HomeSănătate

11 beneficii ale busuiocului şi câteva reţete

11 beneficii ale busuiocului şi câteva reţete

Busuiocul este o plantă aromată, folosită pentru condimentarea mâncărurilor şi salatelor. Pe lângă gustul foarte plăcut, busuiocul are şi foarte multe

Busuiocul este o plantă aromată, folosită pentru condimentarea mâncărurilor şi salatelor. Pe lângă gustul foarte plăcut, busuiocul are şi foarte multe beneficii pentru sănătate. Află de ce este bine să consumi busuioc cât mai des şi cum să îl foloseşti în diverse reţete.

 ÎNTREGUL ARTICOL ȘI MULTE ALTE RESURSE PENTRU SĂNĂTATE MAXIMĂ LA: VIAȚA VERDE VIU 

Busuiocul este o plantă aromatică din familia mentei, înrudită cu alte plante benefice printre care oregano şi rozmarinul. Busuiocul se foloseşte pentru condimentarea multor reţete, însă ceea ce ar putea să surprindă este multitudinea de beneficii pe care busuiocul le are pentru stimularea imunităţii. Extractul de busuioc sau uleiul esenţial de busuioc şi-a dovedit eficienţa într-o varietate de afecţiuni de sănătate, transformându-l într-una dintre cele mai importante ierburi aromatice din ziua de azi.

Ştiaţi că există 35 de soiuri de busuioc? Plantele de busuioc sunt variate ca dimensiuni şi soiuri, însă cel mai studiat tip de busuioc este busuiocul sfânt. Acesta este îndeosebi cunoscut pentru calităţile sale vindecătoare. În prezent există cel puţin şase uleiuri esenţiale distincte obţinute din busuiocul sfânt, din seminţe, rădăcină, frunze şi tulpină. Busuiocul sfânt, cu denumirea ştiinţifică Ocimum sanctum L. sau Ocimum tenuiflorum L., este un binecunoscut adaptogen antiinflamator şi antibacterian, adică poate ajuta corpul să combată şi să reacţioneze eficient la boli şi la stres.

Busuiocul este o plantă medicinală importanta utilizată în multe sisteme medicale tradiţionale, în special în Asia de Sud-Est şi India. Busuiocul sfânt este denumit în India tulsi şi este considerat o plantă sacră. Se foloseşte de mii de ani în peste 300 de tratamente ayurvedice pe bază de plante, tincturi, ceaiuri, loţiuni şi tonice. Tulsi este şi un simbol important în multe tradiţii religioase Hinduse şi este asociat cu zeităţi; de alfel, tulsi în Sanskrita înseamnă „Incomparabilul“.

Ce beneficii dovedite are busuiocul?

Studiile ştiinţifice dovedesc următoarele beneficii ale busuiocului:

Antiinflamatorii

• Antioxidante
• De combatere a cancerului
• De reducere a durerii (analgezice)
• De reducere a febrei (antipiretice)
• De prevenire a diabetului
• De protecţie a ficatului (hepatoprotector)
• De protecţie a vaselor de sânge
• Anti stres
• De stimulare a imunităţii

Busuiocul conţine uleiuri esenţiale volatile puternic antioxidante, considerate hidrofobice. Adică nu se dizolvă în apă şi sunt uşoare şi suficient de mici pentru a călători prin aer şi prin pori până în piele. Uleiurile esenţiale volatile de busuioc îi conferă busuiocului mirosul şi gustul specifice, însă sunt responsabile şi pentru beneficiile vindecătoare ale acestuia.

Ierburile de tipul busuiocului conţin compuşi de tipul uleiurilor esenţiale care ajută planta să se apere de prădători precum insecte, rozătoare şi tulpini de bacterii din pământ. Când consumăm aceste uleiuri protectoare, beneficiem şi noi de efectele sale de protejare şi stimulare a imunităţii contra bolilor.

Cel mai folosit busuioc pentru gătit este busuiocul italian, apreciat şi pentru numeroase beneficii pentru sănătate datorită nivelului ridicat de antioxidanţi, magneziu şi vitamine. Extractul de busuioc este folosit şi în parfumuri, produse casnice pentru curăţare şi igienă orală datorită abilităţii busuiocului de a acţiona ca agent antibacterian şi antimicrobian contra microbilor şi a bacteriilor.

