La împlinirea a 150 de ani de la nașterea sculptorului român de renume mondial, considerat unul dintre întemeietorii sculpturii moderne, anul 2026 a fost declarat oficial, în România, „Anul Constantin Brâncuși”. Prin Legea nr. 140 din 24 iulie 2025, Parlamentul României a instituit această aniversare națională, oferind autorităților și instituțiilor publice posibilitatea de a organiza și sprijini manifestări culturale, artistice și educaționale dedicate marelui creator.
Este un act de profundă prețuire a sculptorului care a schimbat direcția artei și percepția asupra acesteia, dar și o invitație adresată societății românești de a-și redescoperi și valorifica una dintre cele mai importante contribuții la patrimoniul cultural universal.
*
Născut la 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, Constantin Brâncuși a devenit, prin originalitatea și profunzimea creației sale, un reper al artei mondiale. În prefața catalogului „Brancusi”, publicat cu prilejul expoziției de la Brummer Gallery, diplomatul și scriitorul francez Paul Morand (1888–1976), membru al Academiei Franceze, aprecia în 1926: „Brâncuși, omul despre care vorbesc astăzi, este însă un om modern, un sculptor al zilei de mâine”.
La un secol de la această caracterizare, cuvintele lui Morand își păstrează actualitatea. Brâncuși continuă să fie un artist al viitorului, iar formele sale esențializate, spiritualitatea și viziunea sa asupra materiei și spațiului inspiră noi generații de creatori.
Un an aniversar dedicat geniului românesc
Declararea anului 2026 drept „Anul Constantin Brâncuși” reprezintă mai mult decât o recunoaștere simbolică. Prin această inițiativă legislativă, autoritățile române au creat cadrul pentru desfășurarea unor manifestări aniversare în țară și în străinătate, menite să promoveze viața, opera și moștenirea spirituală a sculptorului.
Ministerul Culturii a anunțat un program amplu, cu expoziții, conferințe, concerte, proiecte educaționale și inițiative interdisciplinare. Manifestările urmăresc nu numai evocarea artistului, ci și punerea operei sale în dialog cu sensibilitatea și formele de expresie ale prezentului.
O inițiativă cu un ecou internațional deosebit este proiectul „BRÂNCUȘI 150”, dedicat graficii românești contemporane. Organizat de Fundația „Inter-Art” din Aiud, în parteneriat cu Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, proiectul a reunit expoziții inaugurate simultan, la 19 februarie 2026, în 21 de țări de pe șase continente, inclusiv în Statele Unite ale Americii și Canada.
Astfel, aniversarea sculptorului a depășit granițele României, transformându-se într-o manifestare a identității culturale românești în lume.
Anul aniversar constituie și un prilej de reflecție asupra responsabilității de a conserva, cerceta și promova patrimoniul brâncușian. Omagierea unui asemenea creator nu trebuie să se limiteze la festivități și discursuri, ci să se concretizeze în proiecte durabile, în educație artistică și în apropierea publicului, mai ales a tinerilor, de valorile culturii naționale.
Recunoașterea unui artist universal
Faptul că Brâncuși a fost apreciat și consacrat de mari personalități ale culturii mondiale, precum Guillaume Apollinaire, Hans Arp, Paul Morand, Jacques Lassaigne, Ezra Pound, Carl Sandburg, James Joyce, Jean Cassou și Henry Moore, constituie o invitație permanentă de a păși, cu atenție și admirație, în universul său artistic.
La această recunoaștere au contribuit și scriitori, artiști și intelectuali români precum Tudor Arghezi, Nicolae Iorga, Tristan Tzara, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Petru Comarnescu, Marcel Iancu și V. G. Paleolog.
Prin formele sale esențializate și simbolismul profund, Constantin Brâncuși a redefinit arta tridimensională. Lucrări precum „Sărutul”, „Pasărea măiastră” și „Coloana fără Sfârșit” reflectă legătura dintre tradiția românească și avangarda europeană.
Stabilit la Paris, Brâncuși a influențat decisiv arta secolului XX, punând accent pe simplitate, spiritualitate și esența formelor. A lăsat în urmă o moștenire artistică inconfundabilă, devenind un simbol al geniului românesc universal.
Pentru contribuțiile sale covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice, Constantin Brâncuși a fost ales, postum, membru al Academiei Române. În Franța și Statele Unite ale Americii, numele său este adesea redat fără semne diacritice, „Brancusi”, devenind o marcă artistică recunoscută pretutindeni.
Începând din a doua jumătate a secolului XX, în numeroase țări au apărut cărți, monografii și mii de studii și articole despre opera sa, consolidându-i locul printre marii creatori ai tuturor timpurilor.
Sculptorul britanic Henry Moore remarca importanța lui Brâncuși pentru afirmarea formei pure în arta modernă. Mai aproape de epoca noastră, celebrul arhitect Frank Gehry a recunoscut influența marelui sculptor român asupra propriei creații.
