HomeLibertate Religioasă

Biden anulează protecțiile instituite de Trump privind libertatea religioasă în campusurile universitare

Biden anulează protecțiile instituite de Trump privind libertatea religioasă în campusurile universitare

Potrivit unei organizații care monitorizează libertatea religioasă, administrația Biden „încearcă să interzică grupurile studențești cu caracter relig

Potrivit unei organizații care monitorizează libertatea religioasă, administrația Biden „încearcă să interzică grupurile studențești cu caracter religios“ din campusuri, prin anularea unei protecții a libertății religioase din epoca Trump care sancționează universitățile pentru încălcarea drepturilor studenților credincioși prevăzute de Primul Amendament, informează Ben Johnson, Washington Stand.

Departamentul de Educație intenționează să elimine un regulament administrativ din 2019 care permite guvernului să refuze parțial sau integral finanțarea acordată colegiilor și universităților care încalcă drepturile organizațiilor studențești cu caracter religios sau „propriile politici instituționale privind libertatea de exprimare, inclusiv libertatea academică“.

Administrația precedentă a promulgat Religious Liberty and Free Inquiry Final Rule „pentru a se asigura că instituțiile publice respectă drepturile fundamentale garantate de Primul Amendament al Constituției SUA“.

Administrația Biden a anunțat însă că Departamentul de Educație consideră că sancționarea mediului universitar „nu este necesară pentru a proteja dreptul la libertatea de exprimare și la libera practicare a religiei conferite de Primul Amendament, date fiind protecțiile legale existente“.

În plus, respectiva prevedere „a provocat confuzie cu privire la cerințele școlilor pe subiectul discriminare și a impus un rol nou și nejustificat de împovărător pentru Departament de a investiga acuzațiile referitoare la modul în care instituțiile publice tratează organizațiile studențești cu caracter religios“, a scris Nassar H. Paydar, secretar adjunct în cadrul DOE.

Paydar a adăugat că studenții credincioși ar trebui să apeleze la „protecțiile solide bazate pe Primul Amendament care există deja“, acționând în instanță universitățile ostile.

Nu este clar în ce mod directiva impune Departamentului Educației investigații excesiv de împovărătoare, întrucât DOE poate tăia fondurile federale doar în urma unei decizii judecătorești.

„Departamentul își va baza acțiunile pe o hotărâre definitivă a unei instanțe de stat sau federale“, se precizează în reglementarea respectivă.

„Administrația Biden își demonstrează încă o dată ostilitatea față de persoanele credicioase încercând să abroge o reglementare a Departamentului Educației din epoca Trump care protejează dreptul grupurilor studențești cu caracter religios de a organiza întâlniri în condiții de egalitate cu toate celelalte grupuri studențești din campus“, a declarat Keisha Russell de la First Liberty Institute.

„Timp de zeci de ani, universitățile au invocat diverse tactici discriminatorii pentru a interzice grupurile studențești cu caracter religios din campus, deoarece aceste grupuri impun ca liderii lor să aibă aceleași convingeri ca grupul. În prezent, administrația Biden încearcă să desființeze aceste grupuri, care nu îi sunt pe plac“.

Citește și Victorie pentru Libertatea Religioasă: Universitățile cu profil religios au dreptul la finanțare federală

În trecut, Russell elogiase prevederea, numind-o „necesară și importantă“ pentru a proteja drepturile inalienabile ale tinerilor credincioși împotriva numeroaselor forme documentate de discriminare din partea administratorilor universităților.

„În ultimele câteva decenii, anumite universități publice au eliminat efectiv organizațiile religioase din campus, lipsind aceste organizații de dreptul de a comunica cu studenții prin intermediul e-mailurilor universitare, al site-urilor web și al evenimentelor din campus și refuzând să le acorde finanțare“, a scris Russell în 2020.

First Liberty reprezintă în mod regulat astfel de studenți în instanță, dar „nu ar trebui să avem o situație în care să trebuiască să demonstrăm că avem dreptul de a ne exprima convingerile religioase“, a declarat Meg Kilgannon de la Family Research Council în cadrul emisiunii „Washington Watch with Tony Perkins“.

Ea a adăugat că a permite universităților să creeze „un mediu în care nu vor fi protejate drepturile persoanelor religioase de a vorbi despre aceste noțiuni“ are „un efect de intimidare“ asupra discursului religios.

Deși administrația Biden susține că se opune noilor reglementări nejustificat de împovărătoare, aceasta a emis noi îndrumări juridice care prevăd că Titlul IX, ce protejează drepturile femeilor în educație, se aplică și bărbaților care se identifică drept transgender.

Acest lucru „extinde puterea agenților însărcinați cu implementarea prevederilor Titlului IX, acordându-le puteri enorme de aplicare și monitorizare la nivelul școlar K-12, colegii și universități“, a precizat Kilgannon.

În mod similar, „2022 Agency Equity Plan“ al administrației Biden impune „fiecărui solicitant de fonduri federale să descrie în cererea sa măsurile pe care le propune pentru a … depăși barierele în calea participării echitabile, inclusiv barierele ce țin de sex, rasă, culoare, origine națională, handicap și vârstă“.

„În plus“, se precizează în continuare în respectivul plan, „Departamentul intenționează să revizuiască formularele și să ofere consultanță tehnică solicitanților cu privire la modul în care să elaboreze pași specifici și realizabili“.

Probabil că DOE nu a considerat acest lucru ca fiind „împovărător, deoarece nu toate aspectele vor cădea în sarcina angajații federali“; DOE a declarat că intenționează să „permită unor analiști non-guvernamentali să evalueze modul în care un solicitant integrează echitatea în proiectul propus“.

De asemenea, DOE a promis în aprilie anul trecut că va începe „să promoveze o nouă viziune privind excelența academică, în cadrul căreia incluziunea să devină un marker important“.

Administrația Biden a cerut americanilor să furnizeze informații cu privire la cerințele reglementării conform cărora instituțiile private trebuie să respecte Primul Amendament, în decurs de 30 de zile.

„Aceasta este ostilitatea pe care o vedem din partea Stângii față de libertatea religioasă, pentru că reprezintă o barieră în calea puterii pe care doresc să o obțină asupra minților și inimilor oamenilor, a studenților“, a concluzionat Perkins.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0