Ultimul monarh

N-am fost vreodată monarhist, nu sunt fanul povestilor cu regi si regine. Povestile cu cavaleri pentru mine sunt cele cu Guy de Lusignan și Conrad de Montferrat și Richard Inimă de Leu.

Cât despre prințese, ei bine, ele eu încetat să mai existe pentru mine în momentul în care Megan Markle a reușit să ajungă una. Totuși știu și sunt capabil să recunosc valoarea istorică și de simbol a unei personalități. Cu atât mai mult atunci când sunt contemporan cu ea. Așa este și cazul celei despre care astăzi sărbtorește 94 de ani de viață: Majestatea sa Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord, Lider al Commonwealth-ului și Apărătoare a Credinței.

Așadar Regina a ajuns la 94 de ani de viață și foarte curând la 68 de ani de domnie. 68 ani de iubire continuuă din partea poporului. Astfel că în plină pandemia trăim o zi istorică. O zi în care ultimul monarh relevant mai îmbtrânește cu un an și mai scrie o filă de istorie. Și spun că e ultimul monarh relevant pentru că nu mai există în lume regi sau regine la ora actuală cu trecutul și forța istorică a reginei Marii Britanii.A crescut cu Churchill în casă, a ținut primul discurs la radio pe când avea doar 14 ani, în 1940 în mijlocul celui de al-doilea război mondial, a ajuns Regina la doar 26 de ani, după moartea tatălui său regele George al-VI-lea, îi cunoaște în calitate de Prințesă și după aceea de Regină pe toți președinții americani de la Roosvelt încoace, în timpul domniei i-a prins ca prim-ministri în funcție atât pe Chuchill cât și pe Thatcher și tot în timpul domniei asistă la apogeul URSS dar și la destructurarea acestuia.

Și mereu în toată această perioadă a fost un izvor de echilibru, blândețe și bun simț. Și datorită acestui backround s-au scris și continuă să se scrie cărți întregi despre ea. Însă, eu astăzi, cu ocazia aniversării Reginei o să spun 3 mici povestioare care m-au făcut s-o iubesc pe Regina. Prima povestioara, e un fel de legendă care are loc în 1983 când Regina a mers într-o vizita de câteva zile în SUA la invitația președintelui Ronald Reagan. Cu aceasta ocazie într-una din seri Reagan a organizat o recepție și l-a invitat să cânte pe bunul lui prieten, unicul și inegalabilul Frank Sinatra.

Regina se prezintă la recepție după obicei ca să zic așa și cu un alai de snobi. La un moment dat Sinatra începe să cânte superhitul lui ”The lady is a Tramp”. Moment în care Ronnie o invită pe Regină la dans. Bineînțeles că pentru o secundă corul de snobi amuțește și pentru o clipă rumoarea a putut fi auzită în sală. Ronnie o invitase pe Regina la dans pe o piesă ”indecentă”. Regina însă ignoră rumoarea și acceptă invitația lui Ronnie spunând că e una din piesele ei preferate. Se pare Regina asculta destul de mult Sinatra și știa că în ciuda titlului piesa era una de dragoste.Al doilea moment pe care vreau să vi-l povestesc e cel al morții prințesei Diana. Și cine a văzut filmul ”The Queen”, cu o Helen Mirren care o interpreteaza atât de bine că reușit s-o impresioneze pe însăși Regina care cere s-o cunoască și să-i mulțumească pentru felul în care a portretizat-o,știe ce vreau să spun.

Astfel în 1997, când Diana moare, aceasta și Regina erau într-un conflict deschis, întrucât Diana căuta din frustrare față de pseudo-căsnicia cu Charles și divorțul oribil să răzbune pe el și pe întreaga casă regală britanică. Și astfel că întreținea orice conspirație sau narativă contra casei regale britanice. Așa încât având în vedere încrâncenarea dintre cele două, Regina n-a fost afectată de pierderea fostei prințese ca de cea a unei fiice ci mai degrabă a fost afectată în modul în care te afectează moartea unui străin sau a unei rude îndepărtate. Ca atare în primul rând s-a gândit la nepoții ei,William și Henry, pe care i-a izolat pe domeniul de la țară și nu i-a lăsat să iasă în public până la îmmormântare ca să nu fie hârțuiți de paparazzi.

De asemenea a refuzat să joace un penibil rol de mamă îndurerată. Și abia după trei zile de la moartea Dianei și la insistențe le carismaticului premeier Tony Blair a acceptat să țină un discurs public, un discurs scurt și foarte sobru. Bineînțeles că a fost exterm de criticată pentru modul cum s-a purtat atunci însă istoria ne-a arătat în cele din urmă că aceea a fost atitudinea potrivită.De ce?Pentru că Regina a refuzat să se poarte ca un politician demagog. Al treilea moment cu privire la Regină pe care vreau să-l evoc s-a petrecut în urma cu aproximativ 7 ani. Pe 8 aprilie 2013, era anunțată trecerea într-o altă lume a Doamnei de Fier, baroneasa și fostul mare premier britanic Margaret Thatcher. Ocazie cu care stânga britanică și nu numai s-a coalizat și a cerut ca ”monstrul neoliberal” să nu aibă parte de funeralii naționale și mai ales s-a pus presiune pentru ca Regina să nu participe la funeralii.

Din nefericire pentru ei și guvernul britanic și Regina i-au ignorat înțelegând că Thatcher a fost o parte mult prea importantă a istoriei britanice ca să nu i se acorde respectul cuvenit. Așadar Regina s-a prezentat la îmmormântare alături de prințul consort Phillip de Edinburgh, în ținută de doliu și a ținut și un discurs în care a evocat importanța istorică a lui Thatcher și pierderea imensă pe care o suferise nu doar familia ci și marele popor britanic. Așadar Regina a dat dovadă de un caracter just și s-a plasat deasupra populismului deșănțat. În încheiere aș vrea să spun că momentele evocate sunt doar câteva din motivele pentru care am ajuns să-l admir pe ultimul mare monarh al Europei.Un conducător calm, așezat, inteligent, empatic care și-a iubit și continuă să-și iubească poporul și să fie alături de el, la bine și la greu, ca o mamă, ca o soție și mai ales ca o Regină.

O regină care a reușit să să păstreze la nivelul înaintașei careia i-a luat numele:Elisabeta I. Așadar cu ocazia aniversării sale îi urez majestății sale Elisabeta a-II-a, Regina Marii Britanii și Irlandei de Nord să aibă mulți ani de conducere luminată, sănătate și să nu lase vreodată simbolul să pălească!

God save The Queen!

Cristian Chirilă