La Naţiunile Unite Turcia este acum numită oficial în toate limbile sub numele său turc Türkiye, şi nu Turkey, care are prea multe conotaţii în limba
La Naţiunile Unite Turcia este acum numită oficial în toate limbile sub numele său turc Türkiye, şi nu Turkey, care are prea multe conotaţii în limba engleză, o voinţă a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a anunţat ONU.
„Schimbarea este imediată”, a declarat pentru AFP Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, potrivit Agerpres. Diplomatul a precizat că este vorba de o scrisoare oficială de la Ankara primită la sediul ONU din New York miercuri, 1 iunie, care a oficializat imediat schimbarea numelui Turciei.
Ministrul turc de externe, Mevlüt Cavusoglu, s-a afişat pe contul său de Twitter semnând această scrisoare adresată secretarului general al ONU şi cerând ca „numele ţării noastre la ONU, în limbi străine, să fie înregistrat ca +Türkiye+”.
Ankara cere astfel să nu mai fie numită Turquie în franceză şi mai ales Turkey în engleză, care înseamnă şi curcan, deci putând putea avea o conotaţie negativă.
Şeful diplomaţiei turce s-a referit în mesajul său la dorinţa preşedintelui Erdogan, de la sfârşitul anului 2021, de „a creşte valoarea mărcii ţării noastre”. De altfel, în chestiuni economice, Ankara doreşte de câţiva ani să impună brandul „made in Türkiye” la nivel internaţional în detrimentul lui „made in Turkey”.
„Unii pot considera o prostie această schimbare de nume, dar îl pune pe Erdogan în rolul de protector şi salvator al respectului internaţional pentru ţară”, a declarat Mustafa Aksakal, profesor de istorie la Universitatea Georgetown din Washington, citat joi de New York Times.
În iunie 2023, după 20 de ani de putere a lui Erdogan, Turcia va organiza alegeri prezidenţiale şi va sărbători centenarul înfiinţării sale după dezmembrarea Imperiului Otoman.
Tribuna.US
COMMENTS