Washingtonul este o gerontocrație. Și vina este a noastră

Foto: The White House/Wikimedia Commons

Pentru a doua oară în ultimele luni, liderul minorității din Senat, Mitch McConnell, a încremenit în mijlocul unei conferințe de presă, cu privirea rătăcită, până când a fost salvat de un consilier.

Incidentul a fost mediatizat pe scară largă de către presa de stat – și pe bună dreptate, având în vedere poziția și autoritatea sa, analizează David Harsanyi pentru Daily Signal.

Ar fi frumos și etic dacă același nivel de interes ar fi acordat și președintelui nostru cu deficiențe cognitive, care se rătăcește în mod regulat încercând să dea mâna cu spiriduși invizibili, se chinuie să urce scările și uită numele membrilor cabinetului său.

În orice caz, este de înțeles că oamenii încep să fie deranjați de vârsta înaintată a liderilor noștri de nivel înalt. Cu toate acestea, nu cred că o limită de vârstă, așa cum au sugerat unii, ar fi neapărat utilă.

În primul rând, experiența constituie o valoare. Nu există prea multe dovezi că politicienii mai tineri ar fi mai bine pregătiți pentru a guverna. Cel mai probabil, judecând după evenimentele recente, vor fi la fel de nechibzuiți, partizani și poate mai puțin înclinați să respecte ordinea constituțională.

Rolul politicienilor nu este de a promova modernismul sau noi tehnologii (sau conturi de social media cu mulți adepți); rolul lor este de a guverna (lejer) națiunea conform legii.

Oare cineva ca Sen. Alexandria Ocasio-Cortez sau Marjorie Taylor Greene s-ar dovedi mai bune păstrătoare ale valorilor republicane? Permiteți-mi să mă îndoiesc.

E adevărat, există cazuri clare în care vârsta ar trebui să fie un criteriu eliminatoriu. Senatorul californian Dianne Feinstein, în vârstă de 90 de ani, ar fi împuternicit-o pe fiica sa să se ocupe de tot ce o privește.

Dacă o persoană nu e capabilă să-și gestioneze propria viață, cum să-i dai autoritatea de a lua decizii cu privire la viața altora? Acesta pare a fi un motiv rezonabil pentru a îndepărta pe cineva din funcție.

Citește și Personalul lui Biden recunoaște că „face aranjamente speciale“ pentru desele căzături ale președintelui

Dar, pe de altă parte, chiar și o persoană în comă ar fi mai benefică pentru țară decât Adam Schiff sau Katie Porter, așa că înțelegeți la ce mă refer.

Evident, acuitatea mentală scade odată cu vârsta, dar oamenii nu mor în ordine cronologică și nici nu îmbătrânesc în mod identic. Există o mulțime de persoane de 80 de ani cu mintea ageră și o grămadă care la 60 de ani au deja probleme.

Vârsta minimă pentru ocuparea unei funcții publice, așa cum a explicat James Madison (probabil) în nr. 62 al publicației Federalist, face sens, deoarece omul deține „o mai mare cantitate de informații și are un caracter mai stabil“ pe măsură ce îmbătrânește.

Majoritatea tinerilor de 25 de ani nu ar trebui nici măcar să voteze. Dar o vârstă limită maximă este complet arbitrară. Ar avea mai mult sens să se efectueze un test cognitiv (poate și un test de educație civică) decât impunerea unei limite de vârstă.

Îmi pare rău, dar nimeni nu mă poate convinge că senatorul Chuck Grassley este mai puțin competent sau mai puțin informat la 89 de ani decât, să zicem, senatorul Chris Murphy la 50 de ani.

Toate acestea sunt oricum doar teorii, deoarece ar fi nevoie de un amendament constituțional pentru a institui limite maxime de vârstă. Pentru că, ce să vezi? O soluție există deja. Eliminați-i prin vot.

Ne comportăm ca și cum acești septuagenari și octogenari ne-ar fi fost băgați pe gât de o forță necunoscută. Dar noi i-am pus acolo.

Dacă trei sferturi dintre alegători ar crede cu adevărat că președintele Joe Biden este prea bătrân pentru această funcție, ar găsi pe altcineva care să candideze. Dar democrații preferă să pretindă că președintele, care nu este chiar un Cicero în cele mai bune zile ale sale, este o adevărată forță intelectuală și fizică, pentru că vor să rămână la putere.

În adâncul lor, ei știu că nimeni în deplinătatea facultăților mintale nu crede că o figură gen Pete Buttigieg ar fi mai potrivită.

Realitatea este că, atunci când vine vorba de lucruri importante, alegătorii din întreaga țară îi preferă pe cei cu vechime – poate pentru că sunt personaje cunoscute sau poate că aduc bani acasă sau poate că oamenii chiar îi plac cu adevărat. Dacă nu ar fi așa, niciunul dintre ei nu ar fi la Washington.

Tribuna.US