HomeActualități Americane

America este mai puternică decât pare

America este mai puternică decât pare

Atenția lumii pare să fie fixată pe provocarea Rusiei la adresa Ucrainei, dar administrația Biden se confruntă cu ceva mult mai important: o provocare

Atenția lumii pare să fie fixată pe provocarea Rusiei la adresa Ucrainei, dar administrația Biden se confruntă cu ceva mult mai important: o provocare din ce în ce mai mare din partea Chinei, Rusiei și a oportuniștilor precum Iranul și Coreea de Nord față de ordinea globală pe care SUA a moștenit-o de la Imperiul Britanic slăbit în anii 1940, analizează Walter Russell Mead.

În timp ce Vladimir Putin și-a întărit controlul asupra Belarusului și și-a intensificat războiul psihologic împotriva Ucrainei, China și-a semnalat susținerea pentru politica Rusiei în Ucraina și a trimis un număr record de avioane de luptă în zona de apărare a Taiwanului, a efectuat exerciții navale comune cu Rusia în apropierea Japoniei și și-a consolidat prezența navală între Japonia și Taiwan.

În timp ce ambasadorul Chinei în SUA a avertizat cu privire la un pericol tot mai mare de război asupra insulei, Jin Canrong, un academic chinez cu contacte extinse în Partidul Comunist Chinez, a prezis că China va realiza o „unificare armată” cu Taiwan până în 2027.

Pentru unii, acest crescendo de crize globale a ilustrat supraextinderea puterii americane. De ce, se întreabă, fiecare problemă din lume ajunge în căsuța poștală a Americii? De ce să nu lăsăm lumea în pace și să ne îndreptăm atenția către problemele urgente de acasă?

Este o idee atrăgătoare, dar ultima dată când am încercat-o lucrurile nu s-au terminat bine. În anii 1920, americanii sperau că susținerea principiilor democratice, a drepturilor internaționale și a cooperării economice cu alte țări ar putea preveni un alt război mondial. Nu a fost așa, iar după șocul celui de-al Doilea Război Mondial și ostilitatea ulterioară a lui Stalin, factorii de decizie americani au decis că înființarea unei versiuni americanizate a vechiului sistem mondial britanic, o ordine economică globală susținută de puterea militară a SUA, a fost cea mai sigură și ieftină cale pentru a apăra interesele fundamentale americane.

Acest sistem post-1945 s-a dovedit a fi rezistent și eficient, respingând provocarea sovietică, oferind integrarea țărilor post-coloniale într-o economie mondială în expansiune, prevenind războaiele majore ale marilor puteri de-a lungul a șapte decenii și aducând atât Germania, cât și Japonia în sistem ca „părți interesate și responsabile” într-o ordine mondială pe care acestea încercaseră odată să o distrugă. După căderea Uniunii Sovietice, factorii de decizie americani au sperat să extindă și mai mult acest sistem, China și Rusia alăturându-se Germaniei și Japoniei printre principalii piloni ai unei ordini mondiale conduse de americani, dar receptivă la nivel internațional.

În același timp, americanii au căutat să purifice și să eleveze o ordine mondială care nu se mai confrunta cu rivali comuniști ostili, cu un accent mai mare pe drepturile omului, egalitatea femeilor, promovarea democrației și problemelor transnaționale precum schimbările climatice și migrația.

Acea versiune post-1990 a proiectului din 1945 a lovit un zid, cu Rusia și China refuzând categoric să accepte viziunea americană a unei lumi post Război Rece. Având în vedere că opinia americană este din ce în ce mai împărțită în ceea ce privește elementele de bază ale strategiei noastre de construire a ordinii mondiale, precum comerțul liber, garanțiile de securitate globală, chiar drepturile lgbtq incluse în politica externă americană (?!), președinților le este din ce în ce mai greu să convoace sprijin intern pentru o politică externă energică, chiar dacă situația globală devine sumbră.

Însă pesimismul este ușor exagerat. Istoria nu a început în 1945 și există motive structurale importante pentru care atât Marea Britanie, cât și SUA au fost capabile să construiască și să apere un sistem mondial capitalist care, în unele privințe, datează din războaiele din secolul al XVII-lea dintre Marea Britanie și Franța. Modelul britanic al unei societăți liberale și pro-business de acasă, axat pe comerțul global și puterea maritimă, s-a dovedit robust și durabil. Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Kaiserul Wilhem al II-lea, Adolf Hitler, Japonia Imperialistă și Uniunea Sovietică au încercat cu toții să distrugă sistemul mondial anglo-american aflat în dezvoltare. Toți au făcut istorie și toți au zguduit ordinea mondială până la temeliile ei. Și totuși au eșuat.

Factorii care au contribuit la succesul pe termen lung al construirii ordinii anglo-americane sunt prezenți încă și astăzi. O societate deschisă și un climat de afaceri competitiv promovează progresul tehnologic și creșterea economică pentru susținerea politicii noastre externe. Ca putere maritimă globală interesată să împiedice marile puteri terestre să domine fie Europa, fie Asia, americanii sunt aliați naturali ai statelor mai mici care încearcă să se protejeze împotriva ambițiilor unor aspiranți hegemoni precum China și Rusia. Politicile dominante ale Chinei din zona Indo-Pacifică au întărit alianțele SUA în zonă, iar amenințările Rusiei la adresa Ucrainei reușesc să revigoreze NATO și reamintesc europenilor de ce Washingtonul este un bun aliat.

Winston Churchill se pregătea pentru lupta cu Hitler studiind calea diplomatică și militară a strămoșului său John Churchill către victoria împotriva lui Ludovic al XIV-lea. Theodore Roosevelt a fost un student serios al istoriei britanice și americane, la fel ca și vărul său Franklin. Din păcate, sistemul educațional american din ultimele decenii a tratat cu suspiciune și dispreț studiul fundamentelor succesului american. Americanii care caută să se pregătească pentru luptele erei noastre ar face bine să-și reînnoiască cunoștințele cu istoria sistemului mondial pe care suntem chemați din nou să-l apărăm.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0