Am fost la conferința Edictum Dei „Faith & Integrity”, la Cluj. 4 lucruri care mi-au plăcut și unul surprinzător

Foto: Dolce Photography

Pentru un bucureștean să meargă la Cluj-Napoca este o provocare, adică o consideri un fel de călătorie în străinătate – motiv pentru care mi-am luat și pașaportul cu mine. Aspect asupra căruia voi reveni spre final.

Pe 19 iunie, sub egida Edictum Dei, la Cluj-Napoca s-a organizat Conferința „Faith & Integrity”, unde un fost procuror general SUA și un fost director adjunct FBI au vorbit despre activitatea lor în slujba Statelor Unite ale Americii – în momente cheie ale națiunii – prin prisma credinței creștine pe care o trăiesc și împărtășesc atât în privat, cât și public.

La o săptămână după ce aceeași organizație ni l-a propus pe comentatorul conservator Dennis Prager la București, în clădirea Palatului Parlamentului, cu tema „Cum să navigăm prăpastia culturală”, „vinul cel mai bun” a fost păstrat pentru finalul primului sezon din 2023 al conferințelor Edicum Dei și l-au servit prin prezența celor doi oameni de stat americani: John David Ashcroft și John S. Pistole.

Pe scurt, John David Ashcroft a fost procuror general al SUA în perioada 2001-2005, în administrația Bush, ocupând și funcțiile de senator republican și guvernator al statului Missouri. A absolvit Dreptul la Universitatea din Chicago și Universitatea Yale. Are 81 de ani.

John S. Pistole este fostul director al Administrației pentru Securitatea Transporturilor din Statele Unite, celebra TSA, și fost director adjunct al Biroului Federal de Investigații. În prezent, este președintele Universității Anderson.

Pistole este absolvent al Anderson University și al Indiana University Robert H. McKinney School of Law, o divizie a Indiana University – Purdue University Indianapolis.

4 lucruri care mi-au plăcut

1. Politicienii și funcționarii americani de rang înalt sunt profesioniști

Prima tendință este să-i compari pe străini cu românii, în special cu politicienii noștri. Nu e cazul să ne apucăm de lipit etichete, dar un lucru pe care l-am putut observa imediat este diferența de calibru dintre oamenii de stat americani și restul politicienilor/funcționarilor de pe planetă.

Atât Ashcroft, cât și Pistole, au demonstrat un know-how al viziunii americane și globale, un pragmatism pe care îl identifici ușor în cultura lor, dar și – mai important – o conlucrare funcțională a credinței creștine cu serviciul public.

Discursurile lor au fost accesibile, dar au dezvăluit o serie de elemente noi pentru cultura noastră, mai ales dacă asta se rezumă doar la social media, elemente cu greutate precum decizii pe care au fost nevoiți să le ia în momente dificile ale Americii – atacul terorist din 9/11, prinderea unor cârtițe rusești din rândul FBI, pierderea alegerilor în fața unui contracandidat mort – Ashcroft.

Majoritatea parlamentarilor și funcționarilor americanilor de rang înalt provin dintr-un context profesional de elită, cu studii la universități de renume, deținând anterior poziții diverse în administrațiile locale, statale, federale și alte profesii liberale importante.

Desigur, putem încerca niște comparații pentru amuzament cu unii politicieni români care se laudă cu profesii precum „auto” (șofer), lider de sindicat, secretară la primăria X etc. dar ne complicăm – mai bine să dăm americanilor ce este al americanilor.

2. Ashcroft și Pistole vorbesc despre credința creștină în serviciul public fără reținere

Obișnuiți să auzim constant „credința nu are ce căuta în societate” sau „separarea bisericii de stat” ca și cum omul nu este condus intrinsec de valori și principii, a fost plăcut să vezi cum doi oameni de stat își mărturisesc credința, nu doar ca element socio-cultural, ci pusă în practică în beneficiul cetățenilor pe care îi servesc.

„Noi menținem aceste adevăruri a fi evidente de la sine, acelea că toți oameni sunt creați egali, că sunt dotați de către Creator cu anumite drepturi inalienabile și că printre aceste drepturi se află și viața, libertatea și căutarea fericii”, spune Declarația de Independență a SUA.

Istoric, ascensiunea și apogeul Americii au avut la bază tocmai aplicarea în viața publică, atât la nivel oficial, cât și la nivel personal, a principiilor iudeo-creștine care au stat la baza fondării Americii. Prin oamenii care nu s-au ferit să fie în slujba cetățenilor, practicându-și profesia cu demnitate, integritate și profesionalism.

Ashcroft și Pistole provin dintr-un context creștin evanghelic istoric și au preluat aceste valori în activitatea lor în guvernul Statelor Unite ale Americii. Deși creștin practicant, Ashcroft afirmă că nu vrea să impună credința lui altora, ci mai degrabă o practică prin profesionalism și integritate, oferind astfel un exemplu prin care îi poate convinge pe alții să-L urmeze pe Dumnezeu.

Amândoi au afirmat că Dumnezeu i-a ajutat și îndrumat în profesiile lor și mai ales în momentele dificile cu care s-au confruntat în exercițiul oficial.

Pentru a înțelege mai bine experiențele celor doi în unele dintre cele mai înalte funcții de stat americane, vă recomand cărțile lor, traduse recent în limba română:

– John S. Pistole – În căutarea integrității și a credinței, Barry L. Callen, Editura Metanonia 2023

– Niciodată – Securizând America și restaurând justiția, John Ashcroft, Editura Metanonia 2023

3. We agree to disagree

Suntem de acord că nu suntem de acord.

Momentul savuros al conferinței de la Auditorium Maximum a fost dezbaterea dintre cei doi provocată de o întrebare venită din public – și anume despre corupția (recentă) a FBI. Nu intru în detalii, pentru că sunt multe și în lipsa unui context e greu să explici totul în doar câteva fraze.

Ashcroft, cu experiența lui vastă în domeniul dreptului și al constituției americane, a intervenit prompt și tăios, pe alocuri, în a-l combate pe interlocutorul Pistole, care susținea o poziție la polul opus.

Pentru public a fost un moment de cum ar trebui să arate o dezbatere – nu așa cum suntem obișnuiți, cu cel care țipă mai tare „are dreptate”, cu expresii riverane românești, limbaj de lemn – însă în toate aceste minute intense au domnit decența, respectul, găsirea unor numitori comuni, pe cât posibil, argumentele logice și exemple reale și, cel mai important, acceptarea că we agree to disagree, lăsând chestiunea la verdictul spectatorilor.

Ceea ce avem de învățat din acest episod este că în fața unor argumente și exemple venite din ambele tabere, într-un mod decent, noi trebuie să ducem analiza mai departe, să facem un research și să tragem propriile concluzii.

4. Edictum Dei ne propune o altfel de abordare a contemporaneității

Aminteam că în urmă cu doar o săptămână Edictum Dei a organizat o conferință la Palatul Parlamentului cu Dennis Prager; a doua conferință cu el, prima fiind în 2018 la Ateneul Român.

De-a lungului anilor a organizat conferințe inedite cu invitați de renume din diverse domenii; amintesc câțiva: John Lenox (matematician irlandez, bioetician și apologet creștin); Eric Metaxas (autor american, speaker și om de radio conservator); Tom Holland (autor și istoric englez); H.R. Patapievici (scriitor, fizician, filosof român); Andrei Pleșu (filosof, eseist, jurnalist român); Teodor Baconschi (politician, fost ministru de externe român) și mulții alții.

„Edictum Dei este o organizație creștină care se angajează să promoveze și să păstreze valorile creștine în spațiul public. Pentru îndeplinirea aceste misiuni Edictum Dei abordează teme din multiple categorii cum ar fi: familia, dezvoltarea socială, creșterea spirituală, biserică, teologie, cultură, societate. Conținutul nostru oferă o alternativă la narațiunea dominantă a culturii curente”, potrivit website-ului organizației.

Pagina de Facebook a Edictum Dei propune zilnic materiale de analiză, opinii, citate și toate se află la un click distanță.

5. De ce mi-am luat pașaportul pentru a ajunge la Cluj-Napoca

Desigur, nu sunt la prima vizită în oraș. Se întâmplă ca încă din tinerețe să iau calea Clujului fie cu trenul, cu mașina sau cu avionul – n-am încercat încă pe jos, cu bicicleta, trotineta sau cu vaporul; mai ales cu vaporul.

Întâmplarea face că am zburat din București, ceea ce înseamnă că ar fi fost în regulă și cartea de identitate – oricum nimeni nu mi-a cerut niciun act de identitate la îmbarcare, chestiune pe care am sesizat-o de multe ori la zborurile interne în România. Nu reprezintă neapărat o problemă de securitate, dar e o situație pe care o poți exploata cu puțină șansă, adică să zbori cu biletul altcuiva. Cine mai știe una, alta despre aviația civilă știe că majoritatea companiilor aeriene taxează modificările numelor de pe bilete (unele cu echivalentul prețului unui bilet) și că dacă te prind că nu e biletul tău, te trimit acasă.

În fine, am luat pașaportul având sentimentul că merg într-o țară străină. Acum este un moment în care clujenii pot, bineînțeles, să se umfle în pene. Bine, în reluare, cum e obiceiul local, dar să nu intrăm în detalii.

Bântuind timp de o zi străzile și piațetele istorice frumoase ale orașului am ajuns până și eu (care știam în sinea mea că mă aflu tot în România) să mă întreb dacă sunt cu adevărat în România: numai limba română n-am auzit-o vorbindu-se pe stradă.

Moment în care am început să dau telefoane și mesaje la clujeni fugiți în România – pardon, la București – și să-i întreb ce se întâmplă.

„Ce s-o întâmplat cu Clujul, tu?”

Nu e cazul să ne panicăm, am putut să mă înțeleg cu oamenii la magazine, cafenele și pe ici, acolo. Doar că retrăiam sentimentul rar de a întâlni inopinat români sau de auzi limba română prin Europa sau chiar SUA.

La întoarcerea la București am folosit cartea de identitate – desigur, aceeași lipsă de verificare la îmbarcare. Pentru alte trick-uri privind aviația, lasă-mi un mesaj.

NOTĂ

Nu idealizez Statele Unite ale Americii dincolo de decența logicii. Sunt o națiune unică, cea mai puternică de pe planetă, că ne place sau nu, de temut și care setează direcția culturală, politică, socială, militară – din păcate și negativ, dar să luăm lucrurile bune care pot influența pozitiv societatea românească.

Timotei Dinică