Guvernul nostru nu ar fi putut crea un deficit bugetar atât de mare dacă am fi respectat o prevedere din Constituție, conform sensului ei inițial, ana
Guvernul nostru nu ar fi putut crea un deficit bugetar atât de mare dacă am fi respectat o prevedere din Constituție, conform sensului ei inițial, analizează Michael Farris.
Fără îndoială, cea mai mare parte a datoriei provine din utilizarea abuzivă a General Welfare Clause. („Congresul va avea puterea de a stabili și colecta taxe, impozite și accize, de a plăti datorii și de a asigura apărarea comună și bunăstarea generală a Statelor Unite“.)
Întrebarea este: ce fel de cheltuieli autorizează această prevedere?
Mai exact, este limitat Congresul la a cheltui bani doar pentru sprijinirea domeniilor asupra cărora are jurisdicție în baza altor prevederi ale Constituției? Sau poate cheltui bani pe orice vrea?
Curtea Supremă a dat răspunsul la această întrebare în 1936. (Butler v. US).
Instanța a precizat că, în opinia lui James Madison, Congresul avea dreptul să utilizeze fonduri doar pentru chestiuni aliniate cu puterile enumerate. Însă Alexander Hamilton considera că putea să cheltuiască și în alte scopuri.
Aproape fără nicio explicație, Curtea a declarat că susține afirmația lui Hamilton. Și așa a fost deschisă Cutia Pandorei, iar acum avem datorii de 30 de trilioane de dolari.
În urmă cu câțiva ani, am citit toate probele prezentate în cazul Butler v. US, încercând să aflu motivul pentru care Instanța a decis să sprijine versiunea lui Hamilton.
Ceea ce am descoperit a fost că, deși părerea lui Hamilton diferă de cea a lui Madison, adevărata sa opinie era mult mai limitativă decât ceea ce a sugerat Curtea Supremă.
Pe scurt, Hamilton considera că cei din Congres aveau dreptul să cheltuie bani în scopuri cu adevărat naționale ȘI care nu intrau sub sfera de competență a statelor.
Așadar, toate cheltuielile pentru educație, îngrijire medicală, programe sociale, ajutoare de stat, probleme de mediu și multe altele sunt neconstituționale, atât în viziunea lui Hamilton, cât și a lui Madison. Inclusiv Asigurările Sociale ar fi neconstituționale, deoarece sunt un program de asistență socială – un domeniu care se află sub autoritatea statelor.
Opinia lui Madison se dovedește, de departe, cea mai corectă dacă citiți textele de referință (în special dezbaterile de ratificare de către state), dar nu am avea practic nicio datorie și dacă am fi acționat conform părerii lui Hamilton.
Unii s-ar putea întreba dacă nu ne-am afla în esență în același impas, doar că toată datoria ar fi datorie de stat în loc de datorie federală.
Răspunsul este: nu.
Statele nu pot tipări bani. Statele sunt obligate să aibă bugete echilibrate. Și în plus, statele trebuie să concureze cu alte state. Statele care iau decizii aiurea pierd în cele din urmă.
Statele trebuie întotdeauna să pună întrebarea: cum vom plăti pentru acest program? Și trebuie să găsească o soluție aplicabilă în prezent. Spre deosebire de Congres, ei nu au voie să spună „păi, vor plăti nepoții noștri pentru asta“.
Aproape fiecare american știe, în sufletul său, că acest lucru este greșit.
Iar ideea că se cheltuiesc acești bani deoarece Congresului îi pasă de oameni este o prostie. Toate aceste cheltuieli au un singur scop final. Congresul cumpără voturi.
Oamenii ar putea pune capăt acestei stări de lucruri votând împotriva fiecărui candidat care promite vreo formă de generozitate federală.
Problema este că ne place să primim. Și, în consecință, nepoții noștri vor trăi în sclavie, împovărați cu taxe pe care nu le-au votat niciodată.
Există o singură soluție. Se numește Convenția Statelor. Citiți-o.
Nu vreau ca nepoții mei și urmașii lor să plătească pentru lucrurile cu care s-au cumpărat voturile în ultimii cincizeci de ani.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS
Doresc sa scriu acest comentariu pentru ca articolul domnului Michael Farris atinge un subiect extrem de important si despre care nu pot sa nu va impartasesc ceea ce eu la randul meu am invatat de la alti oameni la fel de iubitori ai republicii americane si doritori de a-i prezerva libertatile si sistemul ei constitutional. Prezentarea problemei, respectiv, nerespectarea din partea Congresului de la Washington DC, a principiilor atat de fundamentale ale Constitutiei, felul in care guvernul federal si-a asumat rolul de a gestiona a gama aproape nelimitata de chestiuni pentru care nu are nici o autorizatie, datorii peste datorii, 30 de trilioane de dolari, toate aceste lucruri sunt prezentate foarte corect in articol si sunt de acord cu toate. Este atunci vreo problema? Da este, si este o chestiune de viata si moarte pentru America. Aceasta se gaseste in penultimul paragraf al articolului si anume insasi solutia oferita de catre domnul Farris: Conventia Statelor.
