4 motive pentru a crede în miracolul de Crăciun

„Nu cred așa ceva.“

Tocmai îi citisem fetiței mele de patru ani despre întâlnirea dintre îngerul Gabriel și Maria. Am încercat să nu intru în panică, povestește Rebecca McLaughlin într-un articol Christianity Today.

„Păi, crezi că Dumnezeu te-a creat?“

„Da, cred asta.“

„Și crezi că Isus a murit pentru păcatele tale?“

„Da.“

„Și că a înviat din morți?“

„Da.“

După alte câteva iscodiri blânde, s-a dovedit că doar îngerul era elementul de care nu era convinsă. Însă, fără îndoială, fiica mea nu este singura sceptică în privința supranaturalului. Când stăm să analizăm cu adevărat, Crăciunul ne provoacă credința. Ne pune în față apariția unui înger, o fecioară care naște, o stea călăuzitoare și oștile cerești cântând. Cum ar putea oameni ca noi – din secolul 21, raționali, având cunoștințe științifice – să creadă astfel de lucruri, când chiar și unui copil îi este greu să le accepte?

Iată patru motive pentru a crede în Crăciun cu toată gloria lui supranaturală.

1. Minunile nu sunt un lucru greu pentru Dumnezeu.

Dacă știi Biblia, ești familiarizat cu un argument a fortiori sau „cu cât mai mult“ care trage concluzii secundare dintr-un prim punct mai important. De exemplu, Pavel îi liniștește pe creștinii din Roma cu privire la grija pe care le-o poartă Dumnezeu spunând astfel: „El, Care nu Şi-a cruţat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?!“ (Romani 8:32). Pavel argumentează pornind de la lucrul cel mai important către cel mai nesemnificativ. Dacă Dumnezeu a renunțat la Isus de dragul credincioșilor, cu siguranță nu-I va fi prea greu să le dea orice altceva!   

Printr-o argumentare similară, a crede în Dumnezeul Bibliei care a creat universul și a nu crede în miracole nu face sens. Ar fi ca și cum fiicele mele ar crede că tatăl lor poate face pâine din aluat (ceea ce și poate), dar că nu ar putea pune în toaster un Pop-Tart. De fapt, dacă ești creștin (sau evreu sau musulman, de altfel) deja trebuie să crezi că universul și toți cei din el sunt opera lui Dumnezeu.  

La un anumit nivel, concepția miraculoasă a unui copil uman este doar o picătură în ocean. Ceea ce este incredibil privind Întruparea nu este atât faptul că o fecioară a conceput (oricât de ieșit din comun ar fi acest lucru) ci că Dumnezeu s-a făcut om. „Ceea ce este cu adevărat uimitor la credința creștină“, spune fizicianul Jonathan Feng, „este ideea că Dumnezeu a făcut universul – de la cea mai mică particulă și până la galaxii – dar, în același timp, i-a păsat suficient de mult de noi încât să ia naștere sub forma unei ființe umane, să coboare printre noi, să moară și să fie crucificat în persoana lui Isus și să aducă iertare și o viață nouă celor zdrobiți.“

2. Miracolele nu sunt excluse de știință.

În noua sa carte, Poate un om de știință crede în miracole? profesorul MIT, Ian Hutchinson, menționează că „Avem tendința de a-L privi pe Dumnezeu ca fiind în mare parte neimplicat, stând deoparte, lăsând natura să se ocupe de ea însăși, însă, din când în când, intervenind pentru a schimba lucrurile printr-un miracol neobișnuit ici și colo.“

Dar nu aceasta este viziunea biblică, subliniază Hutchinson. Biblia îl prezintă pe Isus ca fiind Cuvântul prin care toate lucrurile au fost create (Ioan 1:1, 3) și prin care toate lucrurile sunt ținute laolaltă (Evrei 1:3). Prin urmare, mai degrabă decât a fi un spectator:

„Dumnezeu ține în mod continuu universul în palma Sa… Acesta există datorită voinței și neîntreruptei Sale puteri creatoare: dacă El ar înceta să-și mai exercite acea putere de susținere, dacă nu ar mai acorda atenție fiecărei părți a universului, acesta ar înceta instantaneu să mai existe.“

La fel ca filozofii creștini precum Alvin Plantinga, Hutchinson sugerează că nu ar trebui să considerăm miracolele drept o intervenție a lui Dumnezeu în ordinea naturală a lucrurilor. Legile universale pe care le explorăm prin știință sunt complet dependente de voința Lui. Prin urmare, un miracol este „un act extraordinar al lui Dumnezeu“ prin care Dumnezeu „susține o parte a universului într-un mod diferit decât o face în mod obișnuit“. Așadar, intervențiile extraordinare ale lui Dumnezeu pe care le sărbătorim de Crăciun nu ar trebui să provoace îndoieli celor cu preocupări științifice. După cum subliniază omul de știință de la Princeton, Hans Halvorson, metoda științifică modernă a fost dezvoltată inițial de creștini tocmai pentru că ei credeau revelația biblică a unui Dumnezeu Creator.

