HomeLibertate Religioasă

Victorie supremă pentru libertatea religioasă din America

Victorie supremă pentru libertatea religioasă din America

Într-o decizie unanimă – 9-0 –  Curtea Supremă a Statelor Unite a susținut luni că orașul Boston a încălcat Constituția atunci când a refuzat unui gru

Într-o decizie unanimă – 9-0 –  Curtea Supremă a Statelor Unite a susținut luni că orașul Boston a încălcat Constituția atunci când a refuzat unui grup creștin dreptul de a arbora steagul creștin pe același stâlp al primăriei pe care tuturor celorlalți li s-a permis libertatea de exprimare, informează Harry Miheț, avocat în organizația Liberty Counsel care a reprezentat grupul creștin în instanță.

Curtea Supremă a considerat că punctele de vedere religioase nu pot fi excluse dintr-un forum public accesibil tuturor și a anulat politica discriminatorie a orașului Boston.

Acesta a fost un caz constituțional simplu. Nici un judecător nu ar fi putut apăra politica Bostonului. Opinia majoritară a fost scrisă de judecătorul Breyer, unul dintre cei mai liberali membri ai Curții Supreme.

Citește și Ar trebui arborat un steag cu semnificație religioasă pe o clădire guvernamentală?

„Boston nu a făcut din arborarea steagurilor grupurilor private o formă de discurs guvernamental. Asta înseamnă, la rândul său, că refuzul orașului de a permite grupului Shurtleff și Camp Constitution să-și arboreze steagul pe baza opiniei lor religios, le-a „scurtat” libertatea de exprimare”.

Opinia adițională a judecătorului Kavanaugh spune, însă, tot: „În conformitate cu Constituția, un guvern nu poate trata persoanele religioase, organizațiile religioase sau discursul religios ca fiind inferior”.

Cu toate acestea, grupul creștin și Liberty Counsel au pierdut acest caz nu mai puțin de patru ori în instanțele inferioare, de două ori la Curtea de Apel din Primul Circuit, de fiecare dată cu decizii unanime împotrivă. Dar acest lucru a dus cazul în fața Curții Supreme care a anulat toate deciziile instanțelor inferioare.

Acum, orașul Boston este bun de plată, fiind obligat să plătească cheltuielile de judecată și onorariile avocaților. În urma altui proces intentat și câștigat împotriva guvernatorului Californiei, Gavin Newsom, organizația Liberty Counsel a primit un cec de 1 milion de dolari. Din păcate, administrațiile care încalcă Constituția plătesc aceste despăgubiri din banii contribuabililor americani.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0