Arhimandritul Iustin Pârvu, 16 ani în temnițele comuniste, o viață în slujba credinței

Stareț al Mănăstirii Petru Vodă, ctitor și duhovnic al mănăstirilor Petru Vodă și Paltin, Părintele Iustin Pârvu (1919–2013) a fost mărturisitor al credinței în temnițele comuniste, îndrumător al credincioșilor și susținător al unității duhovnicești a poporului român. Alături de părinții Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Ioanichie Bălan, Dumitru Stăniloae și Arsenie Papacioc, este considerat unul dintre reprezentanții de seamă ai ortodoxiei românești contemporane.

Copilăria și chemarea către viața monahală

Conform Registrului Matricol al Mănăstirii Secu, s-a născut la 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (astăzi Poiana Teiului), județul Neamț, în familia unor români ortodocși evlavioși, Ana și Gheorghe.

Părinții i-au pus numele Iosif și l-au crescut în tradiția ortodoxă, ducându-l duminica și în zilele de sărbătoare la mănăstirile din apropiere: Durău, Secu și Sihăstria.

În anul 1936, la vârsta de 17 ani, atras de viața monahală și de frumusețea muntelui Ceahlău, pe care îl vedea de acasă, a intrat ca frate la Mănăstirea Durău. Aici a cunoscut mari duhovnici, deprinși cu practica Rugăciunii Inimii.

În 1939, s-a înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, lângă București, unde a avut colegi de seamă, precum viitorul patriarh Teoctist, mitropolitul Bartolomeu Anania și arhimandriții Sofian Boghiu, Grigorie Băbuș și Gherasim Iscu. După desființarea seminarului, și-a continuat studiile la Râmnicu Vâlcea.

În anul 1940 a fost tuns în monahism, iar la 7 octombrie același an a fost hirotonit ierodiacon. La 20 august 1942 a fost hirotonit ieromonah.

Între anii 1942 și 1944, a slujit ca preot misionar pe Frontul de Est, până la Odessa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, alături de militarii Diviziei 4 Vânători de Munte.

Șaisprezece ani de suferință în temnițele comuniste

După încheierea războiului, și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Roman. La 14 mai 1948, cu puțin timp înainte de absolvire, a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare din motive politice, sub acuzația de „propagandă religioasă”.

Au urmat ani de înfometare, chinuri și tortură în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava, Aiud, Pitești, Gherla și Periprava, precum și în mina de la Baia Sprie.

În anul 1960, a primit o nouă condamnare, de încă patru ani, pentru refuzul de a renunța la credință. Întrebat ce va face după eliberare, a răspuns fără ezitare:

„O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!”

În acei ani, deținuții politici, oameni proveniți din medii sociale și profesionale diferite, au fost supuși unui regim dur, aspru și inuman. Autoritățile comuniste îi asimilau adesea, fără deosebire, unor categorii stigmatizante, folosind etichete precum „dușmani ai poporului”, „bandiți” și „legionari”.

La capătul celor 16 ani de detenție, Părintele Iustin avea să mărturisească faptul că închisoarea i-a oferit „cea mai importantă experiență pe care o poți avea în timpul vieții: să te cunoști pe tine însuți pe calea suferinței”.

Întoarcerea la slujirea Bisericii

După eliberarea din închisoare, în anul 1964, a lucrat o perioadă ca muncitor forestier, deoarece autoritățile comuniste nu i-au permis să revină imediat în mănăstire.

Între anii 1966 și 1974, a slujit ca preot și duhovnic la Mănăstirea Secu, iar între 1974 și 1989, la Mănăstirea Bistrița, lângă Piatra Neamț, unde autoritățile comuniste îi stabiliseră domiciliul forțat și îl țineau sub supraveghere.

La Bistrița a început să fie căutat de tot mai mulți credincioși pentru spovedanie, sfaturi și îndrumare duhovnicească. Cu răbdare și dăruire, se îngrijea de fiecare om care își deschidea sufletul în fața lui, devenind un sprijin pentru cei aflați în suferință sau în căutarea unui răspuns spiritual.

După evenimentele din decembrie 1989, Părintele Iustin Pârvu s-a întors la Mănăstirea Secu, unde a slujit ca preot și duhovnic timp de aproape un an.

Ctitor al Mănăstirii Petru Vodă

În anul 1991, împreună cu alți doi monahi, Ignat și Calinic, Părintele Iustin a ajuns în satul Petru Vodă, unde a întemeiat o mănăstire, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Mănăstirea Petru Vodă a fost închinată memoriei martirilor și mărturisitorilor români care au suferit în închisorile comuniste.
Biserica din lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost ridicată începând din anul 1991, într-o poiană numită Hașca, din Munții Stânișoarei, ca loc de rugăciune și pomenire a celor persecutați în timpul regimului comunist.

Construită din grinzi de lemn, pe o fundație de beton, biserica a fost terminată în anul 1992. Pictura, realizată în stil bizantin, atât în interior, cât și în exterior, a fost executată în perioada 1994–2000.

Sub îndrumarea Părintelui Iustin, Mănăstirea Petru Vodă a devenit un important centru de spiritualitate ortodoxă, atrăgând credincioși din întreaga țară și din diaspora.

Mănăstirea Paltin și activitatea filantropică

În anul 2000, Părintele Iustin a întemeiat și Mănăstirea de maici Paltin–Petru Vodă, orientată în mod deosebit către activitatea filantropică și sprijinirea vieții monahale, inclusiv în alte schituri românești.

Pe lângă cele două mănăstiri, a contribuit la înființarea unui așezământ educațional pentru copiii proveniți din familii sărace, a unui cămin pentru persoane vârstnice, dotat cu cabinet medical, stomatologic și de fizioterapie, precum și a unui laborator pentru prepararea produselor naturiste destinate diferitelor afecțiuni.

Preocuparea sa pentru viața spirituală și pentru problemele societății s-a reflectat și în activitatea editorială. A înființat publicația de învățătură și atitudine ortodoxă „Glasul Monahilor”, precum și revista de gândire și trăire românească „Atitudini”.

Prin aceste inițiative, Părintele Iustin a urmărit să îmbine slujirea duhovnicească, educația religioasă și ajutorarea celor aflați în nevoie.

Moștenirea spirituală a Părintelui Iustin Pârvu

Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veșnice în seara zilei de 16 iunie 2013 și a fost înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă, unde a slujit ca stareț și duhovnic mai bine de două decenii.

În comuna Poiana Teiului, județul Neamț, a fost declarat cetățean de onoare, un bust al său a fost ridicat în curtea primăriei, iar o școală îi poartă numele.

Pentru numeroși credincioși, Părintele Iustin a rămas în memorie ca un mare duhovnic, un mărturisitor al credinței în vremuri de prigoană și un povățuitor neostenit al celor care i-au cerut ajutorul.

Viața sa, marcată de suferința detenției politice, de statornicia în credință și de grija față de semeni, rămâne strâns legată de istoria Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă și în deceniile care au urmat.

Unul dintre îndemnurile sale sintetizează felul în care înțelegea rostul omului și al vieții creștine.

Dorin Nădrău
Tribuna.US