3. Evangheliile nu sunt mitologie.

Există o concepție greșită des întâlnită că relatările din Evanghelii privind viața lui Isus au fost scrise la atât de mult timp după evenimentele pe care le consemnează, încât figura pe care o descriu a fost mitologizată. Povestea sună cam așa: Isus a fost inițial un mare predicator, cu câteva idei etice revoluționare, dar de-a lungul anilor s-au strecurat afirmații exagerate. Ba o virgină care naște, ba o înviere și voilà! profetul din Nazaret devine Fiul lui Dumnezeu.

Însă în noua sa carte, Ne putem încrede în Evanghelii? exegetul Noului Testament Peter Williams susține că pur și simplu nu a trecut destul timp ca Isus să fie mitologizat. Evangheliile au fost scrise pe vremea când încă trăiau martori oculari ai vieții Sale. Ele includ o mulțime de detalii geografice și culturale despre zona exactă în care El a trăit – detalii care nu ar fi fost disponibile pentru autorii de mai târziu care ar fabrica povești. Și trebuie avut în vedere răspândirea rapidă a creștinismului, faptul că relatările privind viața lui au călătorit atât de departe și de repede și cu o consistență atât de remarcabilă, încât editorii de mai târziu nu ar fi avut ocazia să adauge afirmații miraculoase. Mai mult, așa cum ne reamintește Williams, avem mai multe și mai bune dovezi manuscrise despre viața și lucrările lui Isus decât despre cele ale lui Tiberius, împăratul roman care a domnit în timpul slujirii Sale.

Cu alte cuvinte: putem să nu credem ceea ce scrie despre Crăciun dacă alegem astfel. Dar să nu o facem în baza premisei că au fost povești inventate la sute de ani după momentul real al nașterii lui Isus.

Citește și Cred în miracolele de Crăciun – nouă ni s-a întâmplat unul!

4. Iertarea este cel mai mare miracol.

Fiica mea era dispusă să creadă că Isus a murit pentru păcatele ei, dar nu voia să creadă că Dumnezeu ar putea trimite un înger să-i spună Mariei că va naște fiind virgină. Deși e de înțeles, neîncrederea ei arată că nu realizează ceea ce este cu adevărat remarcabil. Cât de des ne trezim că facem aceeași greșeală? „Sigur, Isus poate să-mi ierte păcatele“, ne gândim, „dar chiar ar putea El să meargă pe apă?“

Când citim evangheliile, însă, această ierarhie a extraordinarului este dată peste cap.

Într-unul dintre episoadele mele favorite din Evanghelie, Isus se trezește cu un bărbat paralizat. Prietenii lui au făcut tot posibilul să-l aducă în fața vindecătorului, iar nevoia lui fizică este evidentă. Dar primele cuvinte ce au ieșit din gura lui Isus sunt: ​​„Fiule, păcatele îți sunt iertate“ (Marcu 2:5). Sigur mulțimea a fost nedumerită de reacția lui. Omul paralizat venise la Isus pentru vindecare, nu pentru iertare. Dar Isus a văzut la el o nevoie mai mare, una care era mult mai greu de împlinit. Vindecarea picioarelor acestui paralitic l-ar fi costat pe Isus câteva cuvinte. A plăti pentru iertarea lui urma să-l coste pe Isus propria viață.

La acest Crăciun, când ești tentat să te întrebi dacă Nașterea din fecioară și cântecul îngerilor ar putea fi lucruri adevărate din punct de vedere istoric, amintește-ți că mult mai incredibil este faptul că eternul Fiu al lui Dumnezeu s-a făcut prunc de dragul nostru și că Mântuitorul fără de păcat a suferit pentru păcatele noastre. Aceasta este partea cu adevărat incredibilă a Crăciunului.

Traducere și adaptare
Tribuna.US