HomeActualități Românești

Vasile Bănescu (BOR): UE nu poate impune României recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex

Vasile Bănescu (BOR): UE nu poate impune României recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex

Uniunea Europeană nu poate impune statelor membre recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei,

Uniunea Europeană nu poate impune statelor membre recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Declarația vine după ce Parlamentul European a cerut României să recunoască aceste căsătorii.

În sfera dreptului familiei, respectiv a căsătoriei, statele membre ale UE au și e firesc să aibă o absolut totală independență de legiferare. Așadar nu se poate (im)pune problema recunoașterii obligatorii a așa-ziselor căsătorii homosexuale în întreaga UE. Aceasta e o construcție politică democratică, nu totalitară”, a spus Vasile Bănescu.

Căsătoria este doar uniunea între o femeie și un bărbat, a adăugat el.

Poziția Bisericilor creștine, dar și a celorlalte culte religioase din România față de căsătorie (instituție civilă rezervată natural de-a lungul istoriei exclusiv uniunii dintre un bărbat și o femeie) este poziția firească fondată pe legea morală universală care stă la baza oricărei societăți sănătoase din trecut, prezent și viitor”, a spus purtătorul de cuvânt.

O rezoluție a Parlamentului European arată că familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație și aceleași drepturi de reîntregire a familiei ca și celelalte familii ale unei comunități. Potrivit PE, Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri împotriva României, Ungariei și Poloniei pentru încălcarea valorilor UE în acest sens.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: