Aurel Vlaicu – strălucit pionier al aviației

Renumit inginer, inventator, constructor de avioane și pilot român, Aurel Vlaicu (1882 – 1913), în decursul unei cariere extrem de scurte, a devenit unul dintre inovatorii celebri ai primelor decenii de zbor. Istoria aeronauticii i-a consacrat lui un loc bine meritat în rândul pionierilor aviaţiei naţionale şi mondiale. În patru ani a realizat un planor şi trei avioane cu soluţii constructive de avangardă.

Aurel Vlaicu s-a născut la 6/19 noiembrie 1882, în satul Binţinţi, comuna Geoagiu, judeţul Hunedoara, în apropiere de Orăştie. După absolvirea claselor primare la şcoala din localitatea natală, a continuat studiile gimnaziale la Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie (unde predarea se făcea în limba maghiară) şi a terminat studiile preuniversitare la Liceul German din Sibiu (cu predare în limba germană), unde a susţinut şi examenul de bacalaureat, în toamna anului 1902. Cu toate că dispunea de posibilităţi materiale foarte modeste, Aurel Vlaicu a dorit nespus să-şi continue studiile pentru a se perfecţiona în domeniul construirii aparatelor de zburat. După ce a studiat două semestre la Universitatea din Budapesta, văzând că aici nu sunt condiţii pentru realizarea visului său – o maşină zburătoare –, s-a înscris în toamna anului 1903 la Ludwig Maximilians Universität din München, pe care a absolvit-o în anul 1907, obţinând diploma de inginer.

Din perioada petrecută la München sunt mai multe relatări referitoare la realizarea de către Vlaicu a unui model zburător, care a impresionat pe profesorii Şcolii Politehnice Regale Bavareze şi care ar fi fost reţinut pentru îmbogăţirea patrimoniului universităţii. A urmat efectuarea stagiului militar într-o unitate de marină austro-ungară din portul Pola şi apoi, angajarea sa, cu sprijinul prietenului şi fostului său coleg de facultate, inginerul Oskar Orsinus, nepot al fabricantului de automobile Oppel, la fabrica acestuia din oraşul Rüsselsheim. Întrucât era interesat de proiectul de maşină zburătoare conceput de Aurel Vlaicu, fabricantul german s-a arătat dispus să-l sprijine în realizarea acesteia cu condiţia să-i cedeze toate drepturile, lucru cu care, inginerul român nu a fost de acord.

Tânărul inginer se hotărăște în anul 1908 să ia calea României și să revină în satul natal, dar nu oricum, ci printr-o călătorie de trei săptămâni cu… bicicleta. Un an intens, cu muncă asiduă, în care voința de fier joacă un rol primordial, se conturează sub forma primului planor fără motor pe care îl numește „Aurel Vlaicu 1909” cu care efectuează câteva zboruri în 1909. La încurajările bunului său prieten Octavian Goga, Aurel Vlaicu pleacă la București, unde, după o serie de zboruri demonstrative, este angajat ca inginer la Arsenalul Armatei. Cu un salariu bun, un atelier la dispoziția lui, fonduri și oameni pregătiți în domeniu, cariera lui Vlaicu își ia zborul către culmi nemaiîntâlnite.

„Cu spiritul său de selecție, cu admirabila intuiție pe care o avea încă din copilărie, căuta cele mai simple formule pentru teoriile științifice care îl interesau, recurgând mai mult la puterea imaginației, la bunul-simț și la mintea țărănească, și mai ales la îndemânarea care nu-l dezamăgea niciodată. Lucra cu pasiune, amestecând devotamentul sălbatic al unui geniu cu perseverența unui țăran” ( Octavian Goga).

În 1909, începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. La sfârșitul anului 1910 – începutul anului 1911, susținut de un grup de admiratori entuziaști, patrioți înfocați și susținători ai Unirii, precum Octavian Goga, Zaharia Bârsan, Șt. O. Iosif, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Iorga, Victor Eftimiu, Aristizza Romanescu, Alexandru Vlahuță, Emil Gârleanu, Ilarie Chendi și Mihail Sadoveanu, și încurajat de succesul zborurilor cu Vlaicu I, construiește avionul Vlaicu II. Cu acest aparat va efectua primul zbor în aprilie 1911, după care va face o serie de demonstrații la Blaj – Sibiu – Brașov – Iași – Cernăuți – Arad – Lugoj – Hațeg – Orăștie – Alba Iulia – Siliște – Tg. Mureș – Dumbrăveni și Vârșeț.