½ cană de busuioc proaspăt tăiat (cam opt linguri) are aproximativ:

• 2 calorii
• 0 grăsimi, proteine, zahăr sau fibre
• 56 miligrame vitamina A (24 %)
• 88 miligrame vitamina K (108 %)
• 0.24 miligrame mangan (12 %)
• 4 miligrame vitamina C (8 %)

11 beneficii pentru sănătate furnizate de busuioc

1. Conţine antioxidanţi care ajută la combaterea bolilor

Unul dintre beneficiile de bază ale uleiului esenţial de busuioc este abilitatea acestuia de a combate efectele negative ale radicalilor liberi protejând structura AND-ului şi a celulelor. Busuiocul conţine doi antioxidanţi din categoria flavonoidelor solubili în apă, orientina şi viceninara, care protejează celulele albe esenţiale pentru funcţia imunitară, precum şi pentru structurile celulare unde se depozitează ADN-ul.

Antioxidanţii prezenţi în busuioc protejează cromozomii de modificări care pot transforma celulele în celule canceroase. Stresul oxidativ apare în corp ca urmare a efectelor toxinelor din alimentaţie, a poluării din mediu şi a radiaţiei — dar antioxidanţii de tipul celor prezenţi în busuioc combat oxidarea şi încetinesc efectele îmbătrânirii.

2. Acţionează ca antiinflamator

Busuiocul conţine uleiuri esenţiale puternice, eugenol, citronellol şi linalool. Aceste uleiuri care inhibă enzimele reduc inflamaţia, cauza principală a majorităţii bolilor de inimă, artrita reumatoida şi diverse afecţiuni inflamatorii intestinale.

3. Combate cancerul

Studii clinice publicate în „Nutriţia şi Cancerul“ arată că busuiocul conţine fitochimicale care previn în mod natural cancerul, inclusiv cancerul indus chimic de piele, ficat, oral şi de plămâni. Busuiocul poate să mărească şi activitatea antioxidantă, să influenţeze pozitiv expresia genelor, să inducă apopteoza (moartea) celulelor canceroase şi să oprească dezvoltarea tumorilor. În studiile pe animale, extractul de busuioc a demonstrat că poate proteja contra cancerului şi mortalităţii în timp ce protejează în mod selectiv ţesutul sănătos şi celulele de efectele negative ale tratamentelor pentru cancer cu radiaţii sau chimioterapii. Acest lucru înseamnă că extractul de busuioc poate fi folosit cu succes ca tratament suplimentar la cel de cancer chiar şi atunci când o persoană foloseşte forme de tratament clasic.

4. Are proprietăţi antibacteriene

Un alt beneficiu al uleiului esenţial de busuioc este faptul că oferă protecţie contra dezvoltării bacteriilor nocive. În studii, extractul de busuioc se dovedeşte util chiar şi în cazul tulpinilor de bacterii rezistente la antibiotice.
Când cercetătorii de la Universitatea Medicală din Lodz, Polonia, au testat activitatea antibacteriană a uleiului de busuioc contra tulpinilor de E-coli şi alte bacterii nocive colectate de la pacienţii cu infecţii, rezultatele au arătat ca busuiocul s-a dovedit eficient contra tulpinilor de bacterii şi a creşterii acestora. Acest lucru a încurajat cercetătorii să continue studiul asupra busuiocului şi a altor uleiuri antibacteriene care pot ajuta în cazul unor boli şi infecţii rezistente la antibiotice.

5. Deţine proprietăţi antimicrobiene, care combat viruşii şi infecţiile

Uleiurile esenţiale de busuioc s-au dovedit a manifesta activitate antimicrobiană contra unei game largi de bacterii, ciuperci, mucegaiuri şi viruşi. Acest lucru înseamnă că pe listă lungă de beneficii dovedite pe care le are busuiocul se poate adăuga şi protecţia contra ciupercii candida şi a altor tipuri de iritaţii ale pielii.

6. Combate stresul, acţionând ca „adaptogen“

Studiile arată ca busuiocul acţionează ca un adaptogen natural, o plantă medicinală care ajută corpul să se adapteze la stres şi să normalizeze efectele dăunătoare ale factorilor de stres asupra proceselor fiziologice.
De exemplu, când cercetătorii au studiat efectele anti-stres ale frunzelor proaspete de busuioc date iepurilor expuşi unui mediu cu un înalt nivel de stres, au observat o îmbunătăţire semnificativă a stresului oxidativ după consumul de busuioc. După ce iepurii au primit suplimente cu două grame de frunze proaspete de busuioc timp de 30 de zile, au prezentat efecte de protecţie cardiovasculară şi respiratorie ca reacţie la factorii de stres. S-a observat şi o reducere semnificativă a nivelului de zahăr din sânge, precum şi a activităţii antioxidante.

7. Combate depresia

Beneficiile busuiocului se aplică şi persoanelor care suferă de tulburări mentale sau de comportament, cum sunt depresia şi anxietatea. Busuiocul este considerat antidepresiv de unii pentru că poate influenţa pozitiv funcţia creierului la nivelul cortexului suprarenal, stimulând neurotransmiţătorii să regleze hormonii responsabili de stările de fericire şi energie.

