HomeActualități Americane

Democrații vor să modifice din nou regulile de vot – Democrația, în pericol

Democrații vor să modifice din nou regulile de vot – Democrația, în pericol

Când liderul majorității din Senat, Democratul Chuck Schumer, D-N.Y., a anunțat rezoluția de Anul Nou a Democraților din Senat de a desființa filibust

Când liderul majorității din Senat, Democratul Chuck Schumer, D-N.Y., a anunțat rezoluția de Anul Nou a Democraților din Senat de a desființa filibuster-ul (obstrucția parlamentară) și prelua forțat și partizan administrarea electorală de la statele individuale, el a formulat-o ca o încercare de a proteja „alegerile libere și corecte”, „fundamentul democrației noastre”. În realitate, elitele de stânga și aliații loc corporatiști, nu statele, reprezintă cea mai mare amenințare de adresa sistemului nostru constituțional, analizează Senatorul Marco Rubio pentru The Federalist.

Alegerile libere și corecte sunt fundamentul democrației noastre, dar preocupările Partidului Democrat cu privire la drepturile electorale sunt total lipsite de temei. Progresiștii din toată țara – de la președintele Joe Biden până la candidatul de guvernator al Georgiei, Stacey Abrams, și Schumer – susțin că republicanii adoptă „legi de suprimare a alegătorilor” pentru a-și exclude oponenții politici de la vot.

În realitate, este mai ușor să votezi în 2022 decât a fost vreodată. Înregistrarea alegătorilor a fost eficientizată, iar prezența record arată că americanii din toate mediile își exercită în mod liber drepturile.

Reformele propuse de Stânga ar restrânge libertatea americanilor, nu ar extinde-o. Legalizarea recoltării de voturi, de exemplu, ar prezenta mai mult oportunități de corupție.

Mai mult, eliminarea autorității de administrare a alegerilor de la statele individuale și acordarea acesteia guvernului federal nu ar elimina potențialul de a abuza de aceste puteri, ci doar ar face mai ușor pentru oficialii din Washington D.C. să abuzeze de ele – și ar submina și mai mult sistemul nostru de federalism.

În 2020, când temerile privind integritatea alegerilor au atins alte zone ale țării, Statul Florida și-a desfășurat alegerile liniștit, sigure împotriva interferențelor și cu respect pentru toți cetățenii, totul în timpul unei pandemii globale. Aceasta este dovada că având o conducere puternică guvernele statelor sunt perfect capabile să dețină responsabilitatea administrării alegerilor. În mod ironic, anul acesta va fi pentru prima dată când statul natal al președintelui, Delaware, permite votul anticipat în persoană, în timp ce Florida o face de ani de zile.

Efortul mai larg al Democraților de a-și consolida puterea

Campania Democraților de federalizare a alegerilor face parte dintr-un efort mai larg de consolidare a puterii în mâinile unei clase de elită socialiste. Această clasă vrea să folosească această putere pentru a reduce la tăcere și elimina pe oricine se opune agendei lor radicale de stânga.

Caz concret: aceiași oameni care în 2015 au spus că restricționarea obstrucționării parlamentare ar în semna pierderea în fața „pasiunilor de moment” și ar „însemna apocalipsa pentru democrație” – Biden și Schumer – vor acum să elimine regula, fiind la putere.

Această acaparare a puterii mascată în reforma democrației este mai mare decât ceea ce se întâmplă în Senat. În 2020, politicienii de stânga au închis biserici și au restricționat serviciile religioase la domiciliu, în timp ce au trecut cu vederea protestele politice și, în cele din urmă, revoltele de amploare. În 2021, susținătorii teoriei critice rasiale ne-au îndoctrinat copiii și au încercat să-i îndepărteze pe părinți din școlile noastre. Iar în acest an, administrația Biden va începe să forțeze milioane de americani să se vaccineze pentru a-și păstra locurile de muncă.

Colaborare din partea comuniștilor și corporațiilor

În această mișcare stânga politică a fost ajutată de giganți ai rețelelor sociale și mega-corporații. Pentru a câștiga favoarea marxiștilor din Washington D.C., Facebook, YouTube și Twitter cenzurează vocile disidente, etichetând opiniile nepopulare drept „dezinformare”. Amazon pune pe lista neagră autorii conservatori. Iar băncile pe care contribuabilii americani le-au salvat în 2008 închid acum conturi în mod orwellian pe baza „riscului reputațional”.

Desigur, în spatele ușilor închise, multe dintre aceleași companii sunt în pat cu un regim genocidal, Partidul Comunist Chinez. Deși sunt dornici să pară campioni ai drepturilor omului, ei fac lobby pentru comerțul cu bunuri realizate din munca forțată și protejată de propaganda comunistă de recenziile negative ale clienților. Este logic, astfel, că acest corporații confortabile cu totalitarismul din străinătate să fie încântate să reducă la tăcere disidența din State Unite.

Aceia dintre noi care nu sunt de acord cu agenda progresistă ar trebuie să ia notă. America este încă o țară liberă și va dura ceva timp până când situația de aici începe să semene cu distopia Chinei comuniste. Dar dacă acest lucru se poate întâmpla oriunde, se poate întâmpla și aici, iar cenzura și consolidarea puterii sunt doi pași importanți pe drumul spre tiranie.

Americanii trebuie să-și amintească unde se află cu adevărat cele mai mari amenințări la adresa democrației noastre. Dacă ne concentrăm atenția asupra problemelor exagerate și temerilor imaginare, mai degrabă decât asupra acaparării puterii de către Stânga, o facem pe propriul risc.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0