HomeActualități Americane

Biden, surprins cu microfonul deschis în timp ce înjura un reporter

Biden, surprins cu microfonul deschis în timp ce înjura un reporter

În timpul unei ședințe foto la Casa Albă, președintele Joe Biden a fost surprins cu microfonul deschis, auzindu-se un apelativ nu foarte elegant la ad

În timpul unei ședințe foto la Casa Albă, președintele Joe Biden a fost surprins cu microfonul deschis, auzindu-se un apelativ nu foarte elegant la adresa reporterului Peter Doocy de la Fox News.

Remarca vulgară rostită de comandantul suprem, a cărui campanie electorală a bătut apa în piuă pe ideea de unitate, a constituit o reacție la o întrebare despre inflația în creștere, informează Tristan Justice într-un articol The Federalist.  

„Credeți că inflația reprezintă o amenințare pe plan politic în ceea ce privește alegerile de la jumătatea mandatului?“ a întrebat Doocy în timp ce reporterii erau împinși spre ieșirea din încăpere.

„E un mare avantaj, să crească inflația“, a replicat Biden. „Ce dobitoc“!

Biden a negat că ar exista vreo îngrijorare în această privință, în ciuda faptului că rata inflației a atins nivelele maxime din ultimii 40 de ani, la doar un an de la preluarea funcției de președinte, slujbă pe care a promis că o va îndeplini cu civilitate și respect.

„Nu glumesc când spun asta: dacă ajungeți să lucrați cu mine și aud că tratați un alt coleg cu lipsă de respect sau îi vorbiți de sus, vă promit că veți fi concediați pe loc“, a avertizat Biden personalul de la Casa Albă, în prima zi de serviciu. „Pe loc. Fără alte explicații“.

Disprețul de care a dat dovadă Biden față de un membru al corpului de presă de la Casa Albă, într-o perioadă în care popularitatea administrației a scăzut la cote extrem de joase, a fost precedat de un alt moment la fel de stânjenitor, la începutul lunii, când directorul NIAID, Anthony Fauci, a numit un senator republican „idiot“.

„Incredibil“, a spus Fauci în șoaptă după ce l-a insultat pe senatorul din Kansas, Roger Marshall.

Biden a ales să insulte reporterii în loc de a le răspunde la întrebări după cea de-a doua conferință de presă susținută de președinte de la preluarea mandatului, adresată jurnaliștilor americani. În timpul celor două ore, cât a durat conferința, Biden l-a atacat pe reporterul RealClearPolitics, Philip Wegmann, în urma unei întrebări legat de comparațiile dezbinătoare ale președintelui între cei care se opun pachetului colosal de legi electorale propus de democrați și segregarea din perioada lui Jim Crow.

Citește și Un scandal pe lună: Cele mai mari eșecuri și gafe din primele 12 luni de mandat ale lui Joe Biden

„V-ați bazat campania electorală și candidatura pe noțiunea de revenire la civilitate“, a spus Wegmann. „Știu că nu admiteți că i-ați fi numit pe cei ce s-ar opune acelor proiecte de legi electorale drept ‘Bull Connor’ sau ‘George Wallace’, dar ați spus că ar fi cam de aceeași teapă“.

„Nu, nu am spus asta. Uite ce am spus“, s-a răstit Biden. „Este un mod interesant de a interpreta limba engleză. Dvs…. presupun că ați intrat în domeniul jurnalismului pentru că vă plăcea să scrieți“.

Analizarea transcrierii discursului din Georgia confirmă întrebarea lui Wegmann.

„În anumite momente importante din istorie, există o alegere de făcut“, afirma Biden la începutul acestei luni. „Vreți să fiți de partea Dr. King sau a lui George Wallace? Vreți să fiți de partea lui John Lewis sau a lui Bull Connor? Vreți să fiți de partea lui Abraham Lincoln sau a lui Jefferson Davis? Acum este momentul în care trebuie să decidem să ne protejăm procesul electoral, să ne apărăm democrația“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0