Venezuela: Washingtonul îşi exprimă satisfacţia după recunoaşterea lui Juan Guaido de unele ţări europene

Venezuela: Washingtonul îşi exprimă satisfacţia după recunoaşterea lui Juan Guaido de unele ţări europene

Cum încearcă Washington Post să salveze socialismul după experimentul falimentar al Venezuelei
Venezuela: Manifestaţii violente împotriva preşedintelui Maduro; sprijinul armatei faţă de opozantul Guaido este limitat
România îl recunoaşte pe Juan Guaidó ca preşedinte interimar al Venezuelei
Venezuela: Preşedintele Maduro ”raţionalizează” alimentarea cu energie electrică
Tragicul exod în masă al Venezuelei are o singură cauză: Socialismul

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi-a exprimat satisfacţia luni după recunoaşterea de către mai multe ţări europene a liderului opoziţiei, Juan Guaido, ca preşedinte interimar al Venezuelei, invitând celelalte ţări să facă la fel, relatează AFP.

“Încurajăm toate ţările, printre care celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, să susţină poporul venezuelean recunoscându-l pe preşedintele interimar Guaido şi sprijinind eforturile Adunării Naţionale pentru revenirea democraţiei constituţionale în Venezuela”, a declarat într-un comunicat şeful diplomaţiei americane.

Cu Spania în frunte, 16 ţări din UE, printre care Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda şi Portugalia l-au recunoscut luni pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei.

Acest sprijin semnificativ a intervenit la o zi după expirarea unui ultimatum european cerându-i preşedintelui socialist Nicolas Maduro să organizeze alegeri.

Uniunea Europeană rămâne însă divizată: Italia, într-o atitudine de tergiversare, a blocat o declaraţie comună a UE, potrivit unor surse diplomatice de la Bruxelles.

“Ne reînnoim apelul lansat armatei venezuelene şi forţelor de securitate de a susţine Constituţia ţării lor şi de a-i proteja pe toţi cetăţenii venezueleni, inclusiv pe preşedintele interimar Guaido şi familia acestuia, precum şi pe cetăţenii americani şi străini din Venezuela”, a mai declarat şeful diplomaţiei de la Washington.

AGERPRES

COMMENTS

WORDPRESS: 0