8. Susţine sănătatea cardiovasculară

Antioxidant şi antiinflamator, busuiocul ajuta muşchii care controlează funcţionarea vaselor de sânge să se relaxeze, promovând o presiune arterială sănătoasă. Beneficiile busuiocului includ abilitatea de a contribui la prevenirea acumulării periculoase de trombocite şi de formare a cheagurilor de sânge care pot cauza un stop cardiac.
Extractele de busuioc reduc inflamaţia care cauzează bolile cardiovasculare inhibând eliberarea citokinelor care provoacă inflamaţii, proteine secretate din celulă în celulă pentru a comunica şi a mări apărarea imunităţii corpului.

Când acest lucru are loc pe perioade mai lungi de timp, corpul trece printr-o „cascadă inflamatorie“ care pune presiune pe organe şi încetineşte circulaţia sângelui, reglarea hormonală şi procesele cognitive. În ceea ce priveşte sănătatea inimii, inflamaţia poate acumula grăsimi, placă de colesterol şi poate mări riscul de atac cardiac său accident vascular.

9. Contribuie la buna funcţionare a ficatului şi la detoxifierea corpului

Un studiu publicat în Revista alimentelor medicinale a descoperit că atunci când şobolanii bolnavi au primit extract de busuioc timp de cinci zile, au manifestat îmbunătăţiri semnificative prin producerea enzimelor de detoxifiere, a unei protecţii antioxidante şi a unei reduceri de acumulare de grăsimi în ficat.

10. Alcalinizează corpul şi îmbunătăţeşte digestia

Busuiocul echilibrează acidul din corp şi reface pH-ul corpului. Acest lucru îmbunătăţeşte digestia şi imunitatea prin multiplicarea florei intestinale şi reducerea bacteriilor dăunătoare.
Busuiocul este folosit în mod tradiţional pentru reducerea balonării şi a retenţiei de apă, a pierderii apetitului, a crampelor stomacale, a refluxului gastric şi chiar şi pentru eradicarea viermilor şi paraziţilor stomacali.

11. Previne diabetul şi sindromul metabolic

Extractele de busuioc s-au dovedit a reduce nivelul de glucoză din sânge şi inflamaţia, ceea ce face ca busuiocul să prevină diabetul şi alte forme de sindrom metabolic. În plus, printre beneficiile uleiurilor esenţiale de busuioc se numără şi abilitatea de a reduce nivelul trigliceridelor şi a colesterolului, un risc la care sunt expuşi diabeticii.

Când cercetătorii de la Departamentul de Ştiinţe ale Universităţii de Agricultură şi Tehnologie Azad din India au investigat efectele frunzelor de busuioc proaspăt asupra glucozei din sânge şi a nivelului de colesterol seric la oameni prin teste clinice dublu-orb, rezultatele au arătat ca busuiocul a dus la îmbunătăţiri semnificative ale glucozei din sânge şi la îmbunătăţiri moderate ale nivelului colesterolului din sânge. Acest lucru arată ca suplimentele cu busuioc ar putea ajuta în gestionarea diabetului şi a complicaţiilor care derivă din această boală.

Tipuri de busuioc

Sunt multe diferenţe botanice între tipurile de busuioc, de aceea când o persoană se referă generic la „busuioc“ este greu de identificat tipul de busuioc la care aceasta face referire şi beneficiile acesteia de care poate profita.

Toate tipurile de busuioc cresc sub forma unor plante cu frunze verzi mari, lungi de aproape 5 cm.

Printre speciile de busuioc se află: busuiocul dulce, busuiocul lămâios, busuiocul Italian sau creţ, busuiocul sfânt, busuiocul tailandez şi busuiocul cu frunze de salată. Aroma şi mirosul varietăţilor busuiocului variază în funcţie de componentele chimice şi cantitatea de ulieuri esenţiale pe care le conţin. Următoarele uleiuri se regăsesc în toate varietăţile de busuioc, însă în cantităţi diferite: cinnamata, citronellol, geraniol, linalool, pinena şi terpineol.

Utilizările busuiocului de-a lungul istoriei

Busuiocul aparţine genului de plante Ocimum, care îşi derivă numele din grecescul ozo, care înseamnă „a mirosi“. Originile exacte ale busuiocului nu sunt foarte clare, însă se presupune că este originar din anumite zone din Asia şi Africa. Plantele de busuioc au început să crească pe insulele Pacificului ca plante perene cu mii de ani în urmă şi au fost aduse din India în Europa în Evul Mediu în secolul al 16-lea. Iar în secolul al 17-lea busuiocul a ajuns şi în Americi.

