HomeLibertate Religioasă

Washington: O lege reinterpretată amenință libertatea organizațiilor religioase de a angaja oamenii de care au nevoie

Washington: O lege reinterpretată amenință libertatea organizațiilor religioase de a angaja oamenii de care au nevoie

Ar avea sens să angajezi un alcoolic notoriu pentru a conduce grupurile de sprijin ale Alcoolicilor Anonimi? Sau să obligi Planned Parenthood să angaj

Ar avea sens să angajezi un alcoolic notoriu pentru a conduce grupurile de sprijin ale Alcoolicilor Anonimi? Sau să obligi Planned Parenthood să angajeze un renumit activist pro-viață pentru a se ocupa de acțiunile sale de lobby? Organizațiile menționate mai sus în aceste scenarii ipotetice nu ar fi interesate să angajeze personal care le-ar submina în mod activ eforturile de a-și îndeplini misiunea. Acest lucru ar echivala cu sabotajul. 

Din nefericire, scenariile ipotetice devin realitate în Yakima, Washington, informează Scott Blakeman, ADF Ministry Alliance. 

Yakima Union Gospel Mission a intentat un proces la nivel federal împotriva autorităților din statul Washington pentru a-și proteja dreptul constituțional de a angaja personal care împărtășește și practică convingerile religioase ale acesteia.

Compasiune, asistență și slujire creștinească față de marginalizații societății

Yakima Union Gospel Mission există pentru a oferi salvare, reabilitare și restaurare centrată pe Hristos bărbaților, femeilor și copiilor aflați în nevoie.

Organizația deservește pe toată lumea, indiferent de situația, circumstanțele, convingerile religioase sau identitatea beneficiarilor. Funcționează din 1936, aducând speranță celor deznădăjduiți prin punerea în practică a Evangheliei. Aceasta ia în serios lucrarea la care Dumnezeu a chemat-o, însăși existența sa fiind o dovadă a credinței pe care o are la bază și o manifestă odată cu fiecare persoană pe care o slujește și prin tot ceea ce face.

De exemplu, Misiunea oferă adăpost temporar și de urgență pentru persoanele fără locuință 365 de zile pe an și găzduiește, de asemenea, familii cu copii minori.

În ultimul an fiscal, Misiunea a oferit un total de 30.167 de nopți de cazare pentru 881 de persoane adulte diferite și 3.592 de nopți de cazare pentru copii. Cantina Good News Café a Misiunii oferă mese gratuite de trei ori pe zi publicului și beneficiarilor adăpostului, servind 141.629 de mese gratuite celor flămânzi în această perioadă.

În plus, derulează diverse programe care au ca scop ajutarea celor care luptă cu dependențe sau aflați în situații disperate să adopte un stil de viață sănătos și productiv.

Iar programul emblematic de reabilitare al Misiunii îi ajută pe oameni să renunțe la dependența de droguri și alcool și să le rezolve problema lipsei de adăpost, oferindu-le cazare timp de un an de zile într-o comunitate rezidențială bazată pe credință.

De asemenea, este demn de menționat faptul că Misiunea operează o clinică medicală ce oferă servicii gratuite publicului.

Principiul crezului comun

Pentru a-și putea îndeplini misiunea creștină, Organizația angajează exclusiv persoane care împărtășesc aceleași convingeri, care sunt de acord și trăiesc conform crezului creștin al acesteia.

Toți angajații (Misiunea are peste 150 de angajați) trebuie să subscrie la anumite convingeri creștine și cerințe de comportament – inclusiv abținerea de la orice comportament sexual în afara căsătoriei biblice.

O componentă esențială a principiilor sale se concentrează pe viziunea biblică conform căreia Dumnezeu creează doar bărbați și femei biologice și că mariajul este între un bărbat și o femeie. Organizația își enunță clar aceste convingeri în documentele sale statutare.

Dar, așa cum se întâmplă într-un număr tot mai mare de conflicte juridice în Statele Unite, problemele legate de orientarea sexuală și identitatea de gen testează robustețea drepturilor fundamentale privind libertatea religioasă.

