Șapte oligarhi ruși, mulți implicați în industria petrolului și gazelor, au murit recent în circumstanțe misterioase. Deși oficial se suspectează sinu
Șapte oligarhi ruși, mulți implicați în industria petrolului și gazelor, au murit recent în circumstanțe misterioase. Deși oficial se suspectează sinuciderea, speculațiile privind implicarea Kremlinului abundă, informează Deutsche Welle.
Pe 19 aprilie, poliția din Lloret de Mar, Catalunya, a primit un apel telefonic de la Fedor Protosenya, fiul unui oligarh rus, a cărui familie deține o vilă în zonă. El a relatat că a încercat de ore întregi să-și sune mama din Franța, dar nimeni nu răspundea la telefon. Când polițiștii au ajuns la proprietatea familiei, au dat peste cadavrele părinților și surorii lui Protosenya.
Inițial, poliția a presupus că tatăl acestuia, milionarul Serghei Protosenya, le-a înjunghiat pe femei și apoi s-a spânzurat în grădina vilei – dar în scurtă vreme au apărut îndoieli cu privire la această ipoteză.
În ziua anterioară, la aproximativ 3.000 de kilometri (1.865 de mile) distanță de orașul de coastă din Spania, și poliția din Moscova a făcut o descoperire înfiorătoare: Vladislav Avayev, un alt milionar, precum și soția sa și fiica în vârstă de 13 ani, au fost găsiți morți în locuința lor de lux. Presa de stat rusă a relatat că Avayev avea în mână un pistol. Autoritățile au suspectat că și-a împușcat soția și fiica înainte de a-și lua viața.
Incidentele au avut loc la o diferență de 24 de ore unul de celălalt, iar presupusul fir al evenimentelor este izbitor de similar. În plus, Protosenya și Avayev erau ambii oligarhi multimilionari, ocupând poziții înalte în industria rusă de petrol și gaze. Protosenya a fost la un moment dat vicepreședintele companiei de gaze naturale Novatek, în timp ce Avayev fusese vicepreședinte al Gazprombank.
Decesul lor a fost cel mai recent dintr-o serie de morți misterioase în rândul oligarhilor ruși – în principal din sectorul energetic – care au avut loc în 2022.
La sfârșitul lunii ianuarie, cu o lună înainte ca trupele rusești să invadeze Ucraina, Leonid Schulman, un manager Gazprom în vârstă de 60 de ani, s-a sinucis. Apoi, pe 25 februarie, Alexander Tyulyakov, un alt fost manager al gigantului din domeniul energetic, a fost găsit spânzurat în casa sa din Sankt Petersburg.
Trei zile mai târziu, și magnatul ucrainian din industria gazelor și petroliferă, Mikhail Watford, a fost găsit spânzurat în garajul locuinței sale din Surrey, sudul Angliei.
Pe 24 martie, miliardarul Vasily Melnikov, șeful gigantului de echipamente medicale MedStom, a fost găsit mort împreună cu soția sa, Galina, și cei doi fii ai lor, în apartamentul de milioane de dolari din orașul rus Ninzhni Novgorod. Detaliile morții lor sunt, de asemenea, similare cu cele ale lui Protosenya și Avayev.
Și, în încheiere, ar mai fi cazul lui Andrei Krukovsky. Bărbatul de 37 de ani era directorul stațiunii de schi Krasnaya Polyana, situată în apropiere de Sochi. Se spune că președintele rus Vladimir Putin și-a dus în mod repetat oaspeții să schieze acolo. Potrivit ziarului rusesc Kommersant, în data de 2 mai, Krukovsky era într-o drumeție și a murit în urma unei căzături de pe o stâncă.
Citește și Noua Cortină de Fier a Rusiei
Decesul în condiții misterioase a șapte ruși superbogați, în doar trei luni de zile, a stârnit tot felul de speculații. Numeroase canale de presă au presupus că sinuciderile ar putea fi înscenate. Unii dintre ei au mers chiar atât de departe încât au sugerat că Kremlinul, sau chiar Putin însuși, ar fi fost implicat în vreun fel.
În ultimii ani au existat mai multe tentative dramatice de asasinat asupra criticilor Kremlinului. În august 2020, liderul opoziției Alexei Navalny a fost otrăvit cu neurotoxina Novichok în timp ce se afla pe aeroportul din Tomsk.
Cu doi ani mai devreme, Serghei Skripal, fostul șef al serviciilor de informații rusești GRU, fusese otrăvit în mod similar. Atât Navalny, cât și Skripal au supraviețuit. În 2006, Alexander Litvinenko, un fost ofițer de securitate rus care fugise în Marea Britanie, a fost otrăvit mortal cu poloniu radioactiv, la Londra.
În 2017, ziarul american USA Today a publicat rezultatele unei investigații care arăta că cel puțin 38 de oligarhi au murit sau au dispărut în decurs de trei ani.
Lucrul surprinzător legat de incidentele din 2022 este că despre niciunul dintre oligarhii decedați nu se știa să fi criticat în mod public invadarea Ucrainei. De asemenea, niciunul dintre ei nu se afla pe listele internaționale de sancțiuni elaborate în urma invaziei.
O postare publicată recent de Warsaw Institute, un grup de experți polonezi centrați pe Rusia și politica de securitate, afirma că atât poliția rusă, cât și serviciile de securitate ale Gazprom au declanșat rapid anchete cu privire la decesele care au avut loc în Rusia.
„E posibil ca anumite persoane sus puse, având legături cu Kremlinul, să acopere acum urmele fraudei comise în companiile de stat“, se specifică într-o postare de pe site-ul Russia Monitor al institutului.
Nu există dovezi care să susțină această teorie sau speculațiile privind implicarea unei terțe părți. Prin urmare, în cazul lui Serghei Protosenya, poliția spaniolă continuă cu prezumția că decesele au fost crimă-sinucidere. Însă Fedor Protosenya nu crede că așa stau lucrurile. „Tatăl meu nu este un ucigaș“, a declarat el pentru mai multe publicații britanice.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS