Am devenit (cu toții) prizonierii Chinei

Am devenit (cu toții) prizonierii Chinei

Peste noapte și subit. O ironie și o surpriză mai mare a istoriei decât aceasta nu putea fi anticipată

Anul acesta China se va îmbogăți masiv, iar Occidentul va sărăci. Se va produce cel mai mare transfer internațional de capital din ultimele decenii. Ironic, transferul va fi din Occidentul capitalist către China comunistă. Întreaga lume se uită spre China să producă materialele de care avem cu toții nevoie pentru a combate coronavirusul: măști, ventilatoare, medicamente, kituri de testare a celor cu simptome de COVID-19.

Știați că, de exemplu, 95% din piața americană de medicamente e dominată de China, medicamentele fiind produse în China de marile companii farmaceutice americane? Până recent nu am știut lucrul acesta. Presa nu ne-a informat când trebuia să fim informați și să luăm măsuri.

În timp ce noi sărăcim, China se îmbogățește. Datele specifice încă nu au fost făcute public, dar vor fi. Ceva date preliminare însă există, date care confirmă că ne îndreptăm spre o situație de dependență și mai acută de China, nu doar economică, dar și politică.

Locurile de muncă din Europa și America au fost exportate în China cu acordul guvernelor occidentale. Chinezii fac fabrici în Europa cu profitul făcut de pe urma comerțului cu Occidentul.

În martie, America a alocat 9% din PIB-ul ei, în jur de 2.2 trilioane de dolari, pentru a combate și supraviețui pandemiei chinezești. Săptămâna trecută a alocat încă jumătate de trilion de dolari pentru a preveni colapsul economiei, în special al firmelor mici. Germania a alocat o sumă aproape identică, de aproape 2 trilioane de euro. Iar săptămâna trecută, Uniunea Europeana a alocat un trilion de euro pentru a preveni colapsul economic al Uniunii.

Sumele acestea și altele similare din alte țări ale lumii deja ne-au băgat în datorii, vor continua să adâncească datoriile deja existente, vor stresa sistemul economic, bancar și financiar, dar vor deveni și o povara și o sursă de sărăcie pentru generația tânără. Economiștii nici măcar nu îndrăznesc să ne spună când ne vom reveni financiar din criza pandemiei chinezești.

FMI ne spune că ne confruntăm cu cea mai gravă criza economică de după 1929. Anul acesta economia globală se va reduce cu până la 9%. În Germania se anticipează că economia va scădea cu 6% în 2020. Un articol recent din Spiegel International afirmă că „Germany’s economy has written-off the first half of the year / Economia Germaniei a fost redusă pentru prima jumătate a anului”.

În SUA, toate locurile de muncă create în 11 ani au dispărut peste noapte, în doar ultimele două luni: aproximativ 26 de milioane de locuri de muncă. Economia Scandinaviei va descrește cu 6.3% până la 6.8% în acest an. Alte modele economice dau un pronostic și mai grav de 10% până la 12%.

Acum o lună publicația financiara Bloomberg afirma că „the euro zone is sinking into the biggest economic crisis in its history / Zona euro se scufundă în cea mai mare criză economica a ei”.

Pentru asta nu suntem responsabili noi sau guvernele occidentale. În primul rând, responsabilă e China. Muncitorii chinezi muncesc, dar occidentalii sunt fără locuri de muncă. Tocmai când ne făceam impresia că ne-am revenit din criza financiară și economică din 2008, lucrurile se îndreaptă spre și mai rău.

Nu, China nu e inocentă în această portretizare sumbră a situației globale. Unii comentatori se întreabă dacă nu cumva COVID-19 a fost o criză intenționată a dictatorului Xi pentru a proiecta China ca putere globală în locul Statelor Unite. Nu se știe încă, dar vom afla. Cert e că muncitorii chinezi muncesc din răsputeri. Conturile băncilor din China se îngroașă cu dolari și euro, în timp ce ale noastre seacă.

Îndrăznesc, deci, să reafirm că am devenit, cu toții, cel puțin pentru moment, prizonierii Chinei. Sperăm ca SUA să nu capituleze. E singura șansă pe care o mai avem pentru a confrunta acest colos, China tiranului Xi, totalitar, dictatorial și cu aspirații hegemonice.

Peter Costea

COMMENTS

WORDPRESS: 0