Democrații și aliații lor de stânga celebrează adoptarea de către Senatul SUA a legii greșit denumite „Inflation Reduction Act“. Se preconizează ca H.
Democrații și aliații lor de stânga celebrează adoptarea de către Senatul SUA a legii greșit denumite „Inflation Reduction Act“. Se preconizează ca H.R. 5376 să fie votată în Camera Reprezentanților SUA vineri sau cel târziu în weekend.
Proiectul bugetar al democraților conține peste 750 de pagini și acoperă o gamă largă de subiecte, de la asistența medicală la energie. Ceea ce nu face este să reducă inflația. Ceea ce face este să mărească taxele într-o perioadă de recesiune, analizează Chuck Devore pentru The Federalist.
Încălcând o promisiune cheie din campania electorală a lui Joe Biden, proiectul de lege crește impozitele pentru persoanele care câștigă mai puțin de 400.000 de dolari pe an.
În condițiile în care prețurile la gazele naturale ating maxime istorice, propunerea legislativă mărește și taxele pe gazele naturale, inclusiv pentru uzul casnic, cu 6,5 miliarde de dolari.
Acest lucru înseamnă că o familie tipică va plăti cu 17% mai mult pentru gazele naturale.
Cu 12 miliarde de dolari în taxe suplimentare pentru petrol și 1,2 miliarde de dolari pentru cărbune, democrații urmăresc în mod agresiv o „tranziție“ la scară largă către energia verde.
Poate că ar fi trebuit să-i întrebe mai întâi pe germani cum merge tranziția în țara lor – cunoscută acolo sub numele de „Energiewende“.
Având în vedere că prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în Germania chiar și înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, germanii revin tot mai rapid la cărbune și, în unele cazuri, chiar la lemn.
Citește și Rămasă fără gazul rusesc, Europa stinge luminile, răcește piscinele și scurtează dușurile
În mod ironic, Inflation Reduction Act conține o prevedere care acordă o subvenție de 2.000 de dolari la instalarea „unei sobe sau a unei centrale pe biomasă care (are) gradul de eficiență termică de cel puțin 75%“. O „sobă pe biomasă“ este un termen sofisticat pentru soba cu lemne.
Arderea lemnului afectează teribil calitatea aerului. Principalul organism de reglementare a calității aerului din California avertizează că arderea lemnului generează monoxid de carbon, oxizi de azot (compuși organici volatili care produc smog fotochimic), ozon, particule, dioxid de sulf, plumb și mercur.
În unele zone din California, arderea lemnului este interzisă în perioada alertelor privind calitatea aerului.
Prin urmare, acea sobă de înaltă eficiență pe biomasă, în valoare de 3.000 de dolari, pe care guvernul federal a subvenționat-o cu 2.000 de dolari, s-ar putea să nu folosească la nimic în zilele reci de iarnă.
Proiectul de lege include, de asemenea, prevederi menite să împiedice subvenționarea prin credite fiscale a energiei eoliene, solare, a vehiculelor electrice și a bateriilor care utilizează materiale din China.
Dar aceste măsuri vor duce pur și simplu la o schimbare de destinație: oțelul chinezesc care nu poate fi folosit într-o turbină eoliană subvenționată de guvernul federal va fi în schimb utilizat la construirea unei clădiri.
În 2020, America a importat turbine eoliene și piese în valoare de peste 4,6 miliarde de dolari. Nu se știe clar cât de repede poate umple producția americană golul pentru a satisface cererea determinată de guvernul federal.
Pentru orice eventualitate, proiectul de lege include o clauză care îi permite ministrului energiei să anuleze dispozițiile respective dacă prețul materialelor de producție internă este cu 25% mai mare decât cele importate din China.
Există, însă, o problemă și mai mare, în ceea ce privește rețeaua noastră electrică. Inflation Reduction Act dublează sprijinul federal pentru instalațiile eoliene și solare și pentru liniile de transport costisitoare care conectează aceste instalații, de obicei rurale, cu zonele urbane care le utilizează energia.
Această problemă poate fi observată în două state care, din motive diferite, au promovat energia regenerabilă: California (în principal energie solară) și Texas (în principal energie eoliană).
În 2020, industria eolienelor a instalat echipamente capabile să genereze 16,9 gigawați de energie eoliană, aproape dublu față de anul precedent. Ca să vă faceți o idee, în zilele fierbinți de vară Texasul consumă aproximativ 80 de gigawați.
Dar energia eoliană este extrem de instabilă. În funcție de locație și anotimp, turbinele eoliene produc aproximativ 40% din capacitatea lor declarată.
În Texas, pe 9 august, cele peste 15.000 de turbine eoliene instalate în acest stat aveau o capacitate declarată de aproximativ 38 de gigawați – aproximativ 29% din totalul energiei eoliene produse în America – dar au generat un maxim de 10,4 gigawați la ora 2 dimineața, scăzând la 1,4 gigawați la prânz, când cererea de energie era mult mai mare.
Prin urmare, uriașele ferme eoliene din Texas au generat 27% din capacitatea lor teoretică pe timp de noapte și mai puțin de 4% în timpul zilei. Acest lucru este destul de obișnuit.
Citește și WSJ: Planurile climatice ale lui Biden sunt nesustenabile și ireale
Pentru a fi utilă într-o țară modernă, o rețea electrică trebuie să genereze constant energie, la orice oră din zi. Întrucât producția de energie eoliană variază, aceasta tinde să înlocuiască noaptea energia fiabilă pe bază de hidrocarburi, forțând centralele respective să își reducă producția.
Beneficiind de creditele fiscale federale, producătorii de energie eoliană plătesc deseori rețeaua pentru a le utiliza energia – guvernul federal compensând din plin pierderea.
Rambursarea constantă acordată de către guvern producătorilor de energie eoliană denaturează piața, descurajând investițiile în centralele care generează energie la comandă. Centralele electrice sunt capabile să producă energie la cerere, spre deosebire de instalațiile eoliene sau solare, iar guvernul alege să subvenționeze mijloacele mai puțin eficiente de producere a energiei.
H.R. 5376 continuă această distorsiune a investițiilor în rețeaua electrică. Prin urmare, în fiecare an în care la rețea se adaugă mai multe instalații eoliene sau solare, presiunea de a închide centralele electrice ce utilizează gaz natural sau cărbune va crește.
În lipsa unei cantități adecvate de energie la cerere, rețeaua va deveni mai predispusă la pene de curent sau la măsuri de „reducere a cererii“, prin care „rețeaua inteligentă“ vă va opri aparatul de aer condiționat într-o zi toridă.
În plus, costul energiei electrice va crește vertiginos. În timp ce energia eoliană și solară subvenționată la nivel federal este „ieftină“ – dacă ignorăm miliardele de euro investiți în noi linii de transport și lipsa de fiabilitate – energia fiabilă devine din ce în ce mai scumpă pe măsură ce necesarul de energie de rezervă și de ferme masive de baterii se amplifică.
Așadar, H.R. 5376 cheltuie fonduri federale pe energia eoliană și solară, făcând în același timp ca rețeaua să devină mai instabilă și energia electrică mai scumpă.
Totuși, nu trebuie să ne temem, deoarece proiectul de lege alocă 100 de milioane de dolari pentru studii și simulări care să analizeze efectul schimbărilor climatice asupra rețelei, bateriilor, „managementului cererii“ (care înseamnă un pic mai mult decât pornirea de la distanță a termostatului) și naționalizarea rețelei electrice.
Deci, odată ce politica federală va face rețeaua instabilă, federalii vor avea un plan pentru a prelua controlul asupra dezastrului pe care l-au creat.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS