HomeNeocomunismul

Bill Barr, fost Procuror General SUA: Școlile publice devin „instituții laic-progresiste“ neconstituționale

Bill Barr, fost Procuror General SUA: Școlile publice devin „instituții laic-progresiste“ neconstituționale

Conform declarațiilor fostului Procuror General al SUA, Bill Barr, într-un discurs recent, „în prezent, cea mai mare amenințare la adresa libertății r

Conform declarațiilor fostului Procuror General al SUA, Bill Barr, într-un discurs recent, „în prezent, cea mai mare amenințare la adresa libertății religioase în America“, este „climatul din ce în ce mai militant și extrem de laic-progresist al sistemului nostru public de învățământ“, informează Joy Pullmann într-un articol The Federalist. 

Barr, a cărui carieră de succes a demonstrat un devotament profund față de Constituția SUA în forma în care a fost scrisă și preconizată, a discutat cu organizația juridică de apărare a libertății religioase Alliance Defending Freedom. Împreună au formulat un argument puternic potrivit căruia deciziile luate timp de o jumătate de secol de Curtea Supremă, combinate cu lunga interferență a Stângii în instituțiile americane, au îndepărtat atât de tare școlile publice americane de neutralitatea religioasă, încât multe includ în prezent o preferință stabilită de guvern pentru ateism.

Preferințele guvernului pentru unele convingeri religioase în detrimentul altora sunt neconstituționale, conform Primului Amendament.

„Implementarea unilaterală a ortodoxiei secular-progresiste prin intermediul școlilor de stat este total incompatibilă cu creștinismul tradițional și cu alte culturi religioase majore din țara noastră. Având în vedere această evoluție, trebuie să acceptăm realitatea că s-ar putea să nu mai fie corect, practic sau chiar constituțional să oferim educație finanțată din fonduri publice numai în școlile de stat“, a spus el.

Școlile de stat – Cea mai mare putere anti-religioasă

Deși mulți adulți americani consideră că școlile publice din SUA nu implică religia în educație, epoca aceea a luat sfârșit odată cu copilăria lor, afirmă Barr. Prea mulți americani sunt periculos de inconștienți că școlile publice din zilele noastre instruiesc forțat copiii în convingeri religioase și politice specifice, care subminează clar creștinismul și, prin urmare, auto-guvernarea privată necesară pentru a menține regimul fundamental al drepturilor naturale avut de Statele Unite.

Există dovezi puternice în această privință, atât în ​​ceea ce privește statisticile, cât și mărturii personale. „Extinderea furnizării de servicii guvernamentale și în special controlul guvernamental din ce în ce mai secularizat asupra educației … pot explica practic întreaga intensificare a secularizării din țările dezvoltate“, scrie sociologul Lyman Stone într-o analiză din 2020 a cercetărilor pe această temă.

Cu câteva săptămâni în urmă, expertul conservator Dennis Prager a menționat că are de-a face constant cu unii dintre „milioanele – da, milioane – de americani ai căror copii disprețuiesc America, libertatea de exprimare și pe părinții lor, în urma frecventării unui colegiu american sau chiar a unui liceu. Întâlnesc astfel de oameni la fiecare discurs pe care îl țin și le vorbesc în mod regulat în emisiunea mea de radio. Întrebați acești părinți dacă și-ar mai da copilul la școală, în caz că ar avea puterea să dea timpul înapoi.“

Am văzut și am auzit asta eu însumi, de nenumărate ori, atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere religios, de obicei când este prea târziu pentru a mai face ceva. O mamă activă în politica conservatoare mi-a descris recent tendința copiilor adulți ai prietenelor ei de a-și pierde credința și conservatorismul în liceu ca pe „o invazie a jefuitorilor de cadavre.“

Acei părinți conservatori se tem pentru copiii lor ajunși la vârsta studenției, mi-a spus ea, și pe bună dreptate. Numeroase statistici și experiențe ale oamenilor justifică îngrijorările părinților că școala laic-progresistă îndepărtează copiii americani conservatori de cele mai profunde convingeri religioase și politice pe care le au.

Citește și Școlile publice „trezite“ vor avea în curând parte de repercusiuni

Cum au devenit școlile de stat din SUA anti-religie

Barr explică modul în care școala publică din SUA, care era în mod explicit creștină, a devenit cel mai mare adversar al religiei în stilul de viață american. El a prezentat o scurtă istorie a sistemului educațional pentru a-și susține punctul de vedere, menționând trei faze istorice. În prima fază, „adepții școlilor publice au fost de acord că religia este parte integrantă a unei astfel de educații. Nu puteai separa educația morală de religie“, a spus el. Astfel, în epoca întemeierii Americii, școlile finanțate din banii contribuabililor erau în mod expres religioase.

În a doua fază a istoriei sistemului educațional american, a spus Barr: „Stânga a demarat o campanie neobosită de secularizare, cu intenția de a elimina orice vestigiu al religiei tradiționale din piața publică. Școlile de stat au devenit rapid principalul câmp de luptă.“ Aceasta a fost perioada în care Curtea Supremă a cooperat cu Stânga politică pentru a eradica creștinismul din educația de stat, de exemplu prin interzicerea rugăciunii în școli.

Întrucât este imposibil să educi pe cineva fără a transmite convingeri religioase – Există un Dumnezeu? Îi pasă de ceea ce învățăm sau este irelevant pentru El? Ce înseamnă binele și răul și cum știm asta? – acest mit al unei educații neutre din punct de vedere religios a eliminat subtil creștinismul din educația americană. Iar acest lucru a pregătit calea pentru o dominație seculară progresistă completă în instituțiile de învățământ din SUA. Aceasta reprezintă „a treia fază“ a istoriei educației americane descrisă de Barr, care se desfășoară în prezent.

„Este greu să înveți pe cineva că trebuie să se comporte într-un anumit fel, dacă nu poți explica și de ce“, a precizat el. „…Eliminarea oricărei urme de religie din școli a creat un vid, pentru că a eliminat sistemul explicativ de convingeri care stă la baza valorilor morale. Acum, observăm încercarea de a promova în școli un sistem de convingeri explicative alternative, care este incompatibil cu viziunea religioasă asupra lumii și o subminează.“

Noua religie sponsorizată de guvern: Marxism Cultural

Deși mulți părinți vor să creadă că propaganda secularistă este un fenomen rar în educarea copiilor lor, adevărul este că materialismul anti-religios saturează majoritatea școlilor de stat și multe școli private, inclusiv în ceea ce privește conținutul și metodele de predare. De exemplu, acțiunea aparent neutră de a interzice creștinismul în școală îi învață pe copii că credința lor este o chestiune privată, secundară, în loc de a o prezenta drept cel mai important lucru din existența umană și fără de care nimeni nu poate învăța nimic. Barr a dat alte exemple.

„Ceea ce prinde contur este o subminare completă – ‘sistemică’, aș putea spune – a viziunii religioase asupra lumii“, a spus Barr. „În timp ce laicul poate considera că fiecare lecție, ca de exemplu trans-sexualismul, abordează un subiect distinct, acele lecții încorporează idei mai vaste, care sunt fundamental incompatibile cu punctul de vedere religios.

A spune elevilor că își pot alege sexul – nu doar bărbat sau femeie, ci orice altceva – și că nimeni altcineva nu are dreptul să spună altceva – nu contrazice doar anumite învățături religioase referitor la gen și autoritatea părinților; este un atac puternic asupra însăși ideii de drept natural, care face parte integrantă din doctrinele morale ale mai multor confesiuni religioase.“

Barr a menționat că o cincime din americani locuiesc în state care obligă școlile publice să predea ideologia LGBT, inclusiv la grădiniță. Și mai mulți americani trăiesc în localități care fac același lucru, de multe ori fără a permite opțiunea de a refuza și cu ideologia LGBT încorporată adesea în toată programa școlară, astfel încât această ideologie anti-creștină este la fel de inseparabilă de educația publică precum ar trebui să fie creștinismul de educaţia creștină.

Acest lucru, a spus el, pare a fi o încălcare neconstituțională a libertății de practicare a religiei.

„După cum a recunoscut Curtea Supremă, nimic nu este mai fundamental decât dreptul părinților de a-și transmite convingerile religioase copiilor lor. Este monstruos ca statul să intervină în acest sens, îndoctrinând copii cu sisteme de convingeri alternative, antitetice acelor convingeri religioase“, a spus Barr.

Respectiva dinamică nu înseamnă doar încălcarea dreptului constituțional al americanilor de a-și practica în mod liber credința, ci pare să includă și instituirea în mod neconstituțional a unei religii preferate de guvern, a spus Barr.

„Când nu mai vorbim despre simpla eliminare a religiei din programa școlară, ci discutăm acum despre îndoctrinare într-un sistem afirmativ de convingeri și valori – un nou crez – bazat pe metafizică materialistă și luând locul religiei, se pune întrebarea dacă are loc instituirea unei religii. Nu sunt primul care observă că principiile ortodoxiei progresiste au devenit o formă de religie, cu toate capcanele și semnele distinctive asociate. Are propria noțiune de păcat originar, mântuire, pocăință, cler, dogme, sensibilitate la orice miros de erezie, include chiar și arderea pe rug“, a spus el.

Citește și Școlile publice nu mai educă, școlile publice îndoctrinează

Gata cu monopolul Stângii asupra fondurilor pentru educație

Barr a afirmat că instanțele au aplicat un dublu standard religios în ceea ce privește finanțarea școlară din banii contribuabililor, prin care:

„…laicismului i s-a oferit protecția Clauzelor Religioase, dar, în general, nu a fost supus interdicțiilor Clauzei de Instituire a Primului Amendament … Dacă progresismul laic ocupă într-adevăr același loc ca o religie – așa cum pare – atunci cum se poate considera corect din punct de vedere constituțional să existe un sistem școlar administrat de stat, consacrat la a nu preda mai nimic altceva? Și cum e posibil să se permită acestor instituții să folosească autoritatea statului pentru a pedepsi doctrinele religioase tradiționale, încadrându-le ca discursuri de instigare la ură?“

Singura modalitate de a soluționa aceste probleme majore, a spus el, este ca statele să implementeze dreptul de a alege școala, astfel încât educația anti-religioasă de stat K-12 să nu-și poată menține monopolul neconstituțional asupra formării religioase a copiilor americani.

„Dacă școlile administrate de stat duc acum război cu fundamentele morale, istorice, filozofice și religioase ale națiunii“, a argumentat Barr, „atunci se pare că și-au pierdut legitimitatea ca sistem adecvat pentru îndeplinirea misiunii cu care poporul american le-a însărcinat.“

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0