HomeActualitățiPulsul Comunității

BEN TOMA, președintele Camerei Reprezentanților din Arizona, susține Texasul în lupta cu imigrația ilegală

BEN TOMA, președintele Camerei Reprezentanților din Arizona, susține Texasul în lupta cu imigrația ilegală

Președintele Camerei Reprezentanților din Arizona, Ben Toma, s-a alăturat unei coaliții de 27 de state care sprijină Texasul în conflictul cu administ

Președintele Camerei Reprezentanților din Arizona, Ben Toma, s-a alăturat unei coaliții de 27 de state care sprijină Texasul în conflictul cu administrația Biden în ceea ce privește eforturile statului Texas de a stopa imigrația ilegală în SUA, potrivit Ktar News.

Toma, care este republican, a declarat că este de partea Texasului și a deciziei guvernatorului Greg Abbott de a nu permite accesul agenților Patrulei de Frontieră în Shelby Park, un parc pe malul râului care este un coridor popular pentru migranții care intră ilegal în SUA.

Texasul a instalat rânduri de sârmă ghimpată în parc și spune că se vor adăuga și mai multe după ce Curtea Supremă a permis agenților Patrulei de Frontieră să taie sau să îndepărteze bariera metalică ascuțită. Gardul a devenit una dintre cele mai vizibile măsuri ale lui Abbott pentru a descuraja migranții în orașul de frontieră Eagle Pass.

O scrisoare de susținere a eforturilor Texasului a fost trimisă luni lui administrației Biden.

„Texasul are tot dreptul să se apere de fluxul fără precedent de imigrație ilegală, de traficul de droguri și de nenumăratele amenințări de la granița noastră sudică din cauza refuzului deliberat al președintelui Biden de a proteja această națiune”, a spus Toma.

Texasul a acuzat administrația Biden că nu face suficient pentru a reduce numărul de treceri ilegale. În doar patru ani ai administrației Biden, peste 5,5 milioane de imigranți ilegali au trecut granița de sud a Statelor Unite, majoritatea dintre ei fiind eliberați pe teritoriul american.

Polițiștii din Texas și membrii Gărzii Naționale au menținut o prezență numeroasă în Shelby Park încă din vara anului trecut, când mii de migranți au traversat ilegal dinspre Mexic. Trecerile au scăzut considerabil de la începutul lunii ianuarie, nu numai în Eagle Pass, ci și în alte locuri de-a lungul frontierei dintre SUA și Mexic.

Dar, la aproape două săptămâni de la începutul anului, statul i-a spus primarului din Eagle Pass că va închide accesul la Shelby Park. Primarul Rolando Salinas a declarat, într-un videoclip publicat pe rețelele sale de socializare, că nu i s-a dat nicio explicație cu privire la acest moment și că nu știa când publicul va avea acces la populara zonă de recreere.

Texasul a declarat Curții Supreme că parcul a fost redeschis publicului la câteva zile după ce a fost închis, dar guvernul federal și-a exprimat scepticismul în scrisoarea sa. Administrația Biden a cerut acces la parc, la o zonă aflată sub un port de intrare și la o rampă pentru bărci.

Cine este Ben Toma

Ben Toma s-a născut în Cluj-Napoca, în 1979. La vârsta de 9 ani a emigrat în Statele Unite cu părinții și familia, care a fugit de pericolele comunismului din România pentru a căuta libertatea și a-și construi o nouă viață în America.

Ben este un om de afaceri respectat și broker imobiliar. El a făcut parte din Consiliul Municipal din Peoria, iar în 2017 a fost ales în Camera Reprezentanților din statul Arizona, fiind ales liderul Partidului Republican din Arizona.

Este căsătorit de 25 de ani cu Annie și împreună au 6 fete, una dintre ele fiind adoptată în urmă cu trei ani.

În cadrul legislativului, Ben Toma este autorul a două acte legislative conservatoare de referință care au fost catalogate drept „imposibile” atât de prieteni, cât și de opozanți.

În noiembrie 2022, Ben Toma a fost ales președinte al Camerei Reprezentanților din Arizona.

În 2024, Ben Toma candidează pentru Congresul Federal al SUA, în Districtul 8.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0