HomeDreptul la viață

14 state americane interzic în prezent avortul – altele vor urma exemplul în 2023

14 state americane interzic în prezent avortul – altele vor urma exemplul în 2023

În doar 6 luni de la decizia Dobbs din 24 iunie, 14 state protejează deja bebelușii împotriva avortului, iar în 2023 e posibil ca încă 10 state să o f

În doar 6 luni de la decizia Dobbs din 24 iunie, 14 state protejează deja bebelușii împotriva avortului, iar în 2023 e posibil ca încă 10 state să o facă, venind în sprijinul femeilor și copiilor, analizează Steven Ertelt pentru Life News.

În urma deciziei Curții Supreme de a anula avortul la nivel federal, aproximativ 14 state au interzis avorturile și fie protejează copiii nenăscuți din momentul concepției, fie au legi privind bătăile inimii care protejează bebelușii de la momentul în care bătăile inimii lor pot fi detectate – la 6 săptămâni. Unele state au adoptat ambele măsuri.

Dar bătălia pentru salvarea bebelușilor amenințați de avort nu s-a încheiat. Alte 8 state se luptă în prezent în instanță pentru a obține menținerea reglementărilor ce interzic avortul sau a legislației privind bătăile inimii.

Iar în alte câteva state ar putea fi propusă interzicerea avortului în următoarea sesiune legislativă, mai ales dacă alegerile din acele state vor instaura un guvernator sau un legislativ pro-viață.

Un nou studiu al Institutului Guttmacher confirmă analiza făcută de LifeNews privind cele 14 state în care avortul este în prezent interzis.

Alabama, Arkansas, Idaho, Kentucky, Louisiana Mississippi, Missouri, Oklahoma, Dakota de Sud, Tennessee, Texas și Virginia de Vest au interzis avorturile și permit anumite excepții, Georgia are în vigoare o interdicție de avort după 6 săptămâni de sarcină care protejează bebelușii din momentul în care bătăile inimii lor sunt detectabile, iar în Wisconsin avorturile sunt interzise pe perioada în care legislativul și guvernatorul se luptă pentru viitorul reglementării de stat anterioare deciziei Roe.

Fiecare stat permite furnizarea de servicii medicale în cazul unui avort spontan sau a unei sarcini ectopice și include o excepție pentru a proteja viața mamei.

În plus, în Florida e în vigoare o interdicție privind avortul după 15 săptămâni de gestație. La fel și în Arizona, dar aici nu va fi aplicată decât din 2023.

În același timp, statele Arizona, Indiana, Iowa, Ohio, Carolina de Sud, Dakota de Nord, Utah și Wyoming se luptă în instanță pentru a-și proteja interdicțiile privind avortul, astfel încât bebelușii să poată fi salvați.

Citește și De la anularea avortului la nivel federal, legile pro-viață au salvat deja 10.000 de bebeluși nenăscuți

Avortul este interzis în 14 state

Alabama: Alabama nu a avut o lege trigger care să facă instant avorturile ilegale. Oficialii de stat au trebuit să obțină aplicarea unei legi pro-viață din 2019 care protejează bebelușii de avorturi.

În urma acestei decizii, toate cele trei clinici de avorturi din Alabama au încetat să mai ucidă bebeluși, iar un judecător federal a aprobat cererea statului de a ridica o interdicție și de a permite statului să aplice reglementarea din 2019 ce interzicea avorturile, promulgată de guvernatorul pro-viață Kay Ivey.

Arkansas: Procurorul general al statului Arkansas, Leslie Rutledge, a confirmat că legea trigger este acum în vigoare, în conformitate cu Act 180 din 2019.

Georgia: Curtea de Apel a Circuitului 11 a decis că legea privind bătăile inimii din acest stat poate intra în vigoare, salvând de la avorturi bebelușii.

Idaho: Curtea Supremă din Idaho a permis punerea în aplicare a legii statului privind bătăile inimii, care protejează viața copiilor nenăscuți din momentul în care bătaia inimii poate fi detectată, la 6 săptămâni.

Cea mai înaltă instanță a statului a respins, de asemenea, încercarea Planned Parenthood de a bloca intrarea în vigoare, pe 25 august, a legii trigger care ar proteja bebelușii începând de la momentul concepției.

Kentucky: Bebelușii vor fi în continuare protejați de avorturi în urma unei hotărâri a Curții Supreme a statului, care a restabilit interdicția pe perioada în care se desfășoară procesul intentat de două clinici de avorturi împotriva acesteia.

Louisiana: Curtea Supremă din Louisiana a emis o hotărâre care permite ca interdicția privind avortul din acest stat să continue să salveze bebeluși în timp ce procesul intentat împotriva ei de către furnizorii de avorturi continuă.

Mississippi: Mississippi a fost unul dintre cele 10 state care au interzis avorturile în urma deciziei Curții Supreme de a anula Roe vs. Wade. Mulțumită unui judecător de stat care a respins solicitarea ultimei clinici de avorturi din Mississippi de a continua să funcționeze, noua interdicție care protejează bebelușii este în vigoare.

Missouri: La câteva minute după ce Curtea Supremă a anulat hotărârea Roe vs. Wade, Missouri a devenit primul stat care a invocat o lege trigger ce interzice toate avorturile în stat, cu excepția cazurilor reprezentând urgențe medicale.

Oklahoma: Înainte ca Roe să fie anulat, Oklahoma a devenit primul stat din uniune care a reușit să interzică avortul de la momentul concepției, prin interdicția aprobată de guvernatorul Kevin Stitt.

