HomeCultură

Un vrednic slujitor al culturii românești – Dr. Traian Gh. Dascăl – IN MEMORIAM

Un vrednic slujitor al culturii românești – Dr. Traian Gh. Dascăl – IN MEMORIAM

  Fibre miraculoase pe spirala semințiilor de la obârșie, în scurgere prin tunelul timpului spre celesta lumină - odihnă irump în personalităț

 

Fibre miraculoase pe spirala semințiilor de la obârșie, în scurgere prin tunelul timpului spre celesta lumină – odihnă irump în personalități proeminente, adevărați piloni în istorie care în strădanii, uneori ieșite din comun, marchează borne importante pe drumurile ce converg spre civilizații superior dezvoltate.

Născut la data de 21 noiembrie 1938 în localitatea Cristeștii Ciceului, județul Someș dintr-o familie de țărani agricultori. A urmat cursurile Școlii Primare în satul natal, cursurile Școlii Elementare în localitatea Reteag, Școala Medie Tehnico-Medicală din Cluj Napoca (actualul Liceu Sanitar), pe care a absolvit-o în anul 1957. A satisfăcut stagiul militar. A lucrat o perioadă ca asistent medical, după care a urmat cursurile facultății de stomatologie în mai multe centre universitare, audiind în paralel și cursuri de specialitate de istoria română și universală, de psihologie, de drept și arheologie. De asemenea, cursuri de botanică, de teoria muzicii, istoria artelor, finalizându-și studiile în anul 1968 la Universitatea de Medicină din Timișoara.

Din copilărie, prin toate localitățile pe unde a călătorit, a vizitat bisericile, muzee și monumente de artă. A fost profund impresionat de arta monumentală, devenind un perseverent autodidact. A lucrat ca medic într-o campanie antiepidemică din județul Neamț.

Revenind în anul 1973 în județul Bistrița Năsăud a lucrat ca medic stomatolog la Dispensarul Medical din comuna Nușeni până la data de 15 mai 1978, când este transferat la Dispensarul Medical din comuna Zagra până la data de 1 august 1992. Pe bază de concurs ocupă postul vacant de medic stomatolog la Policlinica din Năsăud.

În perioada petrecută la Zagra, împreună cu botanistul Constantin Svoboda a studiat flora medicinală de pe valea Ilișua.

Cu eforturi financiare proprii, fără a produce prejudicii financiare primăriilor, consiliilor județene sau altor instituții abilitate în acest sens, a finanțat și donat valoroase opere istorice de sculptură în 28 de localități, cele mai multe în județul Bistrița Năsăud. Altele în județe învecinate, și, nu numai.

Cele mai multe monumente ridicate, în număr de 11, se află în localitatea Cristeștii Ciceului județul Bistrița Năsăud, satul său natal. ( A devenit astfel, satul cu cele mai multe statui din România.)

De comun acord cu soția Nadia, a stabilit ca o bună parte din venitul familiei să fie alocat pentru activități culturale, în speță, monumente istorice.

La realizarea acestor valoroase opere istorice de sculptură s-au consacrat sculptorii: regretatul Prof. Nichifor Someșan, Prof. Ioan Radu Nistor din Năsăud, sculptorul Vlad Prună din Sângeorz Băi și Prof. Univ. Ilarion Voinea din Cluj Napoca. A avut de consultanți: membri Academiei, reputatul istoric clujean Dumitru Protase, acad. Horia Colan de la Univ. Tehnică din Cluj Napoca și Acad. Alexandru Surdu, în prezent vicepreședinte al Academiei Române.

Din partea Societății Culturale Astra a avut consultanți: Prof. Univ. Dumitru Acru, Astra Sibiu, Prof. scriitor și publicist,  Ioan Seni, Năsăud. Alți scriitori și publiciști din Năsăud au colaborat și întreținut activitatea Dr. Dascal , om al culturii și istoriei naționale.

De asemenea, a colaborat și a fost asistat cu bunăvoință de Prof. Iacob și Ana Tătar, Prof. Cornel și Nadia Urian, profesori eminenți, oameni cu suflet de la Școala Gimnazială din Cristeștii Ciceului, cât și Primăria Uriu.

La loc de frunte stă așezată pe soclu Capitolina, simbolul latinității și al romanității în 8 localități: în orașul Gherla, orașul Dej, poarta de intrare a Someșului, în satul natal Cristeștii Ciceului. Aici, Lupa Capitolina stă așezată pe soclu străjuită de busturile împăratului Traian și a regelui Decebal.

În orașul Năsăud, capitala culturii pe valea Someșului comune mari cu tradiții culturale, Leșul Ilvei și Maieru, ori, în orașul Sighetul Marmației, Lupa  este așezată  pe soclu în fața Catedralei Greco-Catolice. Constituind un stâlp de nădejde al latinității și romanității la frontiera unei țări mari neromanice, mai este așezată o Lupă pe soclu în fața Primăriei din comuna Vorniceni, județul Botoșani, la dorința membrilor Consiliului local și a Școlii Gimnaziale din localitate.

Ar fi banal să le enumerăm pe toate din fiecare localitate.

Societatea Culturală Astra prin spiritul său „astrist” cultivă și diversitatea în evaluarea contribuției unor personalități conlocuitoare privind aportul cultural și științific. Dr. Dascal a așezat în curtea Bisericii reformate din comuna Nușeni bustul matematicianului Bolyai Ianos, ținând cont că familia Bolyai are origini în comuna Nușeni. El este fondatorul de bază a Geometriei neuclediene, cel care a elaborat Teoria Paralelelor, a avut o viață șubredă și scurtă. Născut în 1802, dispărut prematur în 1860.

Profesorul Bolyai Ianos împreună cu Lobaevschi, rectorul demis al Universității din Cazan au revoluționat toată geometria.

La loc de cinste între cele 11 opere istorice de cultură de Cristeștii Ciceului stă așezat pe soclu bustul arheologului Torma Karoly, originar din satul cu istorie veche de la confluența Someșului cu valea Ilișua. A fost membru corespondent al Academiei din Budapesta, membru corespondent al Academiei din Berlin, membru de onoare al Academiei Române. Fiica sa, Sofia, s-a căsătorit cu marele bacteriolog Victor Babeș.

Pe Dr. Dascal l-a caracterizat, înainte de toate, modestia și cumpătul în viața ce adus-o până la  stingerea sa și plecarea dintre noi. A locuit într-un apartament cu trei camere, fără mobilă luxoasă, fără autoturism, în orașul Năsăud. În schimb, biblioteca sa a constituit, cum plastic se exprima  într-una din convorbirile amicale cu el, în locuința sa prin vara anului 2016, „o puternică mașină de lucru în studiul istoriei, literaturii și cultura poporului român”. Admiram în trecere, cu ochi lacomi, rafturile pline de cărți, nestemate ce împodobeau apartamentul său.

Succint,  am prezentat realizări de pe coordonatele vieții ale Dr. Traian Gh. Dascal, om ce și-a împlinit misiunea încredințată, un om integru, iubitor de cultură și frumos, admirator al înaintașilor de seamă a neamului românesc, a valorilor netrecătoare. Vom păstra vie amintirea lui. Operele de artă durate întru cinstirea și gloria făuritorilor de istorie, rămân pentru totdeauna în memoria și sufletele noastre.

Dinu Moldovan
Chicago

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0