Castelul Banloc, un impozant monument istoric, se află situat la 50 de kilometri distanță de municipiul Timișoara. Banloc este o comună în județul Timiș, regiunea Banat, România, formată din satele Banloc (reședința), Ofsenița, Partoș și Soca. Populația totală este de aproximativ 4.435 persoane.
Comuna Banloc se află în partea de sud a județului Timiș și se încadrează în Câmpia de Vest, la aproximativ 50 de km de orașul Timișoara, hotarul de sud al acesteia fiind reprezentată de granița dintre România și Serbia. Este traversată de la est la vest (intrarea fiind făcută prin sud-est) de Râul Bârzava, trecerea acestuia fiind în apropierea satului Partoș. Râul este îndiguit pe tot traseul din teritoriul comunei.
Din punct de vedere geologic, comuna Banloc se încadrează în Depresiunea Panonică și cuprinde un tip de sol vegetal de culoare neagră cafenie, soluri argiloase care conțin concrețiuni calcaroase precum și nisipuri.
Din punct de vedere fizico-geografic, arealul comunei Banloc este unul cu o altitudine joasă de aproximativ 84 m față de nivelul mării, caracteristică generală a Câmpiei Banatului și este format dintr-un strat argilos superficial a cărui grosime variază între 3 și 8 metri.
Ceea ce impresionează astăzi de la prima privire este frumusețea castelului, dată de parcul situat pe partea estică. Cei ajunși la intersecțiile aleilor sunt întâmpinați de inscripții romane dăltuite, a căror vechime datează încă din primele decenii ale cuceririi Daciei.
Deși o seamă de mărturii sugerează că Banlocul ar fi fost între anii 1552-1716 sediul pașei de la Timișoara, despre castelul actual se poate afirma cu certitudine că cu mai bine de două veacuri în urmă, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, ]n anul 1783, domeniul de la Banloc, împreună cu titlul nobiliar, a fost cumpărat de Lazar Karátsonyi, un foarte bogat și întreprinzător armean maghiarizat, venit din Serbia.
În 1793, contele Karátsonyi termina de înălțat, pe fundații mai vechi, o construcție masivă și sobră de cărămidă, într-un stil eclectic, cu influențe predominant neoclasice și baroce, ale cărei ziduri au o grosime mare de un metru. Impozanta clădire, cu tavane boltite, avea parter și etaj, cu saloane mari, și nu mai puțin de 31 de încăperi cu diverse destinații, un pod și o pivniță foarte încăpătoare. Castelul a fost construit în formă de U, cu fațada principală spre drum și cele două aripi orientate spre parc, încadrând așa-numita „curte de onoare”.
Pe fațada principală, un atic cu blazonul din piatră al familiei. Aripile conacului care dau spre parc și intrările au fost mai bogat decorate, cu elemente de zidărie și feronerie, iar curtea cuprinsă între cele două aripi era marcată de lampadare de fier forjat în fiecare colț.
Fațada era încadrată de două porți de inspirație egipteană, construite la începutul secolului al XIX-lea, pe latura opusă a parcului a mai fost construită o poartă în stil neogotic englezesc, iar pe lateral a mai existat o poartă decorată cu doi grifoni. La aceasta din urmă se ajungea pe o superbă alee, străjuită de pini. Grifonul înaripat era, de altfel, și o piesă heraldică de pe blazonul familiei.
Conacul era înconjurat de un parc de aproape zece hectare în care au fost plantați numeroși arbori exotici de esențe rare și valoroase, care au atins o înălțime de peste 20 de metri. Urmașul contelui a continuat amenajarea parcului în secolul următor cu alte plante ornamentale, zeci de statui de inspirație greco-romană și vechi inscripții romane în piatră. Tot el a adus din Egipt mai multe obiecte de artă egipteană și chiar o mumie, care au fost așezate într-o construcție neogotică din parc, numită „Capela egipteană”.
Existau mai multe dependințe și clădiri anexe, printre care și un grajd cu cinci boxe, cu iesle din marmură și pereți îmbrăcați în plăci de mozaic, și o biserică romano-catolică pentru angajați. Domeniul mai cuprindea păduri întinse, bogate în vânat, terenuri agricole, o întinsă orezărie amenajată la începutul secolului al XIX-lea și lacuri de pescuit care aduceau venituri frumoase proprietarilor domeniului, plantații de tutun, herghelii de cai lipițani, o moară și o fabrică de spirt.
Atât clădirea cât și parcul au fost decorate intens pe întreg parcursul secolului XIX și până în primii ani ai sec. XX. După Primul Război Mondial ocupația vremelnică sârbă aduce primele devastări, prefigurând parcă jaful la scară mai mare ce va urma în anii 1948-1989. Dator vândut, ultimul conte Karátsonyi vinde, în anul 1935, ceea ce a rămas din domeniu, inclusiv castelul și parcul, ex-Reginei Elisabeta a Greciei, sora Regelui Carol al II-lea al României. Deranjată de prezența Elenei Lupescu la Curtea Regală și nedorind să-și supere fratele pe aceasta temă, din banii adunați din renta viageră își cumpără Banlocul si renovează întregul complex, castelul cunoscând astfel o ultimă perioadă de glorie. Acolo se retrage definitiv, urmată de servitoarele ce i-au rămas credincioase până la capăt. Este perioada în care va picta câteva frumoase uleiuri pe pânză.