Un loc aparte în bibliografia brâncușiană îl ocupă volumul lui Radu Varia, intitulat „Brâncuși”, publicat la New York în 1986, la editura Rizzoli, apoi la Paris, în 1989, la Gallimard, și la Tokyo, în 1993. Lucrarea reprezintă una dintre contribuțiile importante la cunoașterea și interpretarea operei artistului.
Brâncuși și revoluția formei pure
Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii și a refuzat reprezentarea figurativă convențională a realității. A urmărit exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei și a unității dintre sensibil și spiritual.
Prin creația sa, sculptorul a relevat lumii occidentale o dimensiune profund spirituală a realității.
Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, precum și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsături caracteristice ale creației brâncușiene.
Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă, nu numai în sculptură, ci și în arhitectură, pictură și desen.
Merită semnalate câteva aspecte deosebite ale acestei viziuni artistice. Brâncuși a acordat luminii un rol esențial, folosind suprafețele șlefuite pentru a transforma sculptura într-un obiect aflat într-un dialog permanent cu mediul înconjurător.
Prin renunțarea la distincția convențională dintre fața și spatele lucrării, sculpturile sale invită privitorul să le descopere din toate unghiurile.
În numeroase creații, artistul recuperează simboluri arhaice și elemente ale spiritualității și artei populare românești. Dimensiunea funerară a unor opere, ideea ascensiunii și căutarea absolutului conferă creației sale un caracter atemporal, legat de marile întrebări ale existenței umane.
Sculptura brâncușiană nu se limitează la ocuparea unui loc în spațiu, ci pare să ordoneze spațiul din jurul ei. Prin simplificarea radicală a formei, artistul urmărește să dezvăluie ceea ce este esențial, dincolo de aparențele lumii materiale.
Drumul de la Hobița la Paris
Câteva borne biografice definitorii pentru traseul existențial al genialului artist merită evocate în acest an aniversar.
În 1903, Brâncuși pleacă la München, atras de marile centre artistice europene. În primăvara anului 1904, revine pentru scurtă vreme în țară, apoi pornește spre Paris, într-o călătorie devenită legendară.
Plin de ambiție și cu rucsacul în spate, tânărul sculptor străbate pe jos o parte considerabilă a drumului. Ajunge cu greu până la Basel, unde se îmbolnăvește grav și primește îngrijiri medicale. După însănătoșire, își continuă călătoria cu trenul.
În iulie 1904, ajunge la Paris. Începuturile sunt dificile: se confruntă cu lipsuri materiale, boală și numeroase greutăți. Pentru a se întreține, acceptă diferite munci, inclusiv aceea de spălător de vase în restaurante.
Situația sa începe să se îmbunătățească în 1905, când primește o bursă din partea statului român și urmează cursurile École Nationale des Beaux-Arts, unde studiază sub îndrumarea sculptorului Antonin Mercié.
La Paris, intră în contact cu mediul artistic de avangardă și leagă prietenii cu personalități precum Amedeo Modigliani, care avea să devină unul dintre artiștii reprezentativi ai modernismului european.
În 1906, Brâncuși își expune lucrările la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris. În anul următor realizează prima versiune a „Sărutului”, una dintre creațiile care marchează desprinderea sa de convențiile sculpturii academice.
Un moment definitoriu are loc în 1907, când lucrează pentru scurt timp în atelierul celebrului Auguste Rodin. Deși îl admira pe marele sculptor francez, Brâncuși înțelege că pentru a-și găsi propria cale trebuie să se desprindă de influența acestuia.
Hotărârea sa a rămas asociată cu celebra afirmație: „La umbra marilor copaci nu crește nimic”.
Este gestul unui artist care, deși aflat încă la începutul carierei, avea curajul să renunțe la protecția unui maestru consacrat pentru a-și afirma propria viziune.
Consacrarea americană și marile creații
În 1914, Brâncuși deschide prima sa expoziție personală în Statele Unite ale Americii, la Photo-Secession Gallery din New York, eveniment care contribuie decisiv la consacrarea sa peste Atlantic.
Colecționarul american John Quinn îi cumpără mai multe sculpturi, oferindu-i sprijin material și contribuind la răspândirea operei sale în mediile artistice americane.
Tot în această perioadă, artistul lucrează la proiecte monumentale și experimentează noi modalități de expresie. În 1915 începe să realizeze lucrări importante în lemn, material care îi permite să valorifice forme și sugestii inspirate din tradiția populară românească.
În 1919, la Paris, apare volumul „La Roumanie en images”, care include reproduceri ale unor lucrări de Brâncuși. În anii următori, sculptorul participă la manifestări ale avangardei și la expoziții colective din Franța și România.
