HomeActualități Americane

California: Un district școlar plătește $170.000 pentru a-i învață pe copii să devină „conspiratori“ socialiști

California: Un district școlar plătește $170.000 pentru a-i învață pe copii să devină „conspiratori“ socialiști

Districtul școlar Jefferson Elementary din California va fi primul district din Statele Unite care va implementa cursuri de studii etnice în toate șco

Districtul școlar Jefferson Elementary din California va fi primul district din Statele Unite care va implementa cursuri de studii etnice în toate școlile de nivel primar și gimnazial, iar noua lor programă pentru acestea include a-i educa pe copii astfel încât să devină „conspiratori“ de stânga.

Programa districtului, care implementează noile dispoziții de stat adresate liceelor în primele niveluri școlare, a fost creată de Community Responsive Education, o organizație de stânga condusă de adepți ai Teoriei Critice Rasiale de la Universitatea de Stat din San Francisco, informează Spencer Lindquist într-un articol The Federalist.

Situat în Daly City, California, districtul ce include aproximativ 6.000 de elevi în zece școli primare și patru școli gimnaziale, a fost de acord să plătească organizației aproape 170.000 de dolari din banii contribuabililor.

Fonduri publice pentru a face „conspiratori“ de stânga

Documentele districtului menționează că programa radicală va începe programul-pilot în anul școlar 2021-2022. Ea a fost prezentată de Allyson Tintiangco-Cubales, profesor la Universitatea de Stat din San Francisco și co-director al Community Responsive Education. Prezentarea a fost făcută în timpul unei ședințe a consiliului școlar din iulie 2021 și a început cu o declarație formală ce a descris poporul Ohlone, nu Statele Unite, ca fiind posesorii de drept ai terenurilor pe care se află JESD.

Tintiangco-Cubales, care se identifică folosind pronume mixte, precum și cuvântul filipinez „siya“, ce înseamnă atât bărbat cât și femeie, a explicat că ea este „un colonist, un vizitator neinvitat“ pe pământul tribului Ohlone, înainte de a continua cu precizarea că JESD este primul district al Americii care „se angajează să predea studii etnice în toate școlile lor gimnaziale și primare“. La sfârșitul anului 2021, California a adoptat un mandat de stat conform căruia „studiile etnice“ sunt materie obligatorie în toate liceele publice.

Prezentarea explică faptul că programa este concepută cu scopul de a „elimina rasismul și alte forme de opresiune“ prin „crearea, învățarea, ascultarea, descoperirea și împărtășirea poveștilor indivizilor, experiențelor și condițiilor actuale ale celor care au fost marginalizați pe motiv rasial, minoritari, și/sau reduși la tăcere“.

Programa este împărțită în patru capitole diferite, etichetate „propria persoană“, „sisteme“, „mișcări sociale“ și „solidaritate“. Fiecare capitol este însoțit de un set aferent de „întrebări esențiale“ și „conștientizări de durată“.

O astfel de „conștientizare de durată“ din capitolul „propria persoană“ spune: „A învăța despre propriile noastre identități și despre cele ale altora ne ajută să devenim mai empatici și ne dezvoltă capacitatea de a trece de la statutul de aliați la conspiratori/complici la eliminarea opresiunii“.

Citește și Opinie: Protejați copiii de propaganda rasială, promovați dreptul de a alege școala

Îi învață pe copii că America este în mod inerent malefică

Al doilea capitol condamnă America ca fiind rasistă la nivel instituțional și îi învață pe copii că supremația albă este înrădăcinată în sistemele americane precum cel de învățământ. Capitolul îi acuză totodată pe albi că ar fi beneficiari ai rasismului, susținând că aceștia folosesc sistemul de supremație albă pentru a-și menține „bogăția, puterea și privilegiul“. În plus, elevii învață că „rasismul instituțional este modul în care supremația albă continuă să asuprească oamenii de culoare“.

La sfârșitul capitolului, copiii sunt transformați în ambasadori ai Teoriei Critice Rasiale, având sarcina de a crea un anunț public care „denunță sistemele opresive“, care ar putea să includă, conform programei, sistemele de învățământ americane, dacă nu și America, în sine.

Imediat după ce au acuzat sistemele Americii că sunt fundamental rasiste și au condamnat oamenii albi ca beneficiari ai rasismului ce mențin supremația albă, profesorii îi învață pe copii cum să se mobilizeze și să se implice în „rezistența transformațională“ – în cel de-al treilea capitol.

Capitolul se concentrează pe mișcările sociale și își propune cu nerușinare să transforme elevii în revoluționari de stânga motivați rasial. Tintiangco-Cubales menționează că un accent special este pus pe „noțiunea de rezistență transformațională“. Elevii sunt întrebați „Cum dezvoltăm mișcări sociale care să ducă la schimbare și să aibă impact asupra societății?“

Capitolul final îi învață pe copii cum pot „obține adevărata libertate“ prin înțelegerea „solidarității, eliberării, acțiunii colective, intersecționalității și demontării opresiunii sistemice“. De asemenea, ei sunt învățați că „Pentru a obține adevărata libertate, trebuie să conlucrăm în mod activ și colectiv pentru a demonta diferite sisteme de opresiune (de exemplu: rasismul instituțional, supremația albă etc.)“.

Transformarea copiilor în demagogi politici

Transformarea elevilor în activiști de stânga este finalizată prin „proiectul lor practic privind solidaritatea“, în care aceștia creează o campanie care să abordeze o problemă din comunitatea lor. Chiar și imaginile utilizate în cadrul prezentării nu lasă îndoieli cu privire la intenția programei. Fiecare capitol are în introducere un personaj tip desen animat, fluturând o pancartă de protest.

Districtul plătește aproape $170.000 pentru cursurile de TCR

Tintiangco-Cubales a prezentat programa în numele Community Responsive Education, o organizație care oferă „servicii de dezvoltare profesională și curriculară pentru organizațiile comunitare și instituțiile de învățământ, cu scopul de a iniția sau susține demersurile lor de a deveni receptive la nevoile comunității“.

La o ședință din februarie 2020, Districtul a fost de acord să plătească $40.000 din banii contribuabililor către Community Responsive Education pentru ca aceștia să ajute la dezvoltarea cursurilor de studii etnice care vor fi utilizate în Jefferson Elementary School District“, potrivit documentelor publice ale ședinței.

Apoi, în august 2020, Jefferson Elementary School District a aprobat în unanimitate o moțiune prin care organizația este plătită cu $28.502 pentru „servicii efectuate în timpul anului școlar 2020-21 pentru a facilita dezvoltarea capitolelor și lecțiilor de studii etnice care urmează să fie introduse la Jefferson Elementary School District“, potrivit procesului-verbal al ședinței consiliului școlar.

Districtul a votat, de asemenea, să plătească o sumă suplimentară de $100.000 către Community Responsive Education „pentru Programa de Studii Etnice și Pregătirea Profesorilor din școlile gimnaziale și elementare, începând din 1 iulie 2021 până pe 30 iunie 2023“, ajungându-se la un total de $168.502.

Conceptul de „educație receptivă la nevoile comunității“ din care își trage numele organizația, la fel ca „educația receptivă din punct de vedere cultural“, este practic o redenumire a Teoriei Critice Rasiale. Programa realizată de Community Responsive Education are la bază convingerea că instituțiile americane sunt definite de rasism și că trebuie întreprinse acțiuni colective pentru a le demonta, un principiu de bază al Teoriei Critice Rasiale.

Mai mult, CRE, la fel ca TCR, folosește dihotomia tradițională marxistă care setează un conflict între proletariatul oprimat și clasa de mijloc opresivă și îl aplică rasei, desemnând astfel valoarea morală, victimizarea și vinovăția colectivă asupra oamenilor drept rezultat al trăsăturilor imuabile.

Citește și Ce este Teoria Critică Rasială?

Un model periculos pentru extremiștii din învățământ

Fiind primul district școlar din America care a implementat programa de studii etnice în toate școlile sale primare și gimnaziale, Jefferson Elementary School District ar putea avea o influență semnificativă asupra altor programe de studii etnice din California și America.

Fără a sacrifica niciunul dintre elementele extremiste caracteristice TCR, această programă poate marca o trecere către o metodă de instruire mai strategic țintită. În loc să îndoctrineze pur și simplu copiii cu convingerile privind rasismul sistemic, privilegiu și opresie, acest curs este clar conceput să creeze următoarea generație de activiști de extremă stângă care operează în baza acestor premise false.

Acest model nu va fi specific districtului școlar Jefferson Elementary. De fapt, un raport realizat de Parents Defending Education a constatat că organizația Community Responsive Education este implicată în multe alte districte școlare, inclusiv alte șase din California și câte unul în New York, Texas, Carolina de Sud și Pennsylvania.

O serie de alte districte din California au luat, de asemenea, măsuri pentru a îndoctrina copiii cu TCR. Un district școlar din Bay Area a promovat materiale în care se spunea copiilor să folosească vrăjitoria împotriva oamenilor care declară că „toate viețile contează“. Los Angeles Unified School District a mințit când a declarat că nu predă TCR în instituțiile sale K-12, în ciuda faptului că a invitat un adept al Teoriei Critice Rasiale, care a învățat personalul să „conteste sistemul albilor“, și pe directorul Center for Critical Race Studies de la UCLA să-și dea cu părerea asupra programei lor de studii etnice.

Această îndoctrinare de stânga pe față realizată de școlile de stat i-a determinat pe unii părinți din California să susțină o campanie care ar consacra dreptul elevilor de a alege școala și ar da acestora acces la banii contribuabililor. În cazul în care va obține numărul necesar de semnături și va fi aprobată, inițiativa ar permite părinților să-și scoată copiii – și banii – din școlile care acordă prioritate îndoctrinării în detrimentul educației.

Nici președintele consiliului școlar, Clayton Koo, nici Tintiangco-Cubales nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0