HomeFamilia în Societate

15 MAI – Ziua Internațională a Familiei

15 MAI – Ziua Internațională a Familiei

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, cu rezoluția A / RES / 47

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, cu rezoluția A / RES / 47/237, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.

Anul 1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări de pe planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituție.

Fie ca vorbim de familia nucleară, monogamă, completă formată din soț, soție și eventualii lor copii sau familia monoparentală, formată dintr-un singur părinte și copiii pe care acesta îi crește, stim cu toții că familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este singura relație interumană ce asigură mediul ideal nașterii, creșterii și educării copiilor.

Pentru noi, românii, familia nu este „un stil de viață”, ci este legată fundamental de rolul de părinți. Mai mult decât atât, familia este locul în care valorile și tradițiile românești sunt transferate noilor generații, iar tradițiile și valorile românești au, la baza lor, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie.

Acest rol primordial pe care familia l-a avut de-a lungul istoriei României are nevoie de protecția noastră, a tuturor, în fața tendințelor societății moderne de a-i diminua importanța. Faptul că e nevoie de această clarificare a exprimării în Constituția României arată riscul de degradare a conceptului de familie, degradare ce va lăsa urme adânci și grave în societatea românească atât de mult încercată.

Pentru ca familia să prospere, și împreună cu ea, societatea românească, e nevoie de implicarea tuturor, a întregii societăți civile, a cultelor și a instituțiilor statutului.

Dumnezeu să binecuvânteze Familia!

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0