HomeActualități Americane

3 moduri în care dezvoltarea nucleară a Chinei amenință securitatea națională a SUA

3 moduri în care dezvoltarea nucleară a Chinei amenință securitatea națională a SUA

Șeful Comandamentului Strategic al SUA, amiralul Charles Richard, a avertizat lumea că, în ceea ce privește capacitatea de a intimida China, abilități

Șeful Comandamentului Strategic al SUA, amiralul Charles Richard, a avertizat lumea că, în ceea ce privește capacitatea de a intimida China, abilitățile noastre „se diminuează“. Acest avertisment a fost lansat ulterior apelului președintelui chinez Xi Jinping la „un sistem robust de intimidare strategică“, făcând probabil referire la arsenalul nuclear al Beijingului, în cadrul recentului Congres al Partidului Comunist Chinez.

Declarațiile lui Richard și ale lui Xi confirmă ceea ce am observat legat de consolidarea capacităților nucleare ale Chinei, care e posibil să egaleze – sau chiar să le depășească – pe cele ale Statelor Unite, analizează Patty-Jane Geller pentru Heritage Foundation.

Din punct de vedere istoric, China a menținut un arsenal foarte mic de arme nucleare ca parte a unei strategii de „nivel minim de intimidare“. În 2010, aceasta deținea doar aproximativ 50 de rachete nucleare.

Dar nu la fel stau lucrurile și în prezent.

Imaginile din satelit au aratat recent că Beijingul construiește peste 300 de noi zone de lansare a rachetelor, care, dacă vor adăposti focoase, ar face ca forța sa nucleară terestră să fie pe cale de a o depăși pe cea a SUA.

Pentagonul prevede că Beijingul își va mări stocul de arme nucleare la 1.000 de bucăți până la sfârșitul deceniului, poate chiar mai devreme. Și nu ar fi înțelept să presupunem că se va limita doar la atât.

Pe lângă asta, China dezvoltă și alte capacități avansate, cum ar fi un sistem special care ar permite ca rachetele sale nucleare să orbiteze în jurul planetei înainte de a fi lansate spre țintă pe o traiectorie hipersonică.

În comparație cu rachetele balistice tradiționale, un astfel de sistem ar fi dificil de detectat și de monitorizat de către SUA.

Armele nucleare ale Beijingului nu se limitează la sisteme strategice care ne amenință patria. Rachetele sale cu rază medie și intermediară de acțiune au, de asemenea, capacitate nucleară și pot reprezenta un pericol pentru forțele americane din Indo-Pacific, precum și pentru aliații noștri sud-coreeni și japonezi.

Pentru comparație, SUA nu au instalat în regiune armament nuclear.

Expansiunea nucleară a Chinei prezintă cel puțin trei implicații serioase pentru strategia și securitatea SUA:

În primul rând, o forță nucleară mai puternică va permite Chinei să își asume riscuri mai mari în agresiunea pe care o comite. Să luăm, de exemplu, scenariul unei acțiuni militare a Chinei pentru alipirea Taiwanului.

Având rachete nucleare care pot lovi ținte atât în regiune, cât și pe teritoriul SUA, China poate deveni mai încrezătoare în capacitatea sa de a porni un război dacă are certitudinea că „mecanismul de protecție“ nuclear îi oferă un avantaj.

Beijingul ar putea, de asemenea, să preia modelul observat la invadarea Ucrainei de către Rusia și să amenințe SUA cu arme nucleare în cazul în care aceasta s-ar ridica în apărarea Taiwanului, așa cum face președintele rus Vladimir Putin de când a început războiul.

În al doilea rând, China ar putea deveni mai tentată să folosească efectiv arme nucleare. Dacă Beijingul consideră că are un avantaj în ceea ce privește forțele sale nucleare și se îndoiește că Statele Unite ar răspunde la un atac nuclear, este mai probabil să vadă în armele nucleare o modalitate viabilă de a-și atinge obiectivele.

De exemplu, având în vedere avantajul Chinei în ceea ce privește armele nucleare în Indo-Pacific, Beijingul ar putea considera că SUA va da înapoi în loc să răspundă la un atac nuclear limitat.

Tehnologiile avansate ale Chinei, cum ar fi sistemul orbital pentru rachete, ar fi, de asemenea, potrivite pentru un prim atac nuclear, deoarece poate evita sistemele de avertizare timpurie ale SUA până aproape de lovirea țintei.

Dacă SUA nu pot vedea o rachetă care se apropie, un atac surpriză care să paralizeze capacitatea de reacție a SUA devine mai fezabil.

Citește și Micile focoase nucleare ale Rusiei reprezintă o mare problemă

În al treilea rând, dezvoltarea capacității nucleare a Chinei ar putea afecta credibilitatea angajamentelor SUA de a-și extinde protecția nucleară asupra aliaților noștri.

Pe măsură ce China devine tot mai în măsură să pună în pericol SUA, aceasta ar putea percepe că Statele Unite ar fi mai puțin dispuse să ia apărarea unui aliat din regiune – să prefere să apere Los Angeles în loc de Taipei, Seul sau Tokyo.

Iar dacă aliații noștri ajung să creadă că SUA nu le va lua apărarea, ar putea recurge la dezvoltarea propriilor arme nucleare. Acest lucru ar afecta angajamentele SUA în ceea ce privește limitarea capacităților nucleare și ar genera o mai mare instabilitate în regiune.

Pentru a evita cele mai negre scenarii, Statele Unite trebuie să acorde prioritate consolidării propriilor forțe nucleare. Acest lucru presupune atât continuarea modernizării capacităților existente, cât și sporirea numărului și a tipurilor de arme nucleare americane necesare pentru a face față amenințării tot mai pregnante reprezentată de China.

Având în vedere că armele nucleare reprezintă singura amenințare existențială la adresa Statelor Unite, trebuie să fim pregătiți să-i facem față.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0