Ce presupune legea împotriva discriminării din statul Washington?

Legea din Washington împotriva Discriminării (WLAD) interzice discriminarea pe criterii de orientare sexuală la angajare în statul Washington, iar oficialii statului consideră că cerința Misiunii privind comportamentul creștin în materie de căsătorie și sexualitate reprezintă o discriminare ilegală pe criterii de orientare sexuală.

Citește și Este libertatea religioasă discriminare?

Interesant este faptul că definiția nou elaborată este o invenție recentă. Până nu demult, WLAD oferea protecție Misiunii prin exceptarea organizațiilor religioase non-profit de la prevederile sale.

Legislativul din Washington a adoptat inițial derogarea pentru angajatorii religioși deoarece a recunoscut riscul imixtiunii statului în religie care ar putea apărea în aplicarea legislației WLAD în cazul organizațiilor religioase.

Cu toate acestea, o decizie recentă a Curții Supreme de Justiție din Washington a eliminat excepția acordată angajatorilor cu caracter religios, reducând-o la excepția pastorală prevăzută de Primul Amendament.

Deși această excepție este un principiu constituțional important, care susține libertatea unei biserici sau a unui lucrări religioase de a decide pe cine angajează ca slujitori religioși fără intervenția guvernului, în cazul Misiunii, excepția nu reușește să o protejeze pe deplin, deoarece Organizația angajează, de asemenea, în poziții care ar fi clasificate ca fiind „non-religioase“.

Dar pentru că toți angajații contribuie la misiunea creștină a organizației, aceasta trebuie să fie în măsură să angajeze persoane care împărtășesc aceleași convingeri și trăiesc după aceleași principii pe care le are Misiunea, indiferent dacă postul este sau nu de slujitor religios.

Cu toate acestea, oficialii din Washington se opun ca acest principiu juridic de bun simț și adecvat să ghideze politica de angajare în statul în cauză.

Interferența în slujirea religioasă și suprimarea libertății de exprimare

Acțiunile Washingtonului au creat în mod inevitabil consecințe care dăunează comunității din Yakima și unei instituții care contribuie smerit la îmbunătățirea acesteia.

Pentru a evita sancțiunile, Misiunea a încetat să mai folosească un site popular de căutare a locurilor de muncă pentru a-și publica oferta de posturi vacante, întrucât a primit mai multe aplicații care indicau un dezacord declarat cu convingerile organizației.

Prin urmare, Misiunea are mai puțină libertate de mișcare pentru a-și îndeplini rolul în comunitatea din Yakima. Iar cei vulnerabili din comunitate sunt cei care suferă din această cauză.

De asemenea, organizația a eliminat un post de tehnician IT de pe propriul site web și nu a anunțat existența unui post de asistent administrativ, deoarece aceste posturi nu mai corespund în prezent noii excepții pastorale, definite mai restrâns de WLAD.

Ceea ce se întâmplă cu Yakima Union Gospel Mission nu este normal. Organizațiile religioase ar trebui să poată lua decizii de angajare pe baza misiunii, nevoilor și convingerilor religioase pe care le susțin.

Suntem mândri să reprezentăm legal această lucrare pentru a apăra misiunea sa centrată pe Hristos, necesară și plină de compasiune. Și, dacă acest caz va fi câștigat, ar putea ajuta la corectarea și stabilirea unui precedent pentru alte instituții religioase din stat care s-ar putea trezi în curând implicate în litigii similare.

Libertate, nu sancțiuni

Acest caz este foarte clar: Primul Amendament oferă organizațiilor religioase libertatea de a angaja persoane care le împărtășesc și trăiesc în acord cu convingerile lor religioase, fără a fi sancționate sau amenințate de guvern.

Misiunea nu ar trebui să se confrunte cu sancțiuni substanțiale în conformitate cu legislația statului Washington pentru simplul fapt că și-a exercitat libertatea, protejată de Constituție, de a angaja personal care împărtășește chemarea Misiunii de a răspândi Evanghelia și de a avea grijă de persoanele și familiile vulnerabile din comunitatea Yakima.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0