Dar, odată cu anularea de către Curtea Supremă a hotărârii Roe, a intrat în vigoare și legea trigger a statului – care interzice avorturile fără a mai depinde de un mecanism privat de punere în aplicare.

Dakota de Sud: Statul a fost al doilea care a invocat legislația trigger ce protejează bebelușii, după anularea deciziei Roe.

Tennessee: Legea trigger care protejează bebelușii de avort a intrat în vigoare în Tennessee pe 25 august.

Texas: Fiind primul stat din națiune care a reușit să interzică cu succes avorturile datorită legii sale privind dreptul privat de acționare în judecată, Texasul a înregistrat o scădere cu peste 50% a numărului de avorturi ca urmare a acestui fapt.

Apoi, imediat după decizia Curții Supreme de a anula Roe vs. Wade, a intrat în vigoare o reglementare pre-Roe privind avortul, care oferă protecție bebelușilor începând de la momentul concepției.

În prezent, a fost implementată și legea trigger de stat, având ca efect cea mai puternică legislație pro-viață posibilă.

Virginia de Vest: Guvernatorul Virginiei de Vest, Jim Justice, a aprobat interzicerea avortului, reglementarea respectivă protejând bebelușii de la momentul concepției.

Wisconsin: Interdicția privind avortul existentă dinainte de Roe a intrat în vigoare și se pare că toate clinicile de avorturi au încetat să mai ucidă bebeluși. Dar activiștii avortului se luptă pentru a anula legea în instanță.

8 state se luptă în instanță pentru a-și menține legislațiile ce interzic avortul

Se pare că Iowa are șanse să își mențină interdicția privind avortul datorită unei schimbări în componența Curții Supreme a statului și a anulării unei decizii care susținea în mod fals că dreptul la avort ar fi autorizat de constituția statului.

Legea privind bătăile inimii din Ohio și Carolina de Sud va fi probabil menținută de curțile supreme conservatoare ale acestor state – și se speră că restul statelor vor putea, în cele din urmă, să își pună în aplicare interdicțiile.

În final, dacă toate aceste interdicții privind avortul vor fi confirmate, 22 de state vor proteja bebelușii de avorturi.

Citește și Kansas: O nouă facultate de medicină va forma medici cu principii pro-viață

Alte state cu potențialul de a proteja bebelușii de avorturi

Există posibilitatea ca și alte state să adopte interdicții privind avortul care să protejeze bebelușii.

Florida este unul dintre ele, cel mai probabil, statul străduindu-se în prezent să obțină din partea instanțelor sale o decizie care să mențină interdicția avortului după 15 săptămâni de sarcină.

O curte de apel la nivel de stat a hotărât că aceasta poate fi implementată în timp ce procesul continuă, iar dacă procesul va fi câștigat și se va decide că a fost utilizată în mod abuziv clauza de confidențialitate din constituția statului pentru a conferi dreptul la avort, atunci următorul pas va fi interzicerea avortului.

Guvernatorul Ron DeSantis ar urma să promulge de îndată interdicția totală, așa cum a făcut și cu cea de 15 săptămâni.

Pe locul doi ca probabilitate că va interzice avorturile se situează Nebraska. Guvernatorul Pete Ricketts susține interzicerea avortului, dar legislativului unicameral îi lipsește un singur vot pentru a atinge cele două treimi necesare anulării obstrucției democraților.

Alegătorii pro-viață trebuie să se asigure că aleg mai mulți membri pro-viață, astfel încât statul să poată proteja bebelușii.

Carolina de Nord și Virginia sunt două state care au, de asemenea, potențialul de a interzice avorturile. Virginia are un guvernator pro-viață, dar are nevoie de mai mulți legislatori pro-viață pentru a pune un proiect de lege pe biroul guvernatorului Youngkin, deoarece legislativul va fi divizat în 2023.

Carolina de Nord are un guvernator pro-avort, dar o supermajoritate pro-viață capabilă să adopte o interdicție a avortului în ciuda veto-ului său.

E posibil, de asemenea, ca Alaska și Montana să interzică avorturile, dar ambele se confruntă cu decizii ale Curții Supreme de stat care au recurs în mod abuziv la clauza de confidențialitate din constituția statului pentru a declara avorturile legale.

Dacă reușesc să schimbe aceste decizii, au o șansă de a proteja bebelușii.

Singurul alt stat care ar putea proteja copilașii nenăscuți este Kansas – deși votul recent privind amendamentul pro-viață ar putea spulbera pentru o vreme speranțele sale de a proteja bebelușii.

Va trebui să aleagă un guvernator pro-viață, să schimbe Curtea Supremă, să adopte o interdicție a avortului și să obțină o nouă decizie care să anuleze hotărârea prin care se utilizează în mod abuziv clauza de confidențialitate pentru a conferi dreptul la avort.

Acesta este un proiect pe termen lung și, la fel ca în Alaska și Montana, seamănă cu a aștepta anularea precedentului Roe.

Maximum 29 State

Dacă fiecare dintre statele din cele trei categorii enunțate mai sus reușește să interzică avorturile, atunci 29 de state în total – aproape trei cincimi din America – ar proteja viața bebelușilor.

Este practic imposibil să ne imaginăm că vreunul dintre celelalte 21 de state ar interzice în viitorul apropiat avorturile, deoarece sunt conduse de democrați pro-avort.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0