HomeActualități Americane

Americanii, tot mai sceptici privind controlul armelor

Americanii, tot mai sceptici privind controlul armelor

După atacul armat din 2018 de la liceul din Parkland, Florida, activiștii pentru controlul armelor și mass-media liberală s-au gândit că vor avea în s

După atacul armat din 2018 de la liceul din Parkland, Florida, activiștii pentru controlul armelor și mass-media liberală s-au gândit că vor avea în sfârșit câștig de cauză în ceea ce privește această bătălie. În prezent, rata de susținere privind controlul armelor de foc este mai mică decât a fost vreodată în ultimii șapte ani, analizează Zachary Faria într-un articol Washington Examiner.

Gallup a început să întrebe oamenii ce părere au despre „legile privind vânzarea armelor de foc“ încă din 1990. Doar 52% dintre cetățeni consideră că acele legi ar trebui să fie mai stricte decât la momentul actual, ceea ce este cel mai mic procentaj înregistrat de Gallup din 2014. Deși cifra pare destul de mare, trebuie să ținem cont că, în general, sprijinul pentru controlul armelor se diminuează atunci când sunt introduse și dezbătute măsuri specifice. Promisiunile vagi privind controlul armelor determină întotdeauna rezultate mai bune în sondaje, decât atunci când sunt introduse în legislație.

Iar cei 52% reprezintă un declin abrupt față de sondajele anterioare pe această temă. În 1990, Gallup constata că 78% dintre cetățeni susțineau un control mai strict al armelor de foc. În 2018, în același an cu atacurile armate din Parkland, Gallup a dezvăluit că 67% erau în favoarea unui astfel de control. De atunci, sprijinul Independenților a scăzut de la 64% în 2019, la 45% în prezent.

Există o mulțime de factori care explică actuala situație. Primul ar fi abuzul de putere al democraților, întrucât mass-media a susținut infamele atacuri partizane ale elevilor din Parkland, care l-au comparat pe senatorul republican din Florida, Marco Rubio, cu atacatorul și au cerut ca Instanța Supremă să anuleze drepturile conferite de cel de-al Doilea Amendament posesorilor de arme. Favoritul presei democrate, Beto O’Rourke, candidează acum la postul de guvernator al Texasului, continuând să promită confiscarea armelor.

Citește și O scurtă istorie a aiurelilor lui Joe Biden privind armele de foc

Revoltele anarhiste declanșate în urma morții lui George Floyd au jucat și ele un rol. Pe măsură ce protestele Black Lives Matter s-au transformat în revolte și jaf în mai multe orașe din țară, primarii și guvernatorii democrați au făcut un pas în spate și au permis ca aceste lucruri să se întâmple. S-a precizat clar că forțelor de ordine nu le era permis să protejeze siguranța publică, în timp ce activiști anti-poliție au cerut ca aceștia să fie forțați să nu se amestece și au început să facă presiuni pentru tăierea fondurilor departamentelor de poliție, lucru pe care orașele conduse de democrați l-au făcut cu mare plăcere.

Ar mai fi apoi creșterea ratei infracționalității. După aceste revolte, numărul de omucideri a crescut în toată țara. Acest lucru nu numai că i-a determinat pe cei ce deja aveau arme să cumpere altele în plus și muniție, dar peste 7,5 milioane de oameni, inclusiv femei și minorități, au devenit pentru prima dată proprietari de arme de foc.

Având în vedere că dreptul la arme este unul dintre cei mai clari indicatori ai preferințelor de vot, sunt mari șanse ca subiectul controlului armelor să devină și mai lipsit de popularitate în următorii ani. În rândul Independenților, rata de sprijin a scăzut deja sub 50% și nu va fi surprinzător dacă se va întâmpla același lucru și cu cei 52%, după încă trei ani cu președintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris la cârmă.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0