HomeSport

Ana Maria Popescu, desemnată cea mai bună spadasină a lumii

Ana Maria Popescu, desemnată cea mai bună spadasină a lumii

Sportiva română Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo în această vară, a fost desemnată cea mai bună spadasină a lum

Sportiva română Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo în această vară, a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii, sâmbătă, de Federaţia Internaţională de Scrimă.

„Sunt încântată, mândră şi foarte fericită să fiu astăzi, aici, la Lausanne, la Congresul Federaţiei Internaţionale de Scrimă, şi să primesc această distincţie, câştigătoarea rankingului mondial, în proba de spadă feminin, pentru a cincea oară. Niciodată nu am visat şi nu am crezut că voi ajunge aici, dar iată că s-a întâmplat. Sunt dovada vie că visele devin realitate atunci când crezi şi munceşti pentru ele. Mulţumesc echipei mele, federaţiei, clubului şi oamenilor care au fost zi de zi alături de mine pe acest drum al performanţei”, a declarat Ana-Maria Popescu.

Ea are în palmares 3 medalii olimpice (una de aur şi două de argint), 7 mondiale (2-2-3) şi 13 europene (7-4-2), alături de numeroase Cupe Mondiale câştigate, ea fiind cea mai titrată scrimeră din România.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0