Citește și 25 de sondaje arată că americanii sunt pro-viață când vine vorba de avort

Presată în continuare de gazda Joy Behar cu privire la ce ar putea face adepții pro-avort în afară de „marșuri“ și „proteste“, vedeta din „80 pentru Brady“ a răspuns „crimă“.

„Ei bine, m-am gândit la crimă“, a explicat Fonda, înainte ca Lily Tomlin, colega ei de platou din „Grace and Frankie“, să-i ceară să repete afirmația.

„Crimă“, a enunțat încă o dată vedeta din „9 to 5“, în timp ce publicul și gazdele au izbucnit în râs.

Behar a intervenit, afirmând că Fonda „glumea. Stați așa… Se vor prinde imediat și ei. E doar o glumă“.

Camera a luat-o în prim-plan pe Tomlin, care părea cu adevărat surprinsă, așteptând ca Fonda să confirme faptul că glumește. Însă, când imaginea s-a mutat asupra actriței, aceasta a privit doar fix, lăsându-i pe membrii publicului și pe telespectatori să se întrebe dacă glumea sau nu.

Hostin a canalizat apoi conversația spre activismul binecunoscut al vedetei de la Hollywood, iar atenția oamenilor s-a mutat la altceva.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0