„Ai trăit pe timpul lui Shakespeare, ți-ai văzut prietenii transformați în eroi de drame eterne, ai înțeles că în creuzetele minții contemporanilor se fabrică substanța prețioasă a științei, dar lumea nu știe că ți-ai câștigat titlul de căpitan în Transilvania, unde ai fost martor la bătăliile nemuritoare ale gloriei și ale sfârșitului lui Mihai Viteazul” (Mircea Malița)
Viața englezului John Smith pare, mai degrabă, ruptă dintr-un roman de aventuri decât din realitatea secolului al XVII-lea. Participant în mai toate războaiele importante ale vremii, capturat și ținut prizonier în închisori de pe trei continente, vândut ca sclav și condamnat la moarte de două ori, John Smith s-ar regăsi, mai repede, în registrele polițienești contemporane lui decât în paginile unui manual de istorie.
Și totuși, așa cum a dovedit-o de nenumărate ori, istoria s-a arătat și în cazul său capricioasă. Nu de puține ori s-a întamplat ca oameni capabili de acte marețe să facă parte tocmai din această categorie a răzvrătiților si rebelilor incurabili, iar John Smith nu este, nici pe departe, o excepție de la regulă.
John Smith s-a implicat în planurile Londrei de a fonda o colonie în America de Nord. Pentru a coloniza Virginia, firma „Virginia Company of London” a adunat bărbați care erau nerăbdători să-și croiască propriul drum în viață, dar și soldați care luptaseră în războaiele religioase purtate de Anglia împotriva catolicilor și musulmanilor.
Robustul și neînfricatul John Smith deja se luptase cu spaniolii în Franța și Olanda și, alături de armata austriacă, pornise la atac în Ungaria împotriva turcilor. Luat prizonier de musulmani, fusese vândut ca sclav, dar reușise să scape. Motto-ul lui „vincere est vivere” („să cucerești înseamnă să trăiești”) era inscripționat pe blazonul său alături de trei capete de turci.
Asemenea spaniolilor, acești bărbați și investitorii lor năzuiau să întemeieze o colonie în Lumea Nouă pentru a obține aurul de care aveau nevoie spre a-și putea duce războaiele împotriva musulmanilor de pe bătrânul continent, chiar dacă juraseră să nu aplice „cruzimile spaniolilor” nativilor din America.
În decembrie 1606, 105 englezi (dar nicio femeie) s-au îmbarcat pe trei nave pe care se afla și o cutie cu numele celor numiți de „Virginia Company” să guverneze colonia, cu obligația „a nu se deschide, iar guvernatorii a nu fi cunoscuți până la sosirea în Virginia”. Pe parcursul călătoriei, Smith a fost arestat pentru un presupus complot, închis în cală, încătușat și pus în lanțuri, acuzat că ar fi plănuit o revoltă pentru a se „proclama rege”.
În mai 1607, când au ajuns în cele din umă pe malul unui râu secat care purta numele regelui lor, James, cutia a fost deschisă și s-a descoperit că numele lui Smith, deși încă prizonier, figura pe listă, astfel că lanțurile i-au fost scoase.
În 1608, John Smith a fost ales guvernator. Apelând la arta diplomației, a pus în scenă o ceremonie elaborată de încoronare prin care l-a uns pe Powhatan, căpetenia nativilor, „rege”, aruncându-i pe umeri mantia stacojie trimisă din Anglia. Indiferent ce însemnătate a avut acest gest pentru Powhatan, prin această ceremonie, englezii intenționau să-și impună suveranitatea pentru că, acceptând respectivele daruri, Powhatan se supunea domniei Angliei.
Primăvara a adus noi corăbii englezeşti, încărcate cu provizii şi alţi colonişti. John Smith, însă, primise ordin să revină în Anglia, fiind şi rănit ca urmare a unei explozii accidentale a unui butoi cu praf de pușcă.
Cu certitudine, evocarea câtorva borne din biografia englezului este cât se poate de captivantă.
John Smith s-a născut în anul 1580, în Anglia, în comitatul Lincolnshire. Nu se cunoaşte data lui de naştere cu exactitate, însă se știe că fost botezat pe 6 ianuarie 1580. În Lincolnshire, părinții săi arendaseră o fermă de la un lord, lucrând pământul. Nimeni nu-şi imagina pe atunci că fiul unor fermieri va deveni un personaj care va rămâne în istorie.
Tatăl său şi-a dorit un viitor mai bun pentru tânărul John decât viaţa avută la fermă şi astfel l-a înscris la una dintre cele mai vechi şcoli din Anglia, „Colegiul de Gramatică Edward al VI-lea”. Această instituţie de învăţământ funcţiona încă din anul 1276.