În tradiţia veche europeană busuiocul a fost asociat cu superstiţii şi scorpioni. Acum mulţi ani, se recomanda cultivarea cu mare grijă a busuiocului, pentru „a evita înmulţirea scorpionilor“.

Scorpionii se crede că preferă ghivecele cu busuioc pentru a se adăposti, iar vechi superstiţii cred că dacă laşi o plantă de busuioc suficient de mult, aceasta se va preschimba într-un scorpion!

Busuiocul sfânt are un lung istoric de utilizare medicinală şi religioasă în India, unde este considerată una dintre cele mai importante plante. Busuiocul sfânt este o iarbă sacră şi în religia hindusă şi se crede că posedă proprietăţi protectoare şi de vindecare. Tulsi, „Regina ierburilor“, este o plantă legendară, apreciată, feminină, iar uleiurile sale esenţiale sunt considerate remedii eficiente pentru dureri de cap, refacerea energiei, combaterea stresului şi a bolilor.

Cum se cumpără şi se găteşte busuiocul

În prezent busuiocul este una dintre cele mai importante plante în multe culturi şi bucătării, printre care cea italiană, indiană, tailandeză şi vietnameză. Busuiocul poate fi folosit în multe feluri: cu legume sote, în sosuri, pentru aromatizarea preparatelor şi a tocăniţelor, în ceaiurile de plante, pentru aromarea lichiorurilor şi chiar şi în unele băuturi.

Cele mai des întâlnite reţete în care se foloseşte busuiocul sunt pesto şi sosul de roşii marinat; se combină foarte bine cu uleiul de măsline, usturoiul, brânza, diverse tipuri de oţet şi nuci. Busuiocul proaspăt, cel uscat şi uleiul aromatizat cu busuioc sunt toate variante pentru aromatizarea felurilor de mâncare şi savurarea aromelor sale specifice.

Când cumpăraţi busuioc, alegeţi frunzele viu colorate, care arată proaspăt. Busuiocul poate fi găsit în timpul verii şi toamna la producători în piaţă, iar în tot restul anului în magazine alimentare.

Busuiocul se poate creşte şi în ghiveci în locuri cu lumină şi soare. Odată cules, busuiocul proaspăt se depozitează în frigider fără să fie spălat, învelit în şerveţel umed, într-o pungă de plastic sau de hârtie. Înainte de consum trebuie spălat, pentru că poate aduna mizerie şi nisip.

Reţete cu busuioc

Suc de roşii cu busuioc

Timp de pregătire: 5 minute
Porţii: 2
Ingrediente:
• 2 roşii
• 1/2 castravete
• 1 cană de busuioc proaspăt
• Un praf de sare de mare
Mod de pregătire:
Se pun toate ingredientele într-un storcător. Se amestecă şi se consumă imediat.
Pesto din roşii şi busuioc
Timp de pregătire: 5 minute
Porţii: 4
Ingrediente:
• 250 grame de roşii uscate la soare
• 2 căni de busuioc proaspăt
• 2 căţei usturoi
• 1/4 cană sâmburi de pin
• 1/4 cană ulei de măsline
• 1/4 cană brânză de caju
Mod de pregătire:
Se pun toate ingredientele într-un blender şi se amestecă până la omogenizare.

Orez brun cu roşii şi busuioc

Timp de pregătire: 45 minutes
Porţii: 4
Ingrediente:
• 1 cană orez brun
• 2 linguriţe sare de mare
• 1/4 cană de oţet de nucă de cocos
• 2 linguriţe miere crudă
• 1 lingură ulei de nucă de cocos
• Piper negru pentru gust
• 1/2 kg roşii
• 1 cană frunze de busuioc, tocate
Mod de pregătire:
Se fierb două căni de apă şi se adaugă orezul şi sărea. Se lasă la fiert cam 30–40 minute până când apa se evaporă şi orezul este gata.
Se amestecă oţetul, mierea, uleiul de cocos, sarea şi piperul. Se toarnă peste orez. Se adaugă roşiile şi busuiocul. Se amestecă şi se serveşte.

Efectele secundare ale busuiocului

Uleiul esenţial de busuioc nu este destinat consumului şi trebuie diluat când se aplică pe piele, fiind foarte intens. Busuiocul proaspăt se consideră sigur şi de obicei este uşor tolerat, fără să producă reacţii alergice sau efecte secundare. Însă poate prezenta riscuri pentru anumite persoane.

Femeile însărcinare sau cele care vor să rămână însărcinate sau alăptează e bine să-l evite, pentru că se ştie că busuiocul poate afecta fertilitatea. Uleiurile esenţiale de busuioc sau suplimentele pot interfera cu medicamentele pentru reducerea colesterolului şi cu cele pentru diabet, de aceea trebuie consultat medicul înainte de a lua suplimente cu busuioc.

Viața Verde Viu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0