În 1921, revista americană „The Little Review” publică un amplu studiu despre creația sa, semnat de poetul Ezra Pound și însoțit de numeroase reproduceri. Această prezentare contribuie la consolidarea prestigiului său în lumea culturală americană.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele din ciclul „Pasărea în văzduh”, seria ovoidelor și numeroasele sculpturi în lemn aparțin acestei perioade de maturitate artistică.
În același timp, Brâncuși participă la importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Țările de Jos și Anglia.
Prin originalitatea sa, sculptorul român dobândește un loc distinct în istoria artei moderne, fiind apreciat atât de criticii europeni, cât și de colecționarii și instituțiile muzeale americane.
De la contestarea comunistă la recunoașterea UNESCO
Relația dintre România și moștenirea lui Constantin Brâncuși nu a fost întotdeauna lipsită de contradicții.
În perioada realismului socialist, creația sculptorului a fost contestată de reprezentanți ai ideologiei oficiale, fiind asociată cu așa-numitul „formalism burghez cosmopolit”.
Această atitudine contrasta puternic cu recunoașterea de care artistul se bucura în Occident.
Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București, a fost organizată prima expoziție personală Brâncuși din România. Ulterior, începând cu anii 1960, autoritățile comuniste au început să-l revendice tot mai mult ca simbol al culturii naționale.
Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, care cuprinde „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” și „Coloana fără Sfârșit”, a traversat, la rândul său, perioade de neglijare și intervenții controversate.
Astăzi, valoarea sa este recunoscută la cel mai înalt nivel internațional. În 2024, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Realizat între 1937 și 1938 în memoria celor care și-au pierdut viața apărând orașul în timpul Primului Război Mondial, ansamblul reprezintă una dintre cele mai impresionante sinteze dintre sculptură, arhitectură peisagistică și spațiu public.
Această recunoaștere conferă o semnificație suplimentară Anului Constantin Brâncuși. România nu celebrează doar un artist genial, ci și o moștenire culturală pe care are datoria să o conserve și să o transmită generațiilor viitoare.
Moștenirea spirituală a lui Brâncuși
Dincolo de operele sale, de o valoare inestimabilă pentru cultura românească și universală, Constantin Brâncuși a lăsat în urmă și o serie de reflecții despre artă, muncă, simplitate și sensul existenței.
Numeroase maxime îi sunt atribuite în literatura consacrată artistului, deși formularea și autenticitatea unora necesită verificare în sursele documentare. Printre cele mai cunoscute se numără:
„Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.”
„Există un scop în toate lucrurile. Pentru a ajunge acolo, trebuie să te desparți de egoism.”
„Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.”
„Suferințele îl întăresc pe om și sunt mai necesare decât orice plăcere pentru formarea unui mare caracter.”
„A vedea în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo este cu totul altceva.”
„Eu nu am căutat, în toată viața mea, decât esența zborului! Zborul – ce fericire!”
„Când ai încetat să mai fii copil, ai murit de mult.”
„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.”
„Simplitatea este partea esențială a lucrurilor complicate.”
„Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi.”
Aceste gânduri, asociate personalității sale, reflectă preocuparea pentru depășirea limitelor, căutarea esenței și libertatea spiritului creator.
Anul Brâncuși – o celebrare a identității românești în lume
Pentru românii din diaspora, și în special pentru comunitățile românești din Statele Unite ale Americii, aniversarea celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși are o semnificație aparte.
Artistul care a plecat dintr-un sat al Olteniei și a cucerit marile centre culturale ale lumii reprezintă un exemplu remarcabil al modului în care rădăcinile naționale pot deveni sursa unei creații cu valoare universală.
Brâncuși nu și-a negat niciodată originile românești. Dimpotrivă, a transformat elemente ale tradiției populare, simboluri arhaice și experiențe ale universului său natal într-un limbaj artistic de o originalitate extraordinară.
Consacrarea sa la Paris și recunoașterea timpurie în Statele Unite demonstrează că valorile autentice pot depăși frontierele geografice, culturale și lingvistice.
Declararea anului 2026 drept „Anul Constantin Brâncuși” este, prin urmare, nu numai un gest de recunoștință față de un mare artist, ci și o oportunitate pentru România de a-și afirma contribuția la cultura universală.
La 150 de ani de la nașterea sculptorului, România are prilejul să transforme această aniversare într-un proiect cultural de durată, care să unească instituțiile, artiștii, cercetătorii și comunitățile românești de pretutindeni.
Constantin Brâncuși rămâne unul dintre cei mai străluciți ambasadori ai culturii românești. Opera sa, născută din întâlnirea dintre tradiția românească și modernitatea europeană, continuă să vorbească lumii despre frumusețe, simplitate, spiritualitate și aspirația omului spre infinit.
Iar „Anul Constantin Brâncuși” este, înainte de toate, o invitație de a-i înțelege mai profund creația și de a-i păstra vie moștenirea.
Dorin Nădrău
Tribuna.US
Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ
COMMENTS