HomeActualități Americane

Tranzacțiile financiare arată că „denunțătoarea“ Facebook este mai degrabă o activistă democrată radicală

Tranzacțiile financiare arată că „denunțătoarea“ Facebook este mai degrabă o activistă democrată radicală

Conform evidențelor Comisiei Electorale Federale, Frances Haugen, așa-zisa denunțătoare Facebook care a transmis documente interne către Wall Street J

Conform evidențelor Comisiei Electorale Federale, Frances Haugen, așa-zisa denunțătoare Facebook care a transmis documente interne către Wall Street Journal, lamentându-se că gigantul tech nu cenzurează suficient conținut, este o activistă de stânga confirmată și un agent partizan, informează Kylee Zempel într-un articol The Federalist.  

Printr-o simplă căutare pe net aflăm că Haugen, care a lucrat anterior pentru alte companii din domeniul tehnologiei – Google și Pinterest, a făcut mai mult de 40 de donații către democrați, în valoare totală de peste 2.000 de dolari, începând cu 2015. Potrivit The Daily Wire, ea a făcut contribuții frecvente către ActBlue și Democratic Senatorial Campaign Committee, iar în ianuarie 2020 a sprijinit financiar campania pentru Congres a democratei radicale Alexandria Ocasio-Cortez și PAC-ul ei „Courage to Change“.

Deși Haugen a avut bani pentru campania AOC, în aceeași lună a avut suficient de multe impozite neplătite încât IRS a pus o ipotecă de 44.000 de dolari pe numele ei, a mai relatat Daily Wire, menționând că ipoteca a fost ridicată la începutul acestei veri.

În prezent, așa-zișii avocați ai denunțătoarei, care de altfel lucrează pro bono, încearcă să strângă 100.000 de dolari prin GoFundMe, aparent pentru a acoperi cheltuielile juridice.

Acest lucru aduce în discuție o altă dovadă de părtinire a lui Haugen, ai cărei avocați sunt Whistleblower Aid – un grup co-fondat de John Tye și Mark Zaid. Dacă numele lui Zaid vă pare familiar, este pentru că acesta a făcut parte din echipa juridică, condusă de Andrew Bakaj, care l-a reprezentat pe falsul „denunțător“ a cărui plângere cu privire la conversația telefonică cu Ucraina a președintelui Donald Trump (conversație la care denunțătorul nu a asistat personal) a catapultat administrația într-un proces de demitere pe motive fictive.

Întregul scandal cu „denunțătorul“ pe problema Ucraina a fost plin de minciuni, de exemplu întâlnirea secretă a acestuia cu membrii democrați ai Congresului înainte de a depune plângere la inspectorul general al serviciilor de informații – lucru despre care președintele House Intelligence Committee, Adam Schiff, a mințit. Mass-media coruptă a conlucrat cu democrații pentru a ascunde identitatea așa-zisului denunțător, deși RealClearInvestigations l-a identificat ca fiind Eric Ciaramella, unul dintre consilierii de top pe subiectul Ucraina ai lui Joe Biden, pe atunci candidat la președinție.

Ceea ce se întâmpla ar fi fost o problemă pentru Biden, desigur, întrucât întregul motiv al infamului apel telefonic al lui Trump a fost să încurajeze Ucraina să investigheze cum, atunci când Biden era vicepreședinte, a mituit Ucraina să-l concedieze pe procurorul ce investiga compania în care era angajat fiul său, Hunter Biden – o acțiune cu care Joe Biden s-a lăudat mai târziu.

Cele 15 minute de faimă ale lui Haugen ca „denunțătoare“ a companiei Facebook seamănă așadar cu situația din Ucraina. Ea a divulgat grijulie documentele Facebook către presă în timp ce colabora cu Zaid, precum și cu Tye și Bakaj, care amândoi au lucrat pentru democrați proeminenți. Acum primește „îndrumări strategice de comunicare“ de la firma de PR Bryson Gillette a fostului asistent al lui Obama, Bill Burton, pe care The Daily Wire a descris-o „condusă de o serie de agenți democrați“.

Haugen a depus recent mărturie în cadrul unei audieri a Senatului, scopul fiind – cel puțin parțial – de a obține sprijinul Congresului pentru intensificarea cenzurii Big Tech. Ea susține că pentru companie e mai important profitul decât siguranța și amplifică așa-zisa dezinformare – care, conform spuselor ei, ucide oameni, un punct de vedere iterat și de administrația Biden.

Citește și Colaborarea dintre Guvern și Big Tech pune bazele totalitarismului, avertizează experții

„Rezultatul a fost mai multă dezbinare, mai mult rău, mai multe minciuni, mai multe pericole și mai multe lupte. În unele cazuri, aceste conversații online periculoase au condus la violențe reale care dăunează și chiar ucid oamenii“, a declarat Haugen, care a făcut declarații trezite despre „părtinire“ și „incluziune“ și la locurile sale anterioare de muncă în domeniul tech. În cadrul unei conferințe științifice a fost lăudată că „a determinat schimbările recente de pe Pinterest, prin care utilizatorilor li se oferă opțiunea de a filtra căutările în funcție de culoarea pielii“.

Avocații lui Haugen au depus opt plângeri împotriva Facebook la Securities and Exchange Commission, inclusiv cu privire la ineficiența companiei în a elimina discursurile de ură și acuzând că Facebook nu a implementat „măsuri preventive pe termen lung“ sau nu a combătut suficient așa-zisa dezinformare, extremismul de dreapta, și violența în ceea ce privește alegerile din 2020 și revolta din 6 ianuarie.

Scandalul „denunțării“ Facebook-ului vine în contextul cenzurii executate pe scară largă de Big Tech și al apelurilor partizane dramatice de reprimare a ceea ce democrații consideră dezinformare.

În iulie, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a anunțat că, datorită unui grup de persoane anonime care postează pe rețelele sociale informații pe care administrația Biden le consideră a fi dezinformare, Casa Albă „semnalizează intens postări problematice de pe Facebook care răspândesc dezinformarea“ și „ajută“ la „stimularea conținutului în care se poate avea încredere“. Ea a continuat cu precizarea că nu există limite în ceea ce privește utilizarea Big Tech pentru a reduce la tăcere opiniile divergente.

În aceeași săptămână, când un reporter l-a întrebat pe Biden care este mesajul său către site-uri precum Facebook, președintele a răspuns: „Omoară oameni“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0