HomeActualități Americane

Trump, favorit în sondajul CPAC pentru cursa prezidențială republicană din 2024

Trump, favorit în sondajul CPAC pentru cursa prezidențială republicană din 2024

Timp de citire: 2 minute Potrivit unui sondaj recent al Conservative Political Action Conference (CPAC), președintele Donald Trump rămâne popular î

Timp de citire: 2 minute

Potrivit unui sondaj recent al Conservative Political Action Conference (CPAC), președintele Donald Trump rămâne popular în rândul susținătorilor repubublicani, informează Patriots Gazette.

El „a primit 70% din voturile exprimate în sondajul anonim, conform rezultatelor anunțate de CPAC cu câteva zile în urmă“, a relatat Fox News.

Majoritatea audienței CPAC este tânără, alcătuită, în general, din activiștii locali dedicați care fac voluntariat în campanii și ocupă funcții în cadrul partidelor republicane locale și de stat.

Următorul favorit este guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care a câștigat o marjă de sprijin de 21% în rândul activiștilor. Trump declarase anterior că ar vrea să-l aibă pe DeSantis alături ca vicepreședinte dacă va candida în 2024.

Nimeni altcineva nu a reușit să obțină peste 1%.

Citește și Sen. Lindsey Graham: Republicanii pot câștiga alegerile din 2022 sub conducerea lui Trump

Cu toate acestea, când numele lui Trump a fost eliminat din sondaj, procentul câștigat de DeSantis a crescut la aproape 70%.

„DeSantis a obținut 68% din voturi în această variantă, iar fostul secretar de stat Mike Pompeo 5%. Donald Trump Jr. și senatorul Ted Cruz din Texas au ajuns amândoi la 4%, iar guvernatorul Dakotei de Sud, Kristi Noem, la 3%. Nimeni altcineva nu a depășit 2%“, a detaliat Fox News.

CPAC este o conferință politică anuală la care participă membrii activi și oficialii republicani aleși din toată țara. Prima întâlnire CPAC a avut loc în 1974.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0