La 22 iunie 1912, primește brevetul de pilot nr. 52, eliberat de Federația Aeronautică Internațională, după ce a efectuat două zboruri de încercare pe avionul Vlaicu II pe terenul de la Aspen, în Austria, fiind primul pilot care a zburat pe acel teren, inaugurându-l astfel ca aerodrom de concurs. Tot în vara anului 1912, participă la Concursul Internațional de Aviație de la Aspen – Austria, unde demonstrează manevrabilitatea avionului său și propria îndemânare în manevrarea acestuia în fața a 200.000 de spectatori și 45 de concurenți din 8 țări europene, obținând două premii I – pentru curbe apropiate și tragere la țintă de la 300 m înălțime – și un premiu II pentru aterizare în punct fix. Cel mai cunoscut ziar vienez, „Neue Freie Presse”, consemna următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu: „Minunate și curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit”.

La 13 septembrie 1913, în încercarea de a traversa Carpații în zbor, pentru a lua parte la festivitățile organizate la Orăștie de ASTRA – Asociația Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român – și pentru a transmite, prin acest zbor, un mesaj al sentimentelor frățești românești pe pământ transilvănean, din motive necunoscute până în prezent, se prăbușește în apropiere de Bănești, găsindu-și sfârșitul la doar 31 de ani.

A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București. În anul următor, prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. Avionul Vlaicu III a fost văzut ultima dată în anul 1940.

În fine, câteva performanțe care îl disting pe Aurel Vlaicu ca simbol al începuturilor aviației, merită subliniate. Aurel Vlaicu fost primul inventator din lume care a introdus inelul protector de răcire în jurul motorului. A perfecţionat aripa cu profil variabil inventată de Traian Vuia, introducând un reductor între motor şi elice. A fost primul pilot al Armatei române; cu avionul „Vlaicu nr. 1 model 1910”, pe care l-a proiectat şi realizat la Arsenalul Armatei şi-a luat zborul de pe câmpul Cotrocenilor la 17 iunie 1910. A participat la maneverele militare din 1910, în ziua de 27 septembrie, a survolat cerul între Slatina şi Piatra Olt. Nu este lipsit de importanţă faptul că inginerul aviator Aurel Vlaicu a participat în vara anului 1913, în Bulgaria, la cel de-al Doilea Război Balcanic cu avionul „Vlaicu II”, executând recunoşteri aeriene în folosul armatei române.

Se cuvin menționate aprecierile și recunoștința acordate lui Aurel Vlaicu, concretizate d-a lungul vremii în demersuri demne de admirat. Astfel: Aeroportul Internațional București Băneasa îi poartă numele: Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu; Localitatea natală poartă numele Aurel Vlaicu; O localitate din județul Mureș îi poartă numele; O strada din orașul Cluj Napoca îi poartă numele. În anul 2000, Banca Națională a României a pus în circulație o bancnotă, pe suport de polimer, cu valoarea nominală de 500.000 de lei (ROL), cu referire la Aurel Vlaicu. În anul 2005, Banca Națională a României, în urma denominării leului românesc, a pus în circulație o bancnotă, cu valoarea nominală de 50 de lei (RON), pe suport de polimer, având o grafică asemănătoare cu bancnota din 2000, însă cu dimensiuni mai mici. La 25 octombrie 2010, Banca Națională a României a pus în circulație moneda cu valoare nominală de 50 bani „Aurel Vlaicu” din alamă, dedicată sărbătorii a 100 de ani de la primul zbor românesc efectuat de Aurel Vlaicu, cu un aparat de construcție proprie. Aversul prezintă, de sus în jos, următoarele elemente: milesimul 2010, valoarea nominală 50 BANI, stema României și inscripția în arc de cerc ROMANIA; pe un fundal cu linii orizontale, este reluată, la dimensiuni mai mari, valoarea nominală a monedei 50. Reversul prezintă, în stânga, pe un fundal cu linii verticale, inscripția în arc de cerc AUREL VLAICU și anul 1910, când a avut loc primul zbor efectuat de Aurel Vlaicu, cu un aparat de construcție proprie, iar în dreapta, portretul acestuia; în partea de jos, aeroplanul „Vlaicu I” și anii între care a trăit Aurel Vlaicu 1882 și 1913. Are aceleași caracteristici tehnice cu monedele aflate în circulație la cupura de 50 bani și va circula în paralel cu monedele de 50 bani, emisiunea 2005. A fost emisă într-un milion de exemplare. Separat, a fost emisă și o monedă pentru colecționari, tot din metal comun (alamă), cu valoarea nominală de 50 de bani, de calitate „proof”, într-un tiraj de 5.000 de exemplare, elementele grafice fiind asemănătoare cu cele aflate pe moneda emisă pentru circulația obișnuită.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