In mod correct acest proiect s-ar numi Conventia Constitutionala conform Articolul 5. Adica articolul 5 din Constitutia americana. Articolul 5 prevede 2 moduri de a modifica constitutia: Fie cele doua camere ale Congresului vor propune amendamente ale constitutiei (fapt care s-a si intamplat de multe ori din moment ce suntem deja la 27 de amendamente de-a lungul anilor), fie, si asta este cea de-a doua modalitate: ca 2/3 din state (adica 33 de state) prin legislaturile acestora vor presta cereri pentru convenirea unei Conventii Constitutionale pentru propunerea de amendamente. In literatura, aceasta a doua modalitate este cunoscute pe scurt sub numele de Con Con. Adica Conventie Constitutionala. Sau se obisnuieste si denumirea de Article V Con Con. De cand s-a nascut Constitutia, deci din 1787 – 1788, nu s-a convocat niciodata un Article V Con Con. Opriti-va o clipa, si recititi ultima propozitie inca o data. In prezent exista mai multe state care au depus diverse cereri pentru un Con Con pe diferite subiecte ca de exemplu: Balanced Budget Amendment. Dar nu au ajuns la numarul cerut de 33. Aceste cereri raman inscrise si valabile pana in cazul in care statul respectiv isi retrage cererea (in engleza, to rescind the application).
Aceste cereri pentru un Article V Con Con au prins elan in a doua jumatate a secolului trecut cand multi cetateni de altfel buni patrioti si-au pierdut increderea in Congress si au vrut prin intermediul legislaturii statului lor sa forteze nota si sa forteze convocarea unui Article V Con Con, ca fiind unica solutie de a stavili Congresul din marsul spre colectivism si supra cheltuielilor federale. Organizatia domnului Ferris, Convention of States sustine aceste demersuri pentru a convoca un Article V Con Con. Organizatii care se opun cu inversunare unui Article V Con Con sunt The John Birch Society in mod principal (si din care fac si eu parte) dar si Eagle Forum. Datorita acestora, mai multe aplicatii ale diferitelor state au fost retrase, deci numarul de state a scazut, dar alte state pot oricand sa depuna noi applicatii si astfel numarul de state poate creste din nou. Deci exista aceasta batalie de a ajunge la 33 pe de o parte, iar pe de alta, ca numarul sa scada cat mai mult.
Care sunt motivele pentru a ne opune unui Article V Con Con? Nu are oare dreptate Michael Farris ca lucrurile au luat-o razna si ca trebuie cumva sa punem frau congresului federal? Da, are dreptate. Atunci de ce sa ne opunem unui Article V Con Con? As vrea ca sa incep cu primul si cel mai grav motiv: Deoarece un Article V Con Con nu s-a convocat niciodata in istorie, exista riscul ca odata convocata aceasta Conventie sa nu se limiteze doar la amendamentele propuse de catre cele 33 de state, ci sa stearga intreaga constitutie si sa scrie una noua. Un fel de tabula rasa, adica un ‘clean slate’. Odata ce 33 de cereri ajung la Congres, Congresul este obligat sa convoce un Con Con, dar tot Congresul, si nu statele, decid regulile cat si delegatii la acest Con Con. In climatul zilelor noastre cata incredere ati avea in acesti delegati ai zilelor noastre ca sa faureasca o constitutie mai buna decat aceea pe care o avem in prezent? V-ati increde in un Lindsey Graham? Un Dick Chaney? Sau AOC, sau Bernie Sanders? Sau credeti ca vor fi alesi unul si unul ca si Michael Farris cu intentii numai bune si de incredere? Riscul e mult prea mare, s-ar putea ca sa pierdem tot ce avem in prezent.
Al doilea motiv: Care este de fapt problema? Este problema ca prezenta Constitutie este neadecvata, sau depasita, sau este problema ca politicienii de la Washington nu se supun acestei constitutii? Iar daca acestia nu se supun constitutiei de astazi si o ignora, ce va face sa credeti ca daca s-ar emite o noua constitutie mai buna, pe aceea o vor asculta? Ganditi-va mult si bine la acest lucru elementar. Nu stiu cum altfel sa o spun mai simplu decat asa.
Ar mai fi si alte motive de a ne opune unui Article V Convention. Dar as vrea sa inchei acum cu o solutie mai buna si sigura. Respectiv ce putem face daca intr-adevar am pus toata presiunea pe politicienii de la Washington dar acestia nici cum nu vor sa asculte cererile noastre? Constitutia in intregime ne ofera solutia. Insa trebuie sa lucram cu mai multa sarguinta, sa fim organizati, si sa ne folosim de uneltele pe care Constitutia ni le ofera. De exemplu in Articolul VI, gasim principii cunoscute sub numele de Interpunere si Anulare, adica Interposition and Nullification. Atunci cand legile federale contrazic Constitutia, autoritatile statale sau locale se pot interpune si anula legi federale ne-constitutionale. Exista si carti scrise pe aceasta tema ca de exemplu, The Doctrine of the Lesser Magistrates, scrisa de pastorul Matt Trewhella.
Asadar imi pare rau ca sa il critic pe Michael Farris, dar va rog nu sustineti cereri pentru un Article V convention, sau Convention of States, sau oricum s-ar mai numi un astfel de plan. Ei au dreptate in identificarea bolii dar va ofera o solutie gresita. Total gresita.