Elemente din decorațiunile castelului au devenit pentru Prințesă sursă de inspirație pentru decorarea Palatului Elisabeta din București. Grifonul înaripat, întâlnit atât pe blazonul familiei Karátsonyi, cât și la piesele de mobilier în stil Empire din castel, poate fi văzut și în decorațiunile palatului din București în diferite ipostaze. După piesele de mobilier de renaștere spaniolă (o parte păstrate la Muzeul de Artă din Timișoara) au fost realizate cópii ce există și în prezent în palatul de la Șoseaua Kisseleff.
În articolul intitulat: „Banlocul. Povestea unui grof – Castelul istoric – Stăpâna de azi, A.S.R. Principesa Elisabeta”, apărut în ziarul „Dacia” din 7 august 1939 (potrivit Wikipedia), părintele Ioan B. Mureșianu face câteva considerații de natură estetică și istorică deosebit de ineresante: „Frumusețea Banlocului o dă parcul ce ia o bună parte din aripa dreaptă a satului, sfârșindu-și zidurile înconjurătoare – ca de cetate – spre centru. La răscrucea aleilor veghează statui și inscripții lapidare romane, dăltuite în primele decenii după cucerirea Daciei, luate de la Sarmisegetuza, după cât mă lămurește un studiu german de paleografie.
Printre liniile de brazi, stă legat în cercuri și cu rănile cimentate, unul din cei 100 de acați, aduși din America sub Maria Thereza (1740-1780). Castelul își ridică zidurile cu linie gotică îndulcită, cu vârful de săgeată ascuțită, în fața parcului. A fost zidit pe temelii bătrâne, în 1783. […] Sunt adăpostite aici o sumedenie de antichități, tablouri rococo, prețioase picturi în miniatură, sculpturi în marmoră, executate de celebri sculptori italieni și o frumoasă colecție de arme. O curiozitate deosebită o prezintă colecția de caricaturi, mumia adusă din Egipt și un arc de care se leagă o întreagă poveste…”.
După anul 1948, începe pustiirea. Imediat după plecarea reginei și alungarea angajaților, statuile parcului sunt vandalizate cu bâtele, arhiva și biblioteca – arse. Clădirea castelului a fost apoi, pe rând, atribuită Gospodăriei Agricole de Stat (1950-1956), Ocolului Silvic (1956-1958), apoi a devenit Casă de bătrâni (1958-1964). A stat abandonat aproape doi ani, apoi a devenit orfelinat (1966-1983) și, prin schimb între Inspectoratul școlar și Leagănul de copii, școală cu clasele I-X (1983-1991).
Viitorul Castelului Banloc rămâne încă incert. Cele 200 de hectare de teren, în care sunt incluse o pădure, pescărie și orezărie, ca și întreaga moștenire a principesei Elisabeta, au fost revendicate de Paul Lambrino, care nu a putut prezenta acte de moștenitor și a urmat un lung șir de procese, care încă nu au fost definitiv soluționate. Primăria din Banloc a donat castelul Mitropoliei Banatului, care a dorit să organizeze aici o tabără ecumenică.
Din nefericire costurile de reabilitare exorbitante au făcut imposibilă împlinirea dorinței și idealurilor Mitropoliei, astfel că în aprilie 2025 Castelul de la Banloc a intrat în administrarea Consiliului Județean Timiș.
Consilierii județeni au aprobat în 15 aprilie 2025 trecerea Castelului de la Banloc din administrarea Mitropoliei Banatului în cea a Consiliului Județean Timiș. După un lung șir de discuții, s-a agreat cu reprezentanții Mitropoliei această mutare, scopul fiind acela de a readuce la viață un loc încărcat de atâtea povești frumoase.
„Un parc regal cu bazine cu nuferi, cafenea sau restaurant tradițional, spații pentru concerte, ateliere și expoziții. Planurile pentru salvarea Castelului de la Banloc au 11 oferte la prima licitație” – titrează Liliana Iedu ziarul Opinia Timișoarei în ziua de 14 aprilie 2026, la un an de la trecerea Castelului de la Banloc în administrația Consiliului Județean Timiș.
Odată cu punerea în siguranță a Castelului Regal de la Banloc, au fost făcute și primele planuri pentru salvarea monumentului istoric al Timișului.
Un parc ca-n vremea principesei Elisabeta la Banloc, spații culturale, cafenea sau restaurant tradițional
Iată planurile pentru fiecare dintre spațiile acum în paragină la Banloc, după reabilitare!
În Conac (corpul principal) vor fi amenajate spații muzeale și expoziționale (istoricul familiei Karatsonyi, istoria Banatului), săli pentru evenimente culturale și spații administrative.
În Pavilionul administrativ și anexe ar urmă să funcționeze o cafenea sau un restaurant tradițional, ateliere de creație și meșteșugărești.
În Pavilionul de Vânătoare va fi un spațiu pentru evenimente muzicale de cameră, concerte mici.
În fostul Grajd regal va fi construită o sală multifuncțională pentru expoziții temporare sau conferințe. Iar, dacă va fi posibil, iar structura o va permite, la mansardă se vor amenaja câteva spații de cazare.
Parcul dendrologic va fi complet refăcut. Vor fi reabilitate toate aleile istorice și cele două bazine în formă de oval și de cruce, care găzduiau odinioară nuferi.
Se vor restaura porțile, egipteană și castelata, și gardul care împrejmuiește domeniul.
Toată vegetația va fi curățată și împrospătată și se va încerca reconstituirea spectaculosului parc de altădată.
Dorin Nădrău
Tribuna.US
Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ
COMMENTS