HomeActualități Americane

Americanii au cumpărat aproape 60 de milioane de arme de foc în pandemie

Americanii au cumpărat aproape 60 de milioane de arme de foc în pandemie

Foto: Cimmerian praetor/Wikicommons Potrivit unor studii de specialitate, o cincime din totalul caselor americane au cumpărat arme de foc în perioa

Foto: Cimmerian praetor/Wikicommons

Potrivit unor studii de specialitate, o cincime din totalul caselor americane au cumpărat arme de foc în perioada pandemiei, o acțiune de înarmare la nivel național în cadrul căreia mai mult de 15 milioane de americani au devenit, pentru prima dată, utilizatori de arme de foc, informează Daniel de Visé, The Hill.

Americanii au achiziționat aproape 60 de milioane de arme de foc între 2020 și 2022, potrivit unei analize realizate de The Trace, o organizație media nonprofit și non-partizană care monitorizează violența armată. Vânzările anuale de arme de foc înregistrează un nivel aproximativ dublu față de cel de acum 15 sau 20 de ani.

„Avem acum de-a face cu un total altfel de tip de achiziții“, a declarat John Roman, cercetător în cadrul Economics, Justice and Society Group al NORC, o organizație de cercetare aparținând Universității din Chicago.

„Nu mai vorbim de o pușcă depozitată undeva, pe care o scoți de două ori pe an pentru a merge la vânătoare. Ci de o armă de buzunar, probabil un pistol semiautomat, pe care îl ții pe noptieră sau în torpedo, sau pe care poate îl porți cu tine“.

Pandemia COVID-19 a determinat luarea cu asalt a magazinelor de arme de foc, parte a unui spasm național mai amplu de achiziții motivate de panică care a cuprins țara în momentul în care mulți americani au crezut că societatea riscă să se prăbușească.

„A existat o teamă și o îngrijorare reală cu privire la ceea ce se va întâmpla cu națiunea în timpul unei pandemii globale“, a declarat Nick Suplina, vicepreședinte pe domeniul legislație și politici la Everytown for Gun Safety, o organizație nonprofit pentru controlul armelor de foc.

Citește și Controlul armelor de foc nu va rezolva o problemă culturală și spirituală

Asociația Națională a Armelor de Foc a alimentat această teamă, a afirmat Suplina, prin publicarea pe Twitter a unui videoclip în care apare o femeie cu o pușcă în mână, promovând armele de foc ca o măsură de protecție în contextul pandemiei.

„Probabil că vă faceți rezerve de alimente pentru a trece cu bine peste actuala criză“, spune femeia. „Dar dacă nu vă pregătiți să vă apărați proprietatea atunci când lucrurile merg prost, faceți de fapt provizii pentru alții“.

Între martie 2020 și martie 2022, 18% dintre familiile americane au cumpărat arme de foc, potrivit unui sondaj NORC.

Vânzările de arme de foc din perioada pandemiei au ridicat procentul americanilor care dețin arme în locuință la 46%, față de 32%, cât era în 2010.

„5% dintre americani au declarat că au cumpărat pentru prima dată o armă în timpul pandemiei, ceea ce reprezintă o cifră uriașă“, a detaliat Roman.

„Acei cumpărători erau mai tineri, cu predispoziție femei, cu predispoziție persoane de culoare și locuind în general în chirie“.

Un studiu a constatat că 7,5 milioane de americani au devenit noi proprietari de arme de foc între 2019 și 2021. Aceste achiziții au adus pentru prima dată arme de foc în locuințele a 17 milioane de americani, o cifră care include 5 milioane de copii.

Studiul a constatat că mulți americani care dețineau deja arme, aproape 20 de milioane, au cumpărat mai multe.

„Cei mai mulți afirmă că ‘Am cumpărat arma pentru a mă proteja pe mine și familia mea împotriva unei eventuale invazii asupra propriei locuințe’“, a declarat Matthew Miller, profesor de științe medicale și epidemiologie la Northeastern University și unul dintre autorii raportului.