Eforturile părinţilor săi nu au fost răsplătite. Tatăl său a murit pe când John Smith avea 16 ani şi odată cu moartea acestuia, tânărul a renunţat la şcoală, alegând calea apelor.
Destinul îi rezervase, însă, multe alte surprize. Nemulțumit de cariera de marinar, englezul se inroleaza ca mercenar, la numai 18 ani, în oastea regelui francez Henry al IV-lea și luptă împotriva spaniolilor în Războiul de eliberare al Țărilor de Jos.
După doar un an, John Smith se reîntoarcea pe mare și se angaja pe unul dintre vasele comerciale ce străbăteau, la acea vreme, Marea Mediterană. Ca și prima oară, aventura sa pe mare nu avea să fie una de durată și asta pentru că englezul își oferea din nou serviciile de mercenar, de data aceasta Imperiului Habsburgic, imperiu aflat în plin război cu cel Otoman.
Drumul său se întretăia astfel cu cel al domnitorului valah, Mihai Viteazul, capul de lance în campania antiturcească a marilor puteri europene.
Se pare că, pentru prima dată, Smith își găsise locul, cauza Viteazului fiind una care îl impresionase și care îi oferise motive întemeiate să lupte. De altfel, nici Mihai Viteazul nu a trecut neobservat aportul englezului în bătăliile contra turcilor și îi oferea acestuia, la vârsta de numai 20 de ani, titlul de căpitan în armata sa.
Mai mult, Sigismund Bathory îl înnobila cu titlul de cavaler al Imperiul Habsburgic după ce tânărul învingea într-un duel purtat în fața a mii de oșteni, nu mai puțin de trei comandanți turci. Astfel, fiul de fermier a trecut în rândul nobililor. Mai târziu, privilegiile nobiliare i-au fost confirmat de principele Transilvaniei, Moise Szekely.
Atașamentul lui Smith față de domnitorul valah se dovedea atât de puternic încât nici după moartea fulgerătoare a lui Mihai Viteazul, el nu renunță să servească interesele valahe. Astfel, anul 1602 îl găsește pe englez în rândurile oștenilor lui Radu Șerban, luptând alături de acesta atât împotriva turcilor, cât și împotriva domnitorului moldovean Ieremia Movilă.
În ciuda iscusinţei sale de luptător, John Smith a fost rănit şi capturat de otomani în acelaşi an 1602. Ulterior, a fost vândut ca rob unui paşă bogat, iar acesta l-a trimis ca servitor iubitei sale.
Englezul a susţinut în scrierile sale de mai târziu că ar fi făcut-o pe noua sa stăpână din Istanbul să se îndrăgostească de el.
Aşteptând un moment prielnic, englezul l-a ucis pe stăpânul său şi a fugit în Rusia. De acolo, a pornit prin Lituania, Polonia și, de-a lungul Europei, s-a întors în Anglia, în anul 1604.
O faimoasă legendă povestește că John Smith a făcut în Virginia mai multe expediții de explorare, iar într-una dintre ele a fost capturat de indienii Powhatans. Şeful Powhatan chiar l-a condamnat la moarte, urmând ca Smith să fie zdrobit cu bâtele de către nativi în faţa mulţimii curioase. Englezul, însă, susţine că a fost salvat chiar de către fiica preferată a şefului de trib, o tânără numită Pocahontas. Aceasta l-ar fi acoperit cu propriul trup, ferindu-l astfel de loviturile aducătoare de moarte.
Povestea de dragoste dintre John Smith şi Pocahontas este una controversată, fiind relatată doar de către aventurierul englez. Sursele istorice arată că, la momentul capturării englezului, fiica şefului Powhatan nu avea mai mult de 12 ani. Aceasta s-a măritat mai târziu cu un alt colonist celebru, englezul John Rolfe. Acesta a fost primul englez care a dezvoltat o afacere viabilă cu tutun fiind, totodată, fondatorul primei familii euro-americane din America de Nord.
În 1614, Smith a revenit pe țărmul Americii, de data aceasta în Massachusetts, în regiunea pe care o va boteza „New England”. Era ultima sa călătorie în Lumea Nouă. Doar un an mai târziu, John Smith era capturat de pirații din Insulele Azore, acolo de unde va reuși să evadeze după săptămâni întregi de detenție.
Întors în Anglia natală, Smith nu și-a mai părăsit niciodată țara, dedicându-și restul vieții scrierii memoriilor, introducând în istoria sa numeroase locuri românești: Argeșul, Oltul, Bistrița, Piteștii, Râmnicul, Șercaia…
Englezul s-a stins din viață la 21 iunie 1631, lăsând în urma sa nouă volume de însemnari și o Lume Nouă căreia și el îi pusese bazele.
Dorin Nădrău
Tribuna.US
Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ
COMMENTS