„Dar asta nu explică de ce majoritatea armelor cumpărate în această perioadă au fost cumpărate de persoane care dețineau deja arme“.

Citește și Când Democrații cer măsuri de control al armelor de foc, scopul lor nu e să vă protejeze

Pandemia a accelerat un fenomen de creștere a numărului de posesori de arme de foc care a apărut în jurul anului 2005, anul în care Congresul a adoptat o lege prin care producătorii de arme de foc sunt scutiți în mare măsură de răspundere în cazul în care produsele lor sunt folosite pentru comiterea unor infracțiuni.

Vânzările de arme de foc au crescut și mai mult odată cu alegerea în 2008 a fostului președinte Obama, în parte din cauza temerilor „că guvernul va bloca achizițiile de arme“, a declarat Eric Fleegler, profesor asociat de pediatrie și medicină de urgență la Harvard Medical School, care studiază violența armată.

Verificările FBI pentru achiziționarea de arme de foc s-au dublat în decurs de un deceniu, de la 9 milioane în 2005 la 23 de milioane în 2015. Cinci ani mai târziu, în anul 2020, marcat de pandemie, Biroul a efectuat aproape 40 de milioane de verificări de antecedente.

Ulterior, vânzările de arme de foc s-au diminuat. Dar FBI a consemnat 8 milioane de verificări de cazier până în martie, ceea ce prefigurează un total la sfârșitul anului de cel puțin 30 de milioane pentru 2023. Verificările de antecedente reprezintă o aproximare imprecisă a cifrei vânzărilor, deoarece includ, printre alte aspecte, vânzări de arme multiple și permise de port-armă în secret pentru arme deja deținute.

Folosind verificările de cazier și alte date, The Trace estimează că vânzările de arme aproape s-au triplat între 2005 și 2020, ajungând de la 7,8 milioane la 21,8 milioane. Numărul tranzacțiilor cu arme de foc a scăzut la 18,9 milioane în 2021 și la 16,6 milioane în 2022. Toate cele trei cifre sunt mai mari decât totalul vânzărilor de arme de foc din orice alt an al mileniului curent.

„În mod clar, a existat o creștere puternică în ceea ce privește achizițiile de arme de foc și cred că mulți dintre acești oameni sunt noi proprietari“, a declarat Christian Heyne, vicepreședinte pentru politici și programe la Brady, organizație non-profit pentru controlul armelor de foc.

„Și cred că este de datoria noastră să ne asigurăm că toți posesorii de arme de foc înțeleg responsabilitatea pe care o au de a depozita în siguranță aceste arme și riscul asociat cu faptul că au în casă o armă de foc“.

Citește și Să te aperi de infractori în orașele democrate te poate duce la închisoare

Armele de foc sunt cel mai frecvent întâlnite în sud și cel mai puțin răspândite în nord-est, a constatat o analiză Pew din 2021. Găsim arme de foc în aproximativ jumătate din locuințele rurale, două cincimi din locuințele suburbane și 30% din locuințele urbane, precum și în 40% din toate căminele americane.

Cercetătorii întrevăd o revenire la o epocă în care jumătate din familiile americane dețineau o armă de foc. Cinci decenii de sondaje NORC indică un apogeu în ceea ce privește posesia de arme de foc în 1977, când exact în 50% din gospodării existau arme de foc.

Aproape o treime dintre americani practicau vânătoarea în 1977. Respectiva practică a înregistrat un declin de-a lungul deceniilor, iar numărul de arme a atins un nivel minim în jurul anului 2010.

Estimările privind numărul de arme de foc aflate astăzi în circulație în Statele Unite variază, dar majoritatea surselor sugerează că numărul de arme este mai mare decât cel al americanilor.

„Există pasionați, adepți ai ideii de supraviețuire, colecționari“, a explicat Heyne. „Cred că undeva în jur de 3% din populația SUA deține mai mult de jumătate din